Uite, acesta este unul din gândurile care mă cutremură: cum ar fi arătat România ultimilor 30 de ani fără societatea civilă?
În cei peste 25 de ani de antreprenoriat, am învățat o lecție teribilă: recunoști valoarea unui lucru doar dacă îl pierzi. Bine, nu doar în antreprenoriat funcționează zicerea asta. Ci în viață, în general. Doar că, de cele mai multe ori, n-am pierdut acel lucru. Și atunci cum îi calculăm valoarea?
Aici intervine un exercițiu de imaginație. Care, însă, în antreprenoriat are valori practice de nezdruncinat. Dar stai înainte să pun un pic lucrurile în context. Puțintică rădbare, deci, rogu-te.
Un antreprenor nu are resurse să le facă pe toate câte le vrea. Scarcity îi zice în engleză. Nu știu cum se traduce mai bine în Română. ”Sărăcie” e prea de tot. ”Neîndestulare” zici că este despre epoca fanariotă Sau ceva. Așa că las scarcity. Așa se numește acest principiu. Care înseamnă cum ziceam: nu ai resurse să faci și aia, și aialaltă și pe cealaltă.
Așa că trebuie să alegi. Să prioritizezi. Știind că ar fi fost taaaaaaaare bine să le poți face și pe cele pe care nu le faci. Că n-ai resurse.
Unul din criteriile după care eu aleg ce să fac cu resursele pe care le am la dispoziție este exercițiul de imaginație despre care ziceam. Și care presupune să mă gândesc cât de tare mi-ar lipsi sau m-ar afecta lipsa unui lucru sau a altuia. Și să decid pe cale de consecință.
Mi-ar ”lipsi” mai tare o campanie de marketing sau o angajare de om la vânzări? Am pus ”lipsi” în ghilimele, te-ai prins, pentru că nu are cum să îți lipsească, din punct de vedere logic, ceva ce încă nu ai. Dar tocmai în asta constă frumusețea exercițiului de imaginație. Că te împinge să previonezi. Să estimezi. Și, deci, să calculezi.
Hai să facem acest exercițiu de imaginație despre România ultimilor 30 de ani. Și să ne imaginăm cumva invers. Că nu am fi avut nici măcar un sfert din societatea civilă pe care am avut-o. Uite, și acum se ridică părul pe mine. Doar când scriu aceste rânduri…
Îți poți imagina România noastră fără fenomenala activitate a unor ONGuri? Alege tu trei din câte îți vin în minte. Doar trei. Ca să înțelegi la nivel mai personal ce zic. Îți poți imagina cum ar fi arătat România fără activitatea acestor trei instituții de făcut bine (că io așa le zic multor ONG)?
De fapt, fiecare ONG face bine într-o bucățică de Românie. Că, asemenea antreprenorului, niciun ONG nu le poate face pe toate. Și principiul scarcity împinge orice organizație să aleagă. Să prioritizeze o bucățică de Românie în locul alteia.
Doar că, vezi tu, toate aceste bucățici, puse cap la cap, umăr la umăr și suflet la suflet alcătuiesc România. O Românie peticită, e drept. Dar funcțională tocmai că există o societatea civilă care să o peticească. Pe ici, pe colo. Prin locurile esențiale.
Mă cutremur la gândul că nu am fi avut societatea civilă pe care am avut-o. Și îmi imaginez România fără ea, fără această societate civilă, ca pe o haină demodată, uitată undeva în dulapul istoriei, printre găurile căreia urâtul din oameni își arată rânjind chipul hidos.
Aia zic.
Notă. Campanie derulata in cadrul proiectului „Building capacity for collective impact and knowledge on CSOs ecosystem”, finantat prin programul Active Citizens Fund Romania, parte a Granturilor SEE si Norvegiene 2014-2021 si implementat de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile.
1 thought on “Cum ar fi arătat România ultimilor 30 de ani fără societatea civilă?”
Societatea civila romaneasca a inceput sa fie tot mai constienta de parcursul pe care Romania trebuie sa il aiba.