08.12.2016

Cum vi se pare ideea cu Transilvanian Brunch?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Am auzit pentru prima dată de Transilvanian Brunch când am stat la poveşti cu Mihai Dragomir, pe care l-am prins când am fost la Festivalul de Film Istoric Râşnov. Mi-a spus aşa, în treacăt, despre ispravă, dar a reuşit să mă lase cu gura căscată. Pentru că este o idee teribil de simplă. Dar tocmai de aceea excelentă!

Pe scurt: în ultima sâmbătă din fiecare lună se organizează câte o tovărăşească (mă iertaţi, nu ştiu cum să îi spun altfel) cu mâncare şi băutură locale, în câte o localitate din Transilvania. Cu accent pe locale, pentru că – pardon my French – tot ce băgaţi în gură la astfel de isprăvi provine din zona în care vă deplasaţi.

Nici eu nu ştiu cum am ajuns la ediţia 43, dar uite că s-a întâmplat„, mi-a spus Mihai, râzând (cel mai probabil fiind amuzat de expresia mea de uluială). Se adună înspre 200 de participanţi la fiecare ediţie. „De ceva vreme am decis să închide lista cu rezervările cam pe la 200 de persoane, pentru că oricum mai renunţă unii, dar mai mulţi sunt cei care vin fără rezervare şi ce să facem, cum să nu îi primim?„, zice el.

Ideea a apărut în 2008. Citez de pe site: „ca o initiativa a asociatiei GAL Microregiunea Hartibaciu de cunoastere reciproca si colaborare in Valea Hartibaciului dar si ca un exercitiu de promovare a produselor locale (in special producatori ai BioCoop Sibiu)„. La început au fost cam 20 de oameni la fiecare întâlnire, mai mult prieteni şi prieteni ai prietenilor (cum spune Mihai), dar apoi a crescut frumos şi acum listele se închid cu multă vreme înainte de eveniment.

Partea faină este că totul se întâmplă în gospodăria cuiva. Aşa că simţi, din toate punctele de vedere, partea cu „local”. „De fiecare dată ducem nişte discuţii interesante cu gazdele la care mergem, pentru că ele vor să dea orăşenilor ce cred ei că le-ar place. Adică lucruri de care noi, orăşenii, suntem cam sătui„, spune Mihai. „Când le cerem să ne dea totul, mâncarea şi băutură, făcute local, se uită la noi cu scepticism, dar când văd cât de tare le place invitaţilor să guste din ele, se produce o schimbare în mintea lor şi înţeleg că produsele alea cu care ei sunt obişnuiţi şi nu prea le mai bagă în seamă sunt aur curat pentru nişte orăşeni, care nu prea văd aşa ceva„, adaugă el.

Mie îmi place foarte tare ideea! Aşa că o să încerc să ajung măcar la una din ediţii. Deşi, la ce program am în perioada următoare, slabe şanse să ajung la următoarele isprăvi de la Hosman, Sibiu (pe 30 august) şi de la Nocrich, Sibiu (pe 27 septembrie). Dar cândva tot o să ajung!

Cei interesaţi să participe pot găsi detalii pe site sau să îi contacteze direct pe organizatorii de mai jos.

organizatori transilvanian branch

 

9534_2012-04-28_BrunchMesendorf_fotocDanielSecarescu_2-600x300

Credit foto: Daniel Secărescu, via transilvanianbrunch.ro

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Mulţumim, Robin Williams. O să ne fie dor de tine…

Revoltător! Festivalul Anonimul omoară ţânţarii din Deltă!

3 comentarii

  1. marți, 12 august 2014, 14:32

    simplu si frumos. deja se fac mai multe evenimentul de genul asta prin sibiu. in weekend, de exemplu, au fost 3 astfel de eveniment: https://www.facebook.com/groups/93040052969/permalink/10152611001987970/
    eu am fost la cetate ;)

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  2. marți, 12 august 2014, 22:52

    In timp ce ardeam pastilele impotriva tantarilor ( in pavilion), arunc si io un ochi si vad ce idee faina au gasit sa arate oamenilor cum poti manca anatos.
    Cine o zis ca lucrurile bune le afli la o bere, apoi o cam avut dreptate.
    Am noroc cu tine ca iti faci timp sa le dai mai departe lucrurile astea bune.
    Poate ma lipesc si io la un asemenea eveniment.

    Thumb up 1 Thumb down 0

    Răspunde
  3. miercuri, 13 august 2014, 08:55

    […] Iar Chinezu prezintă o ispravă mai veche, dar puțin cunoscută: Transilvanian Brunch. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *