Căci, după dumele pe care mi le-am dat singur când am ales Fatman și Mother/Android, am dat play la Tig cu enormă reticență.

Dar ce film frumos… Mă rog, ajută și că a fost documentar, practic. Dar, la câte s-au întâmplat acolo, ai putea zice că un scenarist aflat temporar într-o mică depresie a scris filmul ăsta…

Pe scurt, filmul este despre Tig Notaro. Comedianca (sau care e femininul). Care mie îmi plăcea oricum. Umorul ei sec și pe alocuri negru este ceva cu care mi se pupă feng shuiul.

Doar că nu știam despre ea că a pățit, în decurs de doar câteva luni, așa: diagnostică cu o boală foarte gravă a intestinului, îi moare mama, diagnosticată cu cancer mamar (extirparea ambilor sâni). Totul în decurs de câteva luni.

Iar filmul este făcut în timpul acestei perioade îngrozitoare și imediat după ce Tig a început să își revină. Și să și înceapă o poveste frumoasă de dragoste.

Mi-au dat lacrimile de mai multe ori la filmul ăsta. Că așa-s io, mai pămpălău când vine vorba despre destine de astea mai lovitoare. Că nu știu cum să le zic altfel. Dar care rămân într-o notă optimistă. Dar nu optimism de ăla deșănțat. Ci aplicat. Care să te ajute în viață, nu să te țină încurcat.

Așa că tare îți recomand filmul ăsta. Foarte tare chiar. Tig îi zice. E pe Netflix.

Aia zic :)