Așa a stabilit un grup de rabini. Care s-au adunat ca să dea celer răspuns la fundamentala (fundamentalista?) întrebare religioasă: dacă rupem bucăți din hârtia igienică (pentru a ne șterge la fund, desigur) în sfânta zi de Sabat este muncă sau nu? Și rabinii, în înțelepciunea lor, au zis un categoric DA, este muncă.

În excepționala carte ”Numele trandafirului”, Umberto Eco tot cam pe acolo plasează și înțelepții părinți creștini. Căci s-au întâlnit într-o binecuvântată adunare mai mulți șefi de nuș ce ordine ca să răspundă la fundamentala (sau fundamentalista?) întrebare: deținea sau nu Iisus hainele de pe el? Posibil că și alte religii să fi avut în decursul istoriei astfel de binecuvântate (de ele însele) adunări gânditorince. Doar că nu știu eu exemple. Și mi-a fost lene să caut.

Ideea este așa: oricât de ridicole ni se par astfel de întâmplări (iar mie mi se par de un ridicol absolut), ele fac parte din religii mari, care influențează zeci de milioane de oameni. Și sunt chestiuni care au provocat nenumărare morți (ăilalți fiind de vină, desigur; întotdeauna ăilalți). Și ură. Și sciziuni pe care orice minte normală nu le poate înțelege. Darămite accepta.

Apropo, în caz că nu știai, crâncena ruptură dintre biserica catolică și biserica ortodoxă are la bază conceptul de filioque. Adică nu că i-a dat unul un pumn în gură altuia. Sau că i-a necinstit femeia. Sau că i-a rupt piciorul la cămila preferată. Nu. Un concept. Un cuvânt. De acolo a pornit toată acestă schismă (ridicolă din, oh, atât de multe puncte de vedere…).

Ce înseamnă filioque? Irelevant. Adică, mă rog, poți să te apuci de studiat dacă vrei. Dar ideea este asta: să dai drumul unei uri și unei perioade de secole de luat reciproc de gâți și de scuipat reciproc în gură doar pentru atâta, apoi zi și tu…

Puterea pe care ființa supremă de pe pământ o dă cuvintelor este formidabilă. Dar știi ce este mai formidabil decât asta? Puterea grupurilor care se unesc în jurul puterii unui cuvânt.

Așa am devenit ființa supremă pe acest pământ. Reușind să ne unim în cuget și simțire în jurul unui cuvânt. Pe care l-am transformat în concept. Și căruia i-am dat putere din imaginația noastră. Și depre care am convenit că este ficțiunea în care este musai să credem. Altfel…

Așa am devenit ființa supremă pe acest pământ. Și tot așa o să ne ducem dracului. Luându-i și pe alții agățați de noi.

Mă rog, nu toți dracului. Unii o să ajungă în rai. Că și-au pus plasele la rând încă de astă-noapte.

Aia zic.