26 de cărți. Atât am reușit să citesc și (câteva) să ascult în aceste prime trei luni ale lui 2025.

Este un pic sub media mea trimestrială de cărți. Explicația pentru această ușoară descreștere este una dublă: cele două cărți care se regăsesc pe primele două locuri în topul de non-beletristice. Căci au fost două cărți foarte grele. Pe care le-am citit cu google și cu ChatGPT ca asistenți. Și nu puteam să buchisesc mai mult de 20 de pagini pe zi. Că îmi crăpau creierii capului, jur! Dar ce cărți… Cruciale.

Ai mai jos cele două topuri. Pe căprării. Beletristice și non-beletristice. Să nu amestecăm merele cu micșunelele.

Sper să te ajute să îți găsești următoarea lectură. Și, dacă te-a ajutat sau dacă îți place, poate dai mai departe topul meu.

Aia zic :)

Top 10 non-beletristică

Locul 1. Hannah Arendt – Originile totalitarismului
Am citit prima data această carte în tinerețe. Este responsabilă în proporție de vreo 78,65% pentru modul în care am ajuns eu să văd lumea, din punct de vedere politic. Am recitit-o cu emoția celui care nu vrea să realizeze că o piatră de temelie a vieții sale a fost, de fapt, ceva nimic spectaculos. Din fericire, cartea asta este în continuare exxtraordinară. Deși acum, la vârsta de juma de secol, o văd cu alți ochi. Uneori mai critic (Arendt a scris în 1950, deci unele prezumții, ca să le zic așa, s-au dovedit în timp a fi greșite), alteori mai nostalgic, alteori mai admirativ. Pe scurt, dacă vrei să înțelegi cum de omul poate deveni un animal al cărui principală caracteristică este ieșirea din umanitate tocmai prin strofocarea lui de a deveni un om și mai om, atunci aceasta este cartea de nota 10. Cu steluță.

Locul 2. Raymond Aron – Introducere în filosofia istoriei
Este prima carte pe care am citit-o asistat de ChatGTP. Că altfel nu înțelegeam multe lucruri din ea. O carte crucială. Colosală. Care, la vremea ei, a fost echivalentul unei bâte într-un car de oale. Pentru că a revoluționat modul în care ne raportăm la ce înseamnă istoria în viața noastră, cum ar veni. Așa, ca anecdotă, Aron și-a susținut teza la Paris la două săptămâni după Anchluss. În fața unor academicieni francezi perplecși de cum se derulează istoria pe care ar trebui să o scrie în timp ce fac parte din ea (una din tezele din cartea lui Aron).

Locul 3. Shoshana Zuboff – Capitalismul de supraveghere
Mega-enervantă carte. Dar mega-necesară. Enervarea vine de tezismul ei. Adică autoarea crede irefutabil că marii jucători digitali (Google, FB, Microsoft) sunt puși pe mari rele, gen dominația mondială și alea, alea. Necesarmentul, ca să zic așa, vine din faptul că argumentele pe care le aduce sunt multe dintre ele valide. Chiar dacă nu până la capăt. Dar ce mi-a plăcut cel mai mult la carte este că am găsit atât de multe trimiteri la autori și/sau concepte faine încât am aplaudat. Una peste alta, o carte musai de citit dacă te interesează cam cum ni se pregătește viitorul, ca să zic așa.

Locul 4. Peter Turchin – Istoria viitorului
M-a luat prin surprindere cartea asta. Auzisem despre cliodinamism. Așa, în treacăt. Dar acum am înțeles cât de puternică poate fi această ”sculă” în intepretarea istoriei. Mă rog, în încercarea de a o interpreta. Că mai mult de atât oricum nu putem facem. Pe scurt, cliodinamica înseamnă să analizezi matematic baze de date istorice și să încerci să formulezi niște ecuații istorice pe baza lor. Foarte interesantă abordare. Nu zic că e ceas și fără de reproș. Dar zic că e o perspectivă diferită asupra modului în care să ne uităm la ce prostii a făcut istoricește cea mai isteață ființă proastă de pe planeta asta.

Locul 5. Alin Popescu – Ai Act. Viitorul deciziilor noastre
Carte de referință dacă ai cât de cât legătură cu ce înseamnă uluitorul fenomen al AI. Bine, oricum toți avem legătură cu ce ne face AI în viețile noastre. Doar că pe mulți nu ne interesează. Că de aia zic: dacă te interesează ce ne face AI și ce face legislatorul european celor care păstoresc sisteme AI, atunci clar e de citit cartea asta a lui Alin. Că are și condei bun. Pe lângă mega-știință juridică.

Celelalte cărți non-beletristice citite (și ascultate) sunt:

The Discourses of Epictetus: As Reported by Arrian (audiobook)
Cu cât studiez mai mult despre Epictetus cu atât ridic sprânceana mai tare a respect. Omul ăsta, fost sclav, a fost probabil cel care a sintetizat cel mai bine ce înseamnă stoicismul ca mod de gândire și ca mod de viață. Cu toate acestea, brandurile personale (căci, la uma urmei, la asta se reduce totul) cele mai vizibil pe zona de stoicism sunt Marcus Aurelius și Seneca. Adică un împărat și un fost număr 2 (sub Nero) în Imperiul Roman. Nume imense toți trei. Mai ales dacă, așa cum sunt eu, m-am declarat stoic la religie la recensământ…

Peter Turchin – Ultrasociety: How 10,000 Years of War Made Humans the Greatest Cooperators on Earth
Autorul este cel de mai sus, cu cliodinamica. Mi-a plăcut și această carte. În esență, el zice așa: oamenii au ajuns să dezvolte o aevărată știință a cooperării în aceste ultrasocietăți, caracterizate prin faptul că am ajuns toți să depindem într-un fel sau altul de ceilalți. Așa că a trebuit să învățăm să avem încredere unii în alții.

Francisc Fukuyama – Identitate
Nevoia de demnitate și politica resentimentului. Așa este subtitlul cărții. Și teoria centrală a ei. Interesantă carte. Care explică vânzoleala asta cu resurecția (sau cum i se zice) naționalismului din perspectiva faptului că multă lume își caută identitatea (personală și națională) în vremurile astea ciudate. Autorul are, însă, și niște sforțări enervante. Cum ar fi ceva de genul: o identitatea națională puternică este crucială pentru viitorul democrației liberale. Fază la care China râde înfundat. Dar, dincolo de aceste extorsiuni ale degajamentului, o carte chiar utilă să îți explice cum mai merge lumea.

Mary Beard – Cei doisprezece Cezari
Imagini ale puterii din antichitate până în epoca modernă – subtitlul cărții. Faină abordarea autoarei, o romanoloagă (sau cum să îi zic) consacrată. Adică pleacă de la moda celor 12 Cezari (de la Cezar, care nu a fost împărat, până la Domițian sau, după caz, la alți împărați, doișpe să fie) din antichitate și urmărește figurule imperiale (inclusiv cele feminine) prin toată arta, inclusiv modernă. O lucrare tehnică, dar explicată pe înțelesul tuturor. Recomandată pasionaților.

Marc Zao-Sanders – Metoda timeboxing
Eram curios să aflu maimulte despre această metodă. Ocazie cu care am descoperit că io fix asta făceam. Dar nu știam că îi zice așa. Și ocazie cu care am aflat din carte cum aș putea să îmi îmbunătățesc ceea ce deja făceam. O carte utilă în gestionarea timpului. A sarciniilor, de fapt. Că alea îți mănâncă timp, nu timpul, știi cum zic. Ți-o recomand dacă simți că ai niște jene pe linia asta.

Radu Glonț – Curaj
Tot ce trebuie să știi despre curaj de la un fricos în recuperare. Așa zice Marius că este cartea, fix așa este. Ce mi-a plăcut au fost poveștile personale pe care ni le înfățișează autorul. Chestiune care nu-i de colea. Căci vorbește despre relați cu părinții. Pe care îi critică. Dar pe care îi iubește. Iar asta este mare curaj. Cumva, cred că Marius și-a dat examenul de absolvire cu carte asta. Ocazie cu care îl declar curajos.

Brian Christian – The Alignment Problem: Machine Learning and Human Values (audiobook)
Pe scurt, problema asta cu aliniamentul (cred că așa se traduce…) când vine vorba despre AI înseamnă ca noi, oamenii, să fim absolut siguri că ce vrem noi de la AI se alinează cu ce poate să facă AI în anumiți parametri. Căci altfel, așa cum ne-o demonstrează constant această nouă tehnologie, se pot întâmpla daraveri care să ne julească rău. Despre asta este vorba în carte. Utilă dacă te interesează subiectul.

Frank Bruni – The Age of Grievance
Interesantă tema cărții. Și actuală. Cumva, titlul zice despre ce este vorba. Autorul argumentează că suntem în plină epocă a grievance. Chiar, cum se traduce cel mai bine în română cuvântul ăsta? Că e foarte polisemnatic. Eu nu cred că poate fi tradus doar cu un singur cuvânt. Cel puțin nu în sensul în care îl folosește autorul. Cred că plângere împotriva nedreptății ar fi sintagma care l-ar traduce cel mai bine. Dap, despre asta este cartea.

Stuart Vyse – Critical Thinking: How to Effectively Reason, Understand Irrationality, and Make Better Decisions (audiobook)
Este, de fapt, o adunătură (pardon my French) de lectures (că nu știu cum să traduc în română). Strânse sub forma unui audiobook. Care te ajută să înțelegi ce înseamnă, în viziunea lui Vyse, iraționalitatea. Și cum să intepretăm manifestările iraționale ale oamenilor, care-s cauzele lor și de ce se întâmplă. Interesantă și utilă.

Aldous Huxley – The Doors of Perception (audiobook)
Ciudată carte… E din perioada în care Huxley, care este din multe puncte de vedere un geniu, experimenta tot felul de substante. Și avea tot felul de epifanii și viziuni. Așa că în carte asta zice direct că ar trebui ca omenirea să aibă acces la niște substanțe. Care să ajute oamenii să fie mai creativi, mai destupați, mai în contact cu universul. Sau ceva de genul. Aduce și tot felul de argumente științifice (zice el). Dar per total cartea este un talmeș balmeș. Sau, mă rog, așa mi s-a părut mie.

Marie-Noelle Maston-Lerat – Mă doare portofelul
Este despre psihogenealogie. Chestie care o face atât interesantă, cât și enervantă. Domeniul acesta – psihogenealogia – este chiar interesant. Pe scurt, este știința (pentru unii pseudo-știință) care studiază modul în care ai fost prăjit de părinți. Există mult adevăr în abordarea asta. Ce mi s-a părut, însă, tras cu cupa de excavator de părul inteligenței a fost să tot zică în carte că dacă ai avut un bunic care nuș ce a făcut posibil ca printr-un soi de transmisiune pseudo-genetică (sau ceva) să pățești și tu aia. În fine, m-a enervat îndeajuns în de mult încât să vreau să o termin cât mai repede.

Top 10 beletristică

Locul 1. Alena Mornstajnova – Hana
O carte pe care o citești cu nodu-n gât. Și cu molii în stomac. Nu cu fluturi. Incertitudinea este coordonata principală. Care este un efect al scoaterii oamenilor din plănuirea viitorului. De către o istorie mârșava. Creată de oameni mizerabili. Ca poveste, este despre viața unor evrei dintr-un oraș din Praga un pic înainte de primul război mondial și până pe la mijlocul anilor 60. Una din acele cărți pe care, din când în când, dacă avem nervi și destul feng shui să le ducem, este necesar să le citim.

Locul 2. Bogdan Boeru – Printre oameni și alte ființe bizare
E a doua carte pe care o citesc a acestui autor. Și, dacă prima (Benedictiana), mi-a atras masiv atenția asupra scriiturii sale, asta a doua l-a înfipt definitiv pe Bogdan pe lista mea de autori români contemporani preferați. Combinația de documentare, întrepătrunderi de planuri istorice, dilimandroșenie (faza cu Adam este epocală) și oleacă de fir policier fac din acest catastif (are peste 650 de pagini) o lectură care te ține prins până la final. Și mai are cartea ceva. Niște fragmente care la prima vedere par că n-au legătură directă cu povestea. Adică niște panseuri legate de starea actuală a omenirii, ca să îi zic așa. Doar că sunt foarte reușite. Și, la urma urmei, orice carte există pentru că vrea autorul să existe. Și dacă autorul a vrut panseuri, io zic doar atât: merci, Bogdane.

Locul 3. Eric-Emmanuel Schmitt – Lumina fericirii
Este a patra carte din seria ”Străbătând secolele”. Și mi se pare cea mai slabă. De ce zic asta? Penru că firul narativ al cărții este despre 4 nemuritorii care străbat veacurile. Cu iubiri între ei, cu dușmănii, cu de toate, cum ar veni. Acest fir narativ dă și forță seriei. Doar că în această a patra carte, firul ăsta este subțire rău de tot. Și Schmitt se concetrează mai mult pe reconstituirea Greciei din perioada antică. În special pe Atena. Ceea ce este foarte frumos (mai ales căo face foarte bine), doar că nu de asta am ales să citesc acestă serie. Că despre istoria Atenei pot citi (și am și citit, poate și de aia nu mi s-a părut nuș ce povestea lui Shmitt) și în alte părți. Dar nu e o cartea rea, firește. Doar că m-a cam dezamăgit un pic. Atât tot.

Locul 4. George Dumitru – … și toate zilele de azi
Emilian este cel mai enervant personaj pe care l-am întâlnit în cărți în ultimii ani. M-a enervat de la prima pagină până la ultima. Este genul de om de care nu doar că mă feresc ca dreaqu de tămâie, dar față de care am o repulsie teribilă. Nu-ți zic mai multe. Că poate te îndemni să citești cartea lui George. Dar îți zic doar atât: fix la ultima pagina parcă, într-un mod și din rațiuni pe care mi-e greu să mi le explic, parcă Emilian îmi devine mult mai puțin antipatic…

Locul 5. Dan Ivan – Cămașa roșie
O carte care curge molcom, lejer, așa, ca un șpirț de vară. Dar finalul vine și îți crește pulsul pe neașteptate. Este despre istoria îninsă pe vreo 200 de ani a unei familii italiene bogate. Cu multe afaceri și în România înainte de comuniști. Și care, după Revoluție, a făcut niște mânăreli și și-a recuperat triplu din averea pe care o avusese. Apare și vajnica Poliție Română în carte. Sunt și scene din închisoare. Și peste toate două sculpturi de Brâncuși dispărute. Dacă ți se pare o șaormică ciudată, așa și este. Dar nu pot să îți fac spoilere. Citește cartea și apoi mai vorbim :)

Celelalte cărți beletristice pe care le-am citit sunt:

Herve Le Tellier – Anomalia
Ciudată carte… Nu în sensul rău. Ci că te face să îți pui niște întrebări pe sistem mai Matrix, ca să zic așa. Pe ideea dacă nu cumva viața asta a noastră este, de fapt, o simulare. Și nu existăm cu adevărat în realitate. Să nu înțelegi că este o carte de filosofie sau ceva. Că e roman. Cu acțiune. Adică un avion care se dedublează cu toți pasagerii din el. La diferență de vreo 4 luni. Și cum reacționeză autoritățile, religiile și omenirea în general la așa ceva. Interesant este și modul în care autorul își imaginează că se întâlnesc dublurile între ele. Între care există un decalaj de 4 luni…

Alice Winn – In Memoriam
O carte înduioșătoare pentru unii. Și scârboasă pentru alții. Pentru că este despre o superbă poveste de dragoste (da, eu fac parte din prim categorie) între doi homosexuali, în perioada primului război mondial. Scris bine. Dar nu excepțional sau ceva. Povestea, însă, este dusă din condei bine de tot. Iar scenele de război sunt foarte de impact. Probabil autoarea a făcut o documentare serioasă. Chiar te trimite cumva în tranșeele alea. Și ți se cam strânge stomacul la unele scene, atât de puternice sunt.

Viorel Prodan – De partea întunecată a fluviului
Despre viața din ultimii ani ai mizerabilului regim comunist. Când un inginer transmisionist ia decizia, după o complicăciune de întâlmplări și de învârteșuguri ale vieții, să fugă din țară. Și traversează Dunărea înspre sârbi, pe o plută improvizată, cu doi copii. Recomand cartea mai ales celor care o tot ard cu ”ce bine era pe vremea lui Ceaușescu…”. Pentru autorul reproduce foarte bine atmosfera acelor ani. De frig, foame, tristețe și disperare.

George Bonea – Niște animale
Interesant unghiul de abordare: portrete de copii din curtea blocului, într-un cartier sărac. Personalități diferite, vieți diferite, chiar morți diferite. Toate având ca numitor comun o viață mizerabilă. Cauzată și condiționată în cea mai mare măsură de combinația dintre ereditate (sunt copiii părinților lor) și de mediul înconjurător (în care cumva tot părinții i-au adus). Este, dacă vrei, un soi de insectar (mă rog, humănar) tipologic. În care, sunt sigur, unii dintre cititori o să se regăsească.

Kaliane Bradley – Ministerul timpului
O carte șuie. Cum, de altfel, este orice carte despre călătoria în timp care se respectă cât de cât. Este o combinație între SF, policier și romance. Linii de forțe bine ținute în mână de autoare. Care mi-a plăcut în special pentru forța comparațiilor sale. Altfel, o carte pe care o parcurgi ușor, la pas. Și care, dacă îți place genul, poate fi o formă plăcută de a-ți… era să zic pierde timpul. Dar nu e că îți pierzi timpul cu ea. Dar nici nu câștigi nuș ce pe de altă parte…