Despre cum se numesc unele trupe și, mai ales, cum ajung să se numească așa poate ar merita să scriu un material separat. Căci unele chestii sunt pur și simplu nuș cum, ca să nu o zic mai rău :)) Recent v-am dat exemplul cu Our Oceans, o trupă cu un debut excelent, dar al cărui nume nu numai că nu îmi spune nimic, dar chiar cred că puteau alege mai bine, mult mai bine. În fine, ei știu cel mai bine, desigur. Sau nu, firește :D
Alt exemplu este Cage The Elephant. Să zicem că nu ați auzit până acum de trupa asta (în unele cercuri se bucură de oareșce faimă, deci cel mai probabil că sunteți unii care o știți). V-ar fi atras numele trupei să vedeți cum cântă sau ați fi dat din umeri pe sistem ”nește hipsteri, n-am treabă”? Cumva, răspunsul la această întrebare spune niște lucruri despre modul în care alegeți să ascultați muzică nouă, dacă îmi permiteți :)
Pe mine, vă spun drept, m-a surprins ultimul lor album, ”Tell Me I’m Pretty”. Știam trupa, dar așa cum știam încă vreo 676 de trupe, adică așa mai din auzite și fără să mă atragă suficient de mult ca să ascult mai mult. Dar imediat după Anul Nou, cum eram în ”pauza competițională”, m-am pus să ascult albumul.
De ce m-a surprins? Pentru că nu mă așteptam ca unele piese de pe album să îmi placă atât de tare. Dap, direct spus (și spre groaza unora, deja îi simt :D) există 4 piese de pe album pe care mi le-am chiar pus într-un playlist (le aveți mai jos, ca să nu vorbesc degeaba, cum ar veni).
Restul de 6 piese au trecut pe lângă mine exact cum mă așteptam. Adică un fel de apă sfințită, nici nu m-au încurcat, dar nici nu m-au impresionat în ceva fel. Dar, una peste alta, albumul este unul reușit. Drept pentru care primește în #CatalogulDeAlbume nota 8. Cu mențiunea că, fără cele patru piese cu pricina, nu îi dădeam mai mult de 7.
În timp ce ascultam albumul, încercam să îmi dau seama de ce îmi place mai mult decât mă așteptam, de ce la anumite pasaje ceva rezonează în mine. Și brusc mi-am dat seama: în unele momente mă trimite în lumea T’Rexiană a lui Marc Bolan, una din feblețile tinereții mele :) Mno, call me chinezu, mie asta mi-a transmis vocea lui Matthew Shultz în câteva (scurte, e drept) clipe. Ceea ce mi-a picat bine :)
În rest, așa cum le bate obrazul multă lume, Cage The Elephant sună îngrozitor de asemănător, de multe ori, cu White Stripes. Ceea ce nu e o problemă în sine, doar că, dacă vreau stilul ăsta de muzică, mă duc lejer la original, dacă înțelegeți ce vreau să zic.
Oricum, bref, albumul bun, îl recomand dacă aveți o pauză mai frugală :D