Legea Burnout? Cu ce ne încălzește dacă se votează?

Așa a reacționat un stimabil. Când i-am zis despre inițiativa colegilor de la Hacking Work.

L-am întrebat dacă a avut vreodată burnout. A început să râdă superior și mi-a băgat-o pe aia deja răsuflată (dar nu mai puțin adevărată pe ici, pe colo, prin părțile esențiale…) cu ”dacă îți place ce faci, nu muncești, deci nu te arzi!”.

L-am întrebat dacă știe pe cineva care a făcut burnout. A pufnit și a zis doar atât: ”da, știu, dar a fost vina lor”.

N-am mai insistat. Deși poate ar fi trebuit. Dar simțeam că ar fi fost nevoie de o luptă foarte dură cu el ca să îl scot din părerea lui (vorba bunicii: unii prea sunt în părerea lor…). Și am preferat ca resursele pe care le-aș fi pus în această bătaie să le folosesc mai constructiv.

De aceea te rog să mă ajuți cu argumente pentru această lege a burnoutului. Pro sau contra. Dar să fie argumente. Nu răcniri. Nu judecăți despre ceilalți. Nu arătat cu degetul. Doar argumente. Care să ne ajute pe toți să înțelegem și, poate, să ne implicăm în susținerea apariției unei astfel de legi. Sau nu.

Și mai zic ceva: arma mea de luptă împotriva burnout este programul #Dupa18FaraWeekend. De care mă țin cu sfințenie. Și care funcționează excepțional. Pentru mine… Da, cu toate acestea suține Legea Burnout.

Uite mai jos un punct de vedere despre Legea Burnout. Pe care l-am primit de la cineva. Care mi-a dat acordul să public ce mi-a trimis. Dar să nu îi dau numele. Să zic doar atât: „de la un om de HR”.

---

De ce Legea Burnout? Pentru ca am ajuns sa ”normalizam” burnout-ul si parca aminteste de povestea cu broasca si apa fierbinte.

“Normal”-ul evolueaza in timp, cu fiecare generatie in parte. Daca era normal la 1907 sa lucrezi la boier si sa fi legat de mosie, azi nu mai este la fel de normal. Sau era normal ca boierul sa aiba servitori, iar nu mai este normal. Si exemple ar fi o multime. Societatea evolueaza, tehnica la fel. Daca era normal sa ai un telefon fix in casa, azi e normal sa ai un mobil. Daca lucrurile merg normal, ne este bine. Doar ca ce este normal pentru mine, poate nu este normal si pentru tine.

Sunt si expresii pe care nu le-am mai auzit de ani buni ”persoana cu bun simt”, ”persoana cu sapte ani de acasa”, “« ”om cu scaun la cap”… dar asta e alta poveste.

Normalul este diferit pentru fiecare din noi, dar are sau ar trebui sa aiba niste repere comune, niste baze similare, niste drepturi echitabile. Sa ne gandim putin la experienta din familie.

Pentru unii este normal sa aiba o familie linistita, mancare pe masa, aprecieri din partea parintilor, sprijinul lor. Bunici la tara si sa mearga in vacanta, etc.

Pentru altii e normal sa ai o singura masa pe zi, sa mai adormi si cu stomacul gol, sa mai iei cate o palma ca e un parinte suparat sau usor ametit de alcool sau sa tipe cineva la tine chiar si fara motiv. Acesta este viata lor si normalul lor cotidian.

Daca a doua persoana este la un job in care cineva tipa la el, nu va fi foarte deranjat, e invatat sa auda un ton ridicat, chiar daca nu este vinovat. E ”normal“ pentru el.

E ”normal” sa mai fie un ton ridicat? Nu, nu este normal. Sau daca se repeta, trebuie sa reactionez. Dar cum sa stiu eu ca nu e normal daca ani de zile asta a fost normalitatea mea?

E ”normal” sa stau peste program si sa nu apuc sa mai mananc nimic diseara ca nu mai gasesc deschis? Nu, nu este normal sa stai peste program mai ales ca o practica recurenta. Ai mai stat cu stomacul gol, dar nu inseamna ca a fost bine sau ca este normal. Si mai ales daca ai si o familie care depinde de tine, clar nu este normal. Poate fi o urgenta o data, dar daca devine ”normal” nu mai este in regula. Nu e normal ca sa te astepte copilul pe scarile scolii sau sa nu participi la un eveniment al clasei, un meci la care participa… Cineva are nevoie de un om in plus ca sa se livreze produsul / serviciu in timpul de munca si face economie cu dvs.

A fost intradevar o vreme cand se aprecia faptul ca mai stai putin si nu rupi usa este un plus, esti vazut mai bine. 5-10 min nu ar fi un capat de tara, dar cateva ore? Era o “normalitate” care s-a creat, gaseai cu greu un job si doreai sa dovedesti asa ca ai meritat locul, ca esti loial. Dar nu este normal. Angajatorul poate profita sa nu mai angajeze o persoana in plus pentru ca fiecare mai face cate putin, si putin cate putin, acoperim munca inca unui angajat. Si muncesti in plus, te obosesti, … si altii fac profit. Pentru ca tie ti s-a parut normal.

Ce pierzi? in afara de sanatate, familie, clipe pretioase cu copii… poate pierzi serviciul, dar chiar ai vrea sa te epuizezi acolo, eu as zice mai bine sa il piezi, multe suturi in fund s-au dovedit a fi mari pasi inainte.

Ce se intampla daca pleci la timp? Nimeni nu poate sa iti inchida contractul de munca daca pleci la timp din firma si iti faci treaba bine. Daca nu au ce sa iti reproseze, nu au cum sa te dea afara. Fac presiune, este hartuire si ai alte parghii de actionat. Tu nu faci nimic, colegul nu face nimic, in alta firma nu face nimeni nimic, devine normalitate si suferim toti. Daca stii ca nu ti-ai vazut de treaba si e un loc caldut, da, poate nu o sa fie usor sa iti gasesti altceva, dar daca esti un om corect si profesionist, eu zic ca merge si un salt in gol. Nu o sa fie usor, dar o sa fie corect, o sa fie normal. Poate nu va fi acelasi salariu dar nu mai dai bani pe mediciamente, nu mai pierzi evenimente din familie, cre dca daca cantaresti bine ce castigi, nu iesi in pierdere.

Mi-a spus ca o sa imi dea dupa trei luni inca 200 la salariu. Nu am primit ceva in scris pentru ca am mai avut asa la o alta firma si nu a fost nicio problema. Nu am primit. Te gandesti poate ca e ok sa te mai razgandesti, sau poate nu am inteles eu bine. Si adevarul sa fie altul: te-a mintiti si nu avea de gand sau… i-a cerut copilul un telefon nou si nu mai are sa iti dea tie in plus. Nu ai avut nimic in scris, nu primesti nimic. Orice intelegere trebuie pusa pe hartie, sub orice forma. Stiu ca o posibila marire nu este prinsa in contract, dar poate fi in oferta, ca o mentiune posibila. Cati primesc oferte scrise desi e obligatie legala?

Si repet: nu este normal sa ai o promisiune neonorata si ne pusa pe hartie.

Sefu ma trimite pe mine peste tot si imi spune ca are incredere in mine, ceilalti nu sunt la fel de organizati si eficienti. Eu am obosit. Salariul este la fel ca a celorlalti si abia mai primesc cate ceva in plus, foarte rar. As pleca, dar poate ca nu nu mai gasesc asa job. Nu, nu este normal sa muncesc mai mult si sa primesc acelasi salariu. Trebuie sa iau atitudine si sa arat prin cifre diferentele, cate curse fac in plus, cati clienti in plus, cate ore in plus etc. si sa imi cer drepturile. Angajati buni nu mai sunt pe toate drumurile si stiu si angajatorii asta. Din pacate multi trag pana nu se mai poate.

Sefu spune gume proaste. Sau un coleg. Nu ma simt bine, unele sunt chiar neinspirate. Nu, nu este normal sa lucrezi intr-un mediu in care nu te simti in siguranta sau confortabil. Este foarte probabil sa nu fi singura persoana deranjata dar sa accepti din jena. De ce? Nu ai semnat un contact de munca in care intre responsabilitati sa fie si ”reactia pozitiva la glumele colegilor”. Cauta un aliat, mergi la HR si insista, chiar daca la inceput o sa iti spuna ”sa nu pui la suflet” sau ”asa e el”. ”asa esti si tu” si deci vrei si tu aceasi protectie ca si el contra glumelor proaste.

Nu ar trebui sa existe si normalul sa fie chiar normal. Una cate una, aceste incercari, greutati se aduna si ne duc la burnout. Multi sunt captivi déjà si cu greu ar gasi energie sa iasa. Dar este posibil. In acelasi timp nu spuneti niciodata celui de langa : ”asa e el”, ”taci si mergi mai departe”, “lasa ca trece”, ”asta e mic copil pe langa ce a mai fost…”. Poate nu ati avut curajul sa va bateti pentru dvs, nu il descurajati si lasati-l sa ia atitudine si sustineti-l. Fiti martor daca trebuie, incetul cu incetul, om cu om, se vor mai schimba lucrurile. Veti participa la o stare normala. Daca nu va deranjeaza dar pe altul da, nu il dati inapoi. Puneti-va intrebarea: are dreptate? E normal? Oare nu sunt intr-un punct gresit si ar trebui sa facem ceva?

E nevoie de Legea Burnout? Din pacate da, pentru ca goana dupa profit pentru unii, managementul defectuos orientat către putere nu rezultate, HR-ul care nu echilibreaza si tine balanta in favoarea celui cu bani, goana dupa un titlu, acceptarea ideii ca daca esti mai vechi meriti o functie de conducere chiar daca nu ai stofa de manager, si multe alte argumente cred ca ne fac o societarea care are nevoie si de o lege de ”bun simt”.

Ca e nevoie de schimbare si probabul de o lege e clar, dar cum sa arate Legea Burnout?

Daca ar trebui obligat angajatorul sa respecte un program de 8 ore, este deja in codul muncii. Daca ar trebui sa platesca ore suplimentare… este deja in codul muncii… daca ar trebui sa scrie totul in oferta de angajare… exact, e deja prevazut. Fima este sanctionata daca …. Si cred ca putem continua cu multe exemple.

Avem o problema intradevar, dar oare ce forma ar fi mai potrivita pentru rezolvarea ei?

Cred ca trebuie avut in vedere un mixt de educatie, cunoasterea drepturilor, poate o modalitate mai usoara de semnalare a abuzurilor, o forma de gestionare a ”conflictelor de munca” in extern si nu internul companiei. Mi-am amintit de ”prudhomme” din Franta care gestioneaza tot ce tine de munca. Nu stiu exact cum functioneaza dar altii au mecanisme de aparare a drepturilor angajatilor si nu cred ca vom auzi vreodata de burnout in Franta.

---

Dacă vrei și tu să îmi trimiți un text despre Legea Burnout îți aștept mesajul pe cristi@strongpoint.ro.

---