09.12.2016

Purcedem la a doua zi de How to Web (plus concluzii day 1)

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Am ajuns aseară cu 137 de gânduri. Le-am numărat, fix atâtea au fost :)) Pentru că prima zi de How to Web a lovit dur în cerebelul meu și așa mititel :D O primă zi care a fost mult mai consistentă decât mă așteptam, recunosc (aș zice MULT, dar știu că asta cu majusculele e o chestie puerilă :D). Calitatea speakerilor a fost, în vreo 78% din cazuri, teribilă. Sigur că au fost unii care nu prea au avut treabă cu feelingul care avea loc acolo, dar no, dacă toți erau beton cred că ne pușca o venă de atâta concentrare :D

Rezumând în câteva cuvinte (greu, dar încerc :D) ce s-a întâmplat în prima zi: un business trebe să rezolve o problemă, un business se face cu o echipă, nu singur de disperat, produsul pe care îl realizezi trebuie să-i facă pe clienți să ”danseze”, iar dansul acestora trebe să genereze mult iubitul și stimatul cash. Evident că astea nu sunt revelații. Numai că, deși dăm din mână mult prea repede când auzim astfel de lucuri, nu le respectăm aproape niciodată. Așa că măcar atunci când vedem în fața noastră niște oameni care ne povestesc cum au făcut niște milioane de biștari aplicând acești pași, parcă, parcă ne vine să le luăm mai serios în serios.

Încă ceva. Io unul, care am văzut ceva evenimente de astea masive la viața mea, mă așteptam să văd măcar câteva derapaje în organizare, că doar suntem oameni, ce dracu :D Dar nu prea. Totul a curs șnur. Adică, dacă e să căutăm nod în lumânare :D, hai să zicem că la un moment dat se făcuse un frig în sală de zici că eram la un seminar despre cum să supraviețuiești la marginea Polului Nord :)) Aaaaaa, și chelnerii de la Intercontinental parcă erau la un concurs național de debarasat mai repede pahare, fie pline, fie pe jumătate goale, fie goale :)) Dar mă scuzați dacă nu mă simt în stare a fi capabil să pun aceste două chestiuni de nuanță 100% în cârca organizatorilor :D

Imediat începe ziua 2. De la care o să încerc să execut un fel de live blogging. Așa cum pot și io… :)

Ziua începe cu Reshma Sohoni, CEO Seedcamp. Ceva probleme cu clickerul, așa că Reshma bagă niște glume de dimineața :D Oricum nasol să începi ziua după partyul monstru de astă noapte :))

+ Explică ce este Seedcamp. Nu insist. Dacă nu știți, dați un google și vă prindeți urgent :D Spun doar că misiunea lor este ”Building the European tech ecosystem since 2007”.
+ Seedcamp a investit până acum în 33 companii. 2 sunt din România: Brainient și Ubervu.
+ Acum costă mult mai puțin să pornești un business. Nu ai nici o scuză să nu încerci să faci ceva.
+ Există foarte multe ecosisteme locale, care acum se pot conecta la un ecosistem ”federal”. Adică, tradus, comunitățile locale de geekși și nu numai, imediat se lipesc de un ”API” la rețelele europene și mondiale mari :D
+ Reguli pentru o rețetă europeană de succes în business: be commercial, not just techie; be assertive, positive, optimistic about your product; be awesome at helping other startups; be open to going where oportunities are.
+ Trebe să te focusezi pe: Passion. Customer Thinking. Execute Exceptionally.
+ Excelentă prezentare, foarte simpatică Reshma :)

Acum Emi Gal vorbește despre Charlie Chaplin. Serios :)) Ca să prove the point cu aplicația pentru care a primit bani de la SeedCamp.
+ Zice că următorii 10 ani o să define the new TV. Și că vrea să be o part of it. Scriu în romgleză pentru că așa vorbește și Emi cand nu este speaker :))))))))
+ AppleTV, GoogleTV, Boxee o să fie the future shit în materie de TV. Conținutul și distribuția o să fie și mai fragmentate decât sunt acuma (og, dear god…). Video va deveni și mai interactiv. Mai zice că linear TV este pe moarte. Asta e ca și cu presa scrisă care tot moare de nu știu câți ani.

Am ieșit la o cafea și nu am prins de la înceut prezentarea lui Kris Hiiemaa. Vorbește despre cum să îți arunci afacerea la nivel internațional. Am intrat exact când zicea ”forget you have a life”. La fix :))
+ Băiatu ăsta e moartea pasiunii :)) Vorbește de cât de mult costă să ieși internațional, că nu mai ai viață și alte de astea. Io cred că vrea să își omoare concurența din fașă :)))))))))
+ Zice să nu îți cauți investitori prea repede, să crești afacerea cât de mult poți. Iar când vrei investiții, atunci alege mai mulți investitori, pentru că fiecare are un networking mare.
+ Când scalezi afacerea, nu trebe să te zgârcești la bani. E foarte important să ai cultură organizațională și să angajezi oameni de top, chiar dacă sunt scumpi. Așa e și în România. Oamenii sunt scumpi. La faza cu ”de top” stăm mai prost…
+ ”Investitorii sunt prietenii tăi cei mai buni” :))))))))

Sorry, dar acum trebe să plec la un alt eveniment pe care nu mă lasă religia să-l ratez: lansarea noului logo al rugbyului românesc :D Ne vedem mai încolo.

Back. Noul logo al FRR este superb :) O să scriu mâine despre asta :)

Charles Hawkins ne vorbește despre cum să ne pregătim un start up pentru a primi investiții. Din punct de vedere legal. Ceea ce la noi e trecut permanent cu vedere, deși ar putea să îți omoare afacerea…
+ Investitorii investesc intr-o companie. E atat de simplu spus, incat ni se pare boring noua, celor care avem idei, nu firma, avem viziuni, nu contabili.
+ Investors are very good at saying ”no”. Așa că nu le da motive să spună foarte ușor asta.
+ Angajații tăi sunt assetul cel mai valoros. Investitorii se uită atent la echipa pe care o ai.
+ Mare grijă la dreptul de proprietate asupra companiei și asupra produselor create de companie.
+ Omul a fost foarte tehnic, dar doamne, cata dreptate a avut…

Incepe panelul Financing your company. Cristina Alexandru este moderator. Numai oameni care au bani de băgat în online pe scenă :D Discută despre relația dintre investitori și antreprenori, dar recunosc că nu sunt foarte atent pentru că am primit un mail care m-a enervat atât de tare încât trebe să mă ocup de el…

Se anunță câștigătorii Startup Challenge
Locul 3: Spikepress
Locul 2: Flair Builder
Locul 1: Squeegly

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

:D

Când am văzut-o, m-am emoționat

8 comentarii

  1. joi, 4 noiembrie 2010, 11:58

    E joi. Şi-o fi lansat Chirilă piesa, că mi-o promis că-mi dă o şpagă consistentă dac-o ascult…

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  2. joi, 4 noiembrie 2010, 13:57

    […] a scris și despre prima parte din Ziua 2, după care a plecat la alt […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. joi, 4 noiembrie 2010, 17:36

    […] pentru Rugby sunt: Chinezu, Sorin, Mihai, Vlad si multi altii […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. vineri, 5 noiembrie 2010, 06:28

    Din post am inteles ca a doua zi de how to web a fost decat expunere de visuri pe care vor ei sa le autoinduca, nu ai mentionat dar aproape m-as mira daca nu au fost indicate si anumite platforme pe bani care au niste rezultate excelente. Probabil cea mai interesanta prezentare este cea a lui Reshma Sohoni nu neaparat ca e green.
    Data viitoare ia reportofonul si inregistreaza tot.:D poate luam si noi sample despre reteta de succes cu bipurile de rigoare pe unde e cate un secret catre faima si bogatie. :D

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. duminică, 7 noiembrie 2010, 08:27

    […] despre How to Web. Deși am comis niște sacrilegii de live blogginguri de acolo :D (ziua 1 și ziua 2), tot a trebuit să stau un pic și să cuget înainte de a scrie tentativa de concluzie de mai […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. duminică, 7 noiembrie 2010, 19:27

    […] Zaharia care a facut liveblogging pentru Bobby Voicu, si Chinezu care a facut liveblogging pentru Chinezu. Andra a scris cat se poate de serios, Chini a scris cat se poate de neserios, dar merita citit. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. luni, 8 noiembrie 2010, 18:28

    Tinere, l-ai pierdut pe Mark, cel mai mare pacat :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. miercuri, 10 noiembrie 2010, 16:12

    Am dat clic si citit cu placere articolul lui Robbie despre meci si atmosfera de Liga Campionilor. Poate o ajunge si la Timisoara din nou atmosfera de Liga :)

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *