Mă sună Bogdan Hrib: „Bravos, bre, adică să nu îmi zici tu că ajungi la Festivalul de Film Istoric Râşnov?„. Eu, puţintel surprins: „Bre, acum 1 oră am confirmat că ajung, cum păcatele mele de ai aflat aşa de repede?„. El, râzând: „Mi-a spus Mihai Dragomir că vii. Hai că povestim mai multe la o bere„.

A fost momentul în care am ştiut că o să îl iau pe sus-numitul Mihai Dragomir la o bere, când ajung în Râşnov. Oricum am vrut să fac un fel de interviu (eu nu mă pricep la interviuri, eu doar povestesc cu oamenii din faţa mea) cu cineva din organizare, aşa că – pe sistem de „dacă ţi se arată semnul, dă-i de rând” :D – am zis că trebe să fac cu el, nu am scăpare :D Ceea ce, după cum puteţi vedea mai jos, am prestat.

L-am prins dimineaţa, pe la 8 şi un pic, în holul cinematografului Amza Pellea din Râşnov. Era la datorie. L-am întrebat dacă are juma de oră liberă, să îi dau o cafea şi să povestim niţel. S-a uitat pe furiş la ceas şi a zis da. Aşa că ne-am dus la Castel Pub (deschis de la prima oră, spre deosebire de alte locante din oraş) şi ne-am pus pe povestit. Fac o mică paranteză: are atâtea poveşti de spus, încât aş fi putut deschide vreo 12 fronturi, zău aşa :D Dar m-am rezumat la Festivalul de Film Istoric Râşnov (apropo, nu vă sfiiţi să citiţi şi secţiunea specială de pe acest prea-frumos blog).

Pentru că l-am simţit băiat de comitet (adică ai cu cine povesti, mai ales că e ceva şef de trib la Mioritics :D), i-am spus direct că eu nu vreau să vorbim despre filme sau despre chestii de astea ntelectuale, căci sunt alţii mult mai buni decât mine care să o facă. Pe mine ce mă interesează este să vorbim despre cum a crescut Festivalul în toţi aceşti ani. Un fel de bucătărie internă, dacă vreţi. L-am simţit pe jumătate mirat, pe jumătate încântat de oferta mea. Şi i-am dat drumul.

„Să ştii că, în 2009, când Nicolae Pepene (fostul administrator al Cetăţii Râşnov, actual director al Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, n.m) mi-a spus că ar vrea să facă un festival de film în Râşnov, nu m-a prins ideea. Dar am mers pe mâna lui. Şi uite ce a ieşit…„, îmi spune Mihai.

În 2009, a avut loc prima ediţie. Zâmbeşte nostalgic şi îmi spune o întâmplare, care este ilustrativă pentru cum au fost începuturile: „cinematograful nu avea scaune atunci, aşa că primarul a pus mâna pe telefon şi a sunat la sediile tuturor partidelor şi în juma de oră am umplut sala de scaune” :)) Prima ediţie a însemnat 3 zile de festival, cu 16 filme, tema fiind 20 de ani de la Revoluţia din 1989. Spune că a ieşit „binişor” pentru o primă încercare şi că au învăţat multe din ce trebuia învăţat. Ţine să îmi povestească despre cuvintele pe care Oana Pellea le-a spus înainte de a fi difuzat filmul „Mihai Viteazu”, cu tatăl său în rolul principal. „A lăcrimat toată sala…„, îmi spune Mihai cu emoţie în glas.

„Ştii când mi-am dat seama că ar putea ieşi o treabă faină? Când am vizionat Nemuritorii sus în Cetate. Atunci am simţit că o să am multă treabă„, îmi spune el. De menţionat că „Nemuritorii” a fost filmat mare parte chiar în Cetatea Râşnov, aşa că eu unul am putut înţelege conexiune de coracon pe care Mihai a simţit-o :)

2010 a fost anul în care s-a primit o finanţare europeană. „Am avut un buget de 25.000 Euro, aşa că Festivalul a durat 10 zile, am avut 20 de concerte, dar nu am avut foarte mulţi spectatori. Ne-am dat seama atunci că nu suntem TIFF, că nu asta este direcţia pe care trebuie să mergem„, zice el.

În 2011 s-a conturat „coloana vertebrală” a Festivalului. Pentru că atunci a venit ideea cu Şcoala de Vară. „În acel an nu a fost o Şcoală de Vară propriu zis, ci am avut câţiva lectori invitaţi, dar a mers foarte bine şi am zis că trebuie să extindem acest concept„, spune Mihai.

În 2012 a avut loc prima Şcoală de Vară „adevărată”. Cu 10 studenţi, cu lectori invitaţi. „A fost foarte interesant feedbackul stundenţilor, care ne-au spus că le place foarte mult ideea de temă abordată la cursuri, dar ilustrată cu filmele potrivite„, spune el.

2013 a fost anul în care cei de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului au venit cu propunerea ca şcoala lor de vară (tradiţională) să fie organizată la Râşnov, în cadrul Festivalului, propunere primită cu bucurie de organizatori. Una din întâmplările simpatice din acel an a fost cea care a ţinut de surpriza celor de la Ambasada Cehiei (parteneri ai Festivalului) care au văzut în premieră nişte imagini de arhivă de la Primăvara pragheză din 1968, filmate cu camera ascunsă de un cameraman trimis de conducerea comunistă de atunci să vadă cum decurg ostilităţile.

Ediţia de anul acesta a confirmat faptul că Şcoala de Vară este coloana vertebrală a Festivalului şi că în funcţie de programul său se stabilesc temele de discuţie şi se aleg filmele. Pe lângă 15 studenţi români, este pentru prima dată când participă şi 20 de studenţi basarabeni, veniţi la invitaţia ICR.

„Există în fiecare an o dezbatere aprinsă în legătură cu tema Festivalului. Pentru că vrem o temă care să aibă relevanţă pentru România, dar nu numai pentru România. Iar istoria este, din păcate sau din fericire…, extrem de ofertantă ca subiecte„, spune Mihai.

Îl întreb dacă Festivalul o să îşi păstreze numele, dat fiind faptul că nu filmele sunt pe locul I în ceea ce se întâmplă aici. „E drept că numele nu ne mai ajută foarte tare„, râde el, „dar vorbim despre un brand deja„. Îi spun că nu mi se pare o problemă şi că, spre exemplu, eu am înţeles şi asimilat fără nici o problemă conceptul cu Şcoala de Vară şi cu filmele adiacente, deşi sunt pentru prima oară la Festival.

„Ştii cum e, noi nu suntem un Festival de covor roşu şi tocuri. Asta vrem să transmitem foarte clar. Pentru noi nu este foarte important cât de nou este filmul, ci cum se potriveşte cu tema aleasă„, spune Mihai. Provocarea pentru ei, ca organizatori, va fi să crească din punct de vedere calitativ. „Mă refer aici şi la lectori, şi la filme, şi la evenimentele conexe„, este ferm Mihai. Îmi spune că vor avea pe viitor şi lectori internaţionali şi că vor include Festivalul într-un circuit european.

Îi spun că nu mi s-a părut comunitatea oamenilor din Râşnov foarte conectată la Festival şi că în alte locuri se simte altfel implicarea. Îmi răspunde că sunt încă probleme din acest punct de vedere, dar că trendul este ascendent şi că din ce în ce mai mulţi râşmoveni se apropie de Festival şi se simt mândri de ce se întâmplă acolo. Îmi povesteşte şi despre un experiment pe care l-au făcut în 2013, când au anunţat doar că unul din filme va fi proiectat într-un loc surpriză. Şi s-au dus undeva între blocuri, în Parcul Florilor, cu un ecran gonflabil special. „A venit foarte multă lume, doar că nu am ales foarte bine filmul„, râde el. Îi dau dreptate. „De ce trag clopotele, Mitică?” nu este un film pe care să îi dai între blocuri, cum ar veni :D

A apropia Cetatea de râşnoveni – cum spune Mihai – este unul din obiectivele Festivalului. Pentru că mulţi localnici simt cumva că Cetatea este ruptă de ei. „A fost o întreagă istorie cu recuperarea Cetăţii, iar toată povestea asta i-a înstrăinat„, spune Mihai, care se declară optimist, pentru că din ce în ce mai mulţi râşnoveni îşi „revendică” Cetatea sufleteşte.

Dă reject pentru a nşpea oară telefonului care îi sună într-una. Consider că l-am chinuit destul, aşa că îi spun că timpul meu alocat pentru el s-a terminat :)) Dă să protesteze, că mai are un pic de timp, dar eu sunt ferm: gata, la treabă. Râdem amândoi şi ne promitem că o să ne revedem cât de repede la o bere. Pentru că simţim amândoi că mai avem multe poveşti de depănat. Şi cred că am mai simţit ceva: asta cu berea este o promisiune pe care amândoi vrem să o vedem îndeplinită :)

Credit foto: mioritics.ro, căci eu am uitat să îmi fac o poză cu stimabilul, mno, ce să vă mai faceţi cu mine :D