Am văzut „Divergent” mult după ce a apărut în cinematografe. Dar mi l-am pus pe lista de „trebe văzute” pentru că am văzut mult entuziasm legat de acest film. Şi io funcţionez, nu doar când vine vorba de filme, ci ca regulă în viaţă, pe vorba din bătrân, înţeleaptă până la pleznire :D, nu iese fum fără foc. Aşa că m-am uitat la el (iertaţi bătrâneţile, l-am văzut cândva în decembrie şi nu mai ştie pe ce post…).

Bun filmul, nu am ce să comentez. Adică numai potrivit pentru o seară de stat cu berea lângă tine şi cu nişte caju (de ăla neprăjit, da?), ca să te înfrupţi. Şi din bere. Şi din caju. Dar şi din film :)) Bref, mi-a plăcut. Dar nu în halul în care să mai vreau să îl văd o dată.

Însă nu este nici pe departe o capodoperă, aşa cum am văzut că au spus alţii. Nici pe departe. Not in my book. Nu filmul, aşa cum a fost el realizat, cel puţin. Despre lumea creată de scriitoarea Veronica Roth putem discuta, desigur. Căci e chiar interesantă viziunea ei despre un posibil viitor al omenirii şi, mai ales, împărţirea socială pe care o face. Ba chiar aş risca să spun, fără să fi citit cartea, că filmul este muuuuuuuuult sub carte. Nu are cum să fie altfel.

Ziceam că mi-a plăcut filmul. Deşi, dacă aş face parte din categoria acelor spectatori analitici (a se citi killjoy :D), aş putea să găsesc masive crăpături în foarte multe din scenele filmului. Dar ce zic eu crăpături, ditai crevasele! Dar nu asta este ideea, desigur. Căci, aşa cum facem de fiecare dată când ne uităm la un film, acceptam tacit convenţia că filmul este o lume în sine, cu regulile sale şi cu „gravitaţia” specifică :)

Înţeleg că actorii principali – Shailene Woodley şi Theo James – sunt un fel de idoli pentru mulţi din tânăra generaţie. Aşa şi trebuie, că doar de aia este tânăra generaţie tânără, şi ca să aibă idoli pe care să îi uite după 2 luni jumate :)) Dar mie, ca actori, cei doi nu mi-au spus mai nimic.

Ai mei mi-au spus că sunt prea bătrân pentru un asemenea film, de aia nu m-a dat pe spate. Poate. Deşi eu nu mă simt bătrân. Numai că, mi se şopteşte în cască, odată cu bătrâneţea biologică vine şi dracuşorul care îţi şopteşte la ureche „tu ştii mai bine, ăştialalţi sunt mici, nu se pricep„, aşa că tac din gură şi mă uit cu drag la tinereţea lor :)