Nu o să mă vedeţi niciodată cu carnet de membru cu cotizaţia plătită la Green Peace. Nu o să mă vedeţi niciodată legându-mă cu lanţuri de garduri ruginite ca să salvez puiul de cocostârc sălbatic de tăvălugul progresului. Dar mă puteţi vedea cum, cu o grijă care mă surprinde şi pe mine, colectez selectiv gunoiul pe care îl producem pe linie de familion. Avem recipiente pentru hârtie şi carton, plastic şi sticlă şi, evident, pentru acea zonă de deşeuri pe care nu o poţi încadra în nici una din categoriile de mai sus. Problema naşpetă e că trebe să ai o minimă vână ecologistă de asta ca să persişti într-o asemenea antrepriză.

Pentru că, sigur, tu bifezi cu mândrie patriotică şi contemporană faptul că faci selecţie la deşeuri in house. Dar ce mama dracului faci după aia? Că nu găseşti containere separate pe căprării la tot pasul. În zona de Titulescu unde vegetez eu nu ştiu să fie. Atunci, pentru că, ardelean fiind, lucrurile io ştiu că trebe făcute pânâ în capăt, o dată pe săptămână îmi umplu portbagajul cu grămezile dă selectate şi mă duc fix pânâ în faţă la maternitatea Giuleşti, unde asemenea containere se există. E drept că pe acolo stau şi socrii, ocazie cu care le fac şi o vizită. Aşa că uite cum se face că ecologismul care îmi dă ghes contrinbuie oarecum decisiv la întărirea relaţiilor de familie…