Tot în a doua seară de FITS, am văzut la Casa de Cultură a Sindicatelor, spectacolul Miriam W, după un text de Savyon Liebrecht, regizat de Radu Afrim.

Imaginează-ți un agent imobiliar, fost pui de  irakian.

Acum, amintește-ți casa părinților, revăzută după 20 de ani. Bineînțeles, vrei s-o vinzi. Nu poți, totuși, să nu îți sapi prin amintiri. Începe, așadar, o incursiune prin sertarele trecutului. Miriam se întoarce acasă, locul de unde a fugit după moartea tatălui său, lăsându-și mama în grija puilor de irakieni atât de detestați, copiii stropiți de pe geam, pentru calmarea spiritelor, copiii care mâncau pepene și se ștergeau pe rufele întinse la uscat.

Holocaust în familie

Miriam vine după 20 de ani hotărâtă să-și vândă casa. De la primul pas făcut în casa părintească, parcă mușcă din madlena lui Proust. I se deschid astfel toate cutiile încărcate cu amintiri. Cum învăța ea lecția la biologie în timp ce făcea să strălucească toate colțurile casei, cum veneau în vizită mătușa ei, Carola, cu verișorul mereu înfometat, Beni. Cum, Carola, cea care a fost prima iubită a tatălui lui Miriam, Avram, îi spune elevei noastre cât de frumoasă este viața și cum ar trebui să-și croiască drumul, cum mama sa, Martha, s-a întors din lagăr cu o infinită listă de morți în minte, timp în care, Rola, a învățat limba franceză. Limba curvelor, nu ezită Martha să strige. Martha, soția frustrată, care primește în fiecare zi flori de la soțul său.

Miriam găsește după 20 de ani câteva cuie într-un sertar. Își dă seama, astfel, că-și are trecutul bătut în cuie și nu poate decât să-l retrăiască pentru câteva clipe. Prin fața ei zburdă amintirile. Nu tocmai plăcute, căci fiecare sertar deschis spune o altă poveste. Întregite, nu o fac decât să-și ia drept companie în această excursie, multe picături de alcool.

Spectacolul lui Afrim m-a surprins și încă nu-mi dau seama în ce mod. Nu e primul spectacol regizat de Radu Afrim pe care îl văd și nici primul despre care scriu. Dar un Afrim așa clasic nu mă așteptam să întâlnesc. Dincolo de un decor deloc excentric cu care m-a obișnuit, acum a folosit unul cât se poate de natural, câțiva actori simpli cu dramele lor întinse pe tavă, un umor amar, dar de savurat, Afrim își păstrează nota muzicală la cote înalte. Aștept să aflu cum se numește melodia cu care a încheiat spectacolul.

Pe de altă parte, nu m-a mișcat atât de mult precum celelalte spectacole din portofoliul artistului, a fost diferit, în stil clasic, o surpriză a festivalului aș zice, deși spectacolul nu e deloc nou, ba chiar a primit cu această piesă, distincția Dramatugul anului, în 2005.

Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti (ROU)

Directed by: Radu Afrim

Original title: Doar n-oi vorbi chinezeşte (It’s All Greek To Me)

By: Savyon Liebrecht

Translation: Ada-Maria Ichim

Scenography: Iuliana Vîlsan

Music illustration: Radu Afrim

With: Florentina Năstase, Oxana Moravec, Clara Flores, Ada Simionică, Andi Vasluianu, Ioan Coman, George Angelescu

sursa foto: sibfest.ro, Radu Afrim

articol scris de Diana Câmpean