Că sunt oareşcum conservator când vine vorba despre muzică, am stabilit asta deja. Eu cu mine însumi, cum ar veni :) Dar în ultima vreme am observat că sunt şi mai tentat să revin la ale mele, ca să zic aşa, adică să ascult doar ce este în zona mea de confort, trupe sau muzicieni care îmi plac deja şi care nu mă solicită prea mult. Adică, altfel spus, m-am trezit că încerc să fiu mereu „acasă” când vine vorba despre ascultat muzică nouă.
Doar că o asemenea blazare (nu am găsit alt cuvânt, e bun şi ăsta…) nu e pe feng shuiul meu de om curios la toţi şi la toate, aşa că am luat decizia să mă forţez să explorez permanent regiuni necunoscute din muzică. Şi, ca să fie treaba treabă, am lăsat soarta să îşi facă de cap :D
Aşa că, dacă tot am avut pauza asta competiţională de Sărbăutori, am deschis Zonga şi m-am pus pe ascultat, dintre albumele noi, nişte muzică la întâmplare. Printre albumele ascultate s-a numărat şi „Foulbrood” al celor de la Two Inch Astronaut.
Nu am a vă spune multe despre acest album pentru simplul motiv că nici mie nu mi-a spus prea multe. Am văzut că unele siteuri de specialitate (de dincolo) îi laudă pe băieţii ăştia pentru soundul proaspăt şi alea, alea, dar în cazul meu ceva nu s-a pupat. Adică, desigur, nu cântă rău, au ei ceva pe acolo, dar nu este acel „ceva” care să îmi placă mie şi să mă facă să vreau să ascult mai mult din ce au de spus.
Aş da un 7 (pe o scară de 1 la 10) acestui album. Aşa, să fie de la mine :) Iar ca piesă care mi-a plăcut cel mai tare de pe album merg pe varianta de mai jos, adică Black Moon Nightstick.
1 thought on “De ce am ascultat Two Inch Astronaut – Foulbrood”
Pingback: Ciudat rău albumul "Black Messiah" al lui D'Angelo, ciudat rău... - Cristian China Birta