09.12.2016

Nu e ușor ușor să-ți faci bagajul și să te urci în tren spre Thailanda, pur și simplu

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Cu câteva zile în urmă, vă provocam să scrieţi un text aici pe chinezu.eu (cei care nu aveţi blog, desigur) cu care să intraţi în finala, cum ar veni, pentru o excursie în Thailanda. Toată isprava este organizată de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro. Eu nu fac parte din campanie sau ceva, dar am zis că e numai bună ocazia ca să aplic unul din principiile fundamentale după care îmi ghidonez viaţa, adicătelea dacă poţi să faci un bine cuiva, de ce să nu o faci?

Iată că avem primul text pe care am onoarea să îl public acilea pe acest prea-frumos blog. Scritura de mai jos aparţine tovarăşei Andra Lambadarie. Căreia îi mulţumesc pentru că a răspuns provocării mele şi pentru că a scris un text mai aşa de coracon :)

Oferta mea de a vă găzdui textele rămâne valabilă. Până în 16 mai, când se încheie concursul. Succes!

————————-

Știi cum e să trăiești din amintiri? Să iubești, poate, pe cineva, fără a primi un dram de iubire înapoi? E emoția aceea a posibilității, a trenului în care încă te poți urca, a încrederii cu care încă lupți și speri. Amintirile totuși sunt asociate cu trecutul. Iubirea mea se leagă de viitor iar șansele de a se înfiripa ceva sunt mult mai mari de data asta. Nu e o iubire imposibilă, dar e o iubire grea. Genul acela pentru care lupți continuu, pentru care sufletul vrea să-ți iasă din piept, pentru care nopțile tale sunt mai dulci, mai luminoase, mai exotice.

Așa cred că e și cu țările nevizitate. Visezi la ele, dar totuși nu există un trecut, e numai viitor. E visul pe care dorești să ți-l împlinești, e călătoria vieții tale, e iubirea pe care vrei s-o găsești, deși parcă deja ești îndrăgostit. Aceasta este și povestea mea cu Thailanda. Un vis neîmplinit, o relație veche, dar totuși mereu la început, având multe poze, multe atracții. Dar totuși n-avem nicio poză împreună. De unde să mă inspir, de unde să le copiez? Nu vreau acest lucru. Nu vreau să copiez iubiri, nu vreau să trăiesc prin alții. Vreau să avem amintirile noastre unice. Eu totuși nu reușesc să cuprind în realitate acest vis. Ne cunoaștem, suntem că un cuplu matur, dar există regrete între noi. Regretul de a nu putea fi acolo, lângă ea, s-o cuprind, să ne facem amintiri, să avem un trecut împreună. Poate ar fi mai bine ca între noi să existe numai viitor? Să nu suferim, să nu tânjim după ceva apus, după trenul plecat, ci numai să sperăm? Totul este o nălucă deocamdată, însă timpul le va rezolva pe toate între noi. Imaginația ne lasă să ne cunoaștem, media ne face să ne îndrăgostim și mai mult, experiențele altora ne fac poftă, ne îndrumă și mai mult la dorința arzătoare de a ne întâlni.

Am înțeles că trenul Thailandei nu oprește pentru oricine în gara iubirii, iar un tren pierdut rar revine într-o gară abandonată. Mă întreb, totuși, de ce se pierd trenuri. Din frică, din lașitate? De ce? Pentru cei mai mulți este frică: frica schimbării, frica neadaptării, frica adevărului. Nu e ușor să iei decizii și nici ușor să-ți faci bagajul și să te urci în tren spre Thailanda, pur și simplu. Îți pasă de ceea ce lași în spate, îți pasă dacă mai e vreo cale de întoarcere. Iubirea asta e un sentiment sigur, stabil, durabil sau e gara din care doar privești trenuri plecând, oameni agitați forfotând în mireasma schimbării? E mai ușor să fii doar spectator într-o lume aglomerată de plictiseală și rutină. Gara reprezintă destinul, un destin pe care îl poți accepta, așa cum ți s-a așternut sau un destin căruia îi poți atribui noi orizonturi.

Dacă ai pierdut un tren catre Thailanda nu înseamnă că ai pierdut totul. Ai pierdut un drum care poate era viața ta. Dar viața ta poate fi alta. În fiecare zi.

De aceea, nu vreau ca iubirea mea să se spulbere odată cu trenul plecat din gară. Recunosc că aș vrea să știu că acest tren se poate întoarce mereu în gara mea. Dar cine știe? Poate Thailanda e iubirea nedescoperită, e gara în care vreau să ajung, peronul din care nu vreau să fac cu mână nimănui, în semn de despărțire, strigând: “Thailanda, te iubesc!”.

Poate, cu regret, acea gară va rămâne ca o amintire. Amintirea iubirii pentru Thailanda, amintirea aceea în care vei dori mereu să te întorci, să o mai trăiești încă o data. Viitorul adică…

Articol înscris în concursul „Thailanda, te iubesc!”, organizat de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro.

Khao-Lak-Thailanda-Plaja

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Vreţi să scrieţi pe blogul meu şi să plecaţi în Thailanda?

Apropo de bloguri de nişă: cum vă sună Ciupercomania? :D

Un comentariu

  1. Lucia
    vineri, 1 iulie 2016, 09:07

    Pentru concursul din acest an, imi poti gazdui si jurnalul meu? Are 5 pagini si e despre Amalfi

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *