Aveam câţiva ani. Eram la Deseşti, în Maramureş. Aveam nişte rude acolo, aşa că, din când în când, ajungeam în acea zonă splendidă a Maramureşului istoric. Ţin minte că odată am intrat cu cei mari într-o clădire mare (era Căminul Cultural, dar nu ştiam asta atunci), unde era multă, multă lume, care se uita cu ochii mari (şi în lacrimi, ceea ce mie mi s-a părut foarte ciudat atunci…) la un nene de pe scenă, care zicea ceva. Nu îmi sunt foarte clare amintirile, dar încă mai am în suflet senzaţia aia ciudată de magnetismul extraordinar pe care nenea de pe scenă îl avea asupra oamenilor. Era Nichita Stănescu. Urma să aflu, peste ani şi ani, că venea destul de des la Deseşti, că îi plăcea foarte mult să ajungă acolo.

Mi-am adus aminte de acea senzaţie din copilărie când l-am văzut pe Ion Caramitru, pe scena Grand Cinema & More, recitând din Nichita Stănescu în spectacolul “Vorbe, vorbe, vorbe“. Şi mi-am dat seama că – probabil îmbătrânesc, cine ştie… – tare mult mi-a lipsit o seară de poezie. Eu m-am dus la teatru (aşa credeam, după cum v-am spus aici). Şi teatru am primit. Doar că un soi de teatru special, cu un actor care ne-a adus aminte că trăim nişte vremuri în care am trimis poezia la colţ, să stea pe coji de nucă şi să ne lase în pace cât noi, ăştia mari şi cu foarte multe pe cap, avem alte treburi, mult mai urgente şi mai presante.

Mi-a picat foarte bine această seară de poezie. Pentru că mi-a redeschis gustul către ceea ce credeam (fără să stau prea mult să mă gândesc…) că am pierdut pe vecie: să mă las copleşit de acele teribili alăturări de cuvinte din poeziile unor senzaţionali mânuitori de frumos (dacă îmi permiteţi acest barbarism).

Trebuie neapărat să menţionez contribuţia excelentă a lui Adrian Naidin la acest spectacol. Ştiam despre el (cum să nu ştiu?!), doar că este cu totul altceva să îl vezi performând live, cu o voce care se potriveşte de minune violoncelului său (şi invers) şi cu improvizaţii care dau acea culoare atât de frumoasă spectacolului. Simt, cumva, că o să mai am de-a face cu Adrian, mark my words :)

Apropo de o seară frumoasă, aş vrea să vă invit să veniţi cu mine să vedem „Rinocerii„, jucat pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Doar că noi o să o vedem live HD în Bucureşti. Cât de frumos poate să fie? :)