29 de cărți. Atât am citit în acest trimestru. Cam cât media mea trimestrială din ultimii ani. Apropo, dacă te interesează și celelalte topuri trimiestriale, le găsești aici.

Top 5 cărți beletristice

Locul 1. Dostoievski – Crimă și pedeapsă
Ar fi trebuit să zic câteva cuvinte despre această carte. Dar ce aș putea zice să nu se fi zis deja? Așa că nu mai zic nimic.

Locul 2. Stefan Zweig – Lumea de ieri. Amintirile unui european
Uau… Ce carte… Nu doar că este scrisă (și tradusă) foarte bine. Nu doar că lumea pe care ne-o prezintă, cea de început de secol XX până la cel de-al doilea război mondial, este minunat schitată. Dar mai ales pentru că îți dă fiori pe șira spinării. Pentru că acea lume care se simțea excelent în primii ani ai secolului s-a prăbușit în câteva luni. Și a fost distrusă de o primă conflagrație mondială. Iar apoi, după ce părea că revine la acea stare frumoasă, a venit mizeria umană numită Hitler. Și prăbușirea a fost și mai oribilă. O lecție excelentă această carte. Despre cât de periculos este să stai pe curu-ți confortabil și să crezi că se luptă alții pentru viața ta să rămâna la fel cum îți place ție.

Locul 3. Tan Twan Eng – Casa ușilor
O zic din start: autorul comite o jmekerie. Adică ni-l plasează de Maugham (da, scriitorul) într-o Malaysia interbelică. Normal că ne atrage atenția. Și normai că ne interesează să citim. Dar, dincolo de acest artificiu, destinele din carte sunt excelent țesute. Și planurile istorice, care se povară asupra primelor cu tunet dens, foarte bine surprinse. O carte foarte frumoasă. Descriind o lume foarte urâtă.

Locul 4. Dragoș C. Costache – Lăudați și cântați
Uneori mi se întâmplă să îmi zic în barbă ”bre, chineze, uite un autor român contemporan pe care o să îl citești de cum scrie ceva”. Așa mi s-a întâmplat cu Dragoș. Sunt la a doua carte din seria polițistă scrisă cu aplomb hazicesc, pardon my French. Cu niște personaje excelent conturate. Și cu întâmplări din Bucureștiul interbelic, oraș care-i refăcut foarte fain. Atât de fain încât m-a îndemnat să mă uit pe niște hărți să refac un pic traseul personajelor. O recomand cu mare drag. Ideal ar fi să co citești și pe prima ”În tăcerea nopții”. Care și ea a prins Top 3 al cărților din trimestrul în care am citit-o.

Locul 5. Marian Coman – Ultima carte
Nu o să îți zic subiectul cărții. Că e prea fain să fac spoiler. Dar, dacă îți place lumea livrescă și dacă încă mai crezi în puterea cărților, o să îți placă cum a mermelit subiectul musiu Coman. Și cum te transportă prin mai multe epoci, care-s foarte bine conturate. Am relaționat în special cu epoca comunistă în secvențele de pe litoralul românesc. Că eram copil atunci. Și nu realizam ce trăim. Dar acum știu. Și secvențele alea mi-au strâns stomacul.

Celelalte cărți din zona belestristică pe care le-am citit

Nikolai Leskov – Pelerinul vrăjit
Acest rus dilimandros mi-a intrat instatnt la suflet cu ”Ulița popimii”. Pe care am devorat-o cu imensă plăcere. Atât de fain este descrisă atmosfera de Rusie rurală din secolul XIX, cu accent pe lumea bisericească. Așa că era doar chestiune de timp (adică să termin alte cărți începute) până să mă apuc de încă o carte scrisă de el. Iar Pelerinul vrăjit este una care mi-a plăcut mult. Nu la fel de mult ca prima. Dar e foarte bună.

James Joyce – Oameni din Dublin
Am rămas foarte surprins să realizez, după ce am întors ultima pagină a cărții, mi-a plăcut. Chiar mult pe alocuri. Suprins pentru că am o încruntătură la adresa lui Joyce. Căci Ulisele lui m-a înfrânt de trei ori până acuma. Niciodată n-am putut trece de primele 20 de pagini. Dar acum, după ce chiar mi-au plăcut aceste scurte nuvele, chiar cred că îi mai acord o șansă.

Mircea Moroianu – Super OK
Câteva scenarii de teatru. De ăsta modern. Cu câteva scene la care râzi cu lacrimi. Atât de bine sunt scrise. Este foarte vizual totul la Mircea. Asta îți transmite scriitura lui. Imagini multe și care te aiuresc. În sensul bun. Chiar aș vrea să văd măcar una din aceste piese piese puse în scenă. Și mai ales cum le interpretează regizorul. Că e muncă grea. Dar și dacă iese…

Nic Popescu – Eu, două femei și niciun câine
O carte drăguță. Despre relații de cuplu peste care se suprapune obsesia unuia pentru o femei. Deci este un melanj de casnic și polițienesc, să îi zic așa. O citești rapid, alert, sprințar, de vară.

Carlo Frabetti – Cartea iad
O creație foarte șuie. Cu o plimbare în iad. Prin care un matematician fiert pe lectură este condus de un drac scolastic (deși nu îi place să i se spună așa). O lectură savuoroasă. Mă rog, în cazul meu mai puțin când începe să vorbească despre calcule matematice. Dar interesantă logica din spatele lor, nu calculele în sine. Mai ales că acea logică este folosită ca să îl înfângă pe drac. Și să urce dintr-un cerc al iadului în altul.

Awais – Khan – Dezonoare
Îți vine să faci ferfeniță cartea asta. De revoltă. Împotriva unei culturi (oh, ce mare cuvânt…) care își îndeamnă cetățenii (oh, ce mare cuvânt…) să își ucidă fetele și femeile în numele onoarei (oh, ce mare cuvânt…). Se întâmplă în Pakistan. Încă se mai întâmplă. Deși lucrurile merg în direcția bună. Dar merg foarte încet. Carte este o ficțiune. Dar una reală, ca să îi zic așa. E din seria de cărți dure, dar necesare.

David Duchovny – Acumulare
Am citit cartea într-o noapte. În care mă trezisem pe la 1 jumate. Că nu mai puteam dormi. Tocmai ce mă întorsesem din New York și jet legul își făcea de cap. Nu mă întreba de ce am pus mâna pe cartea asta. Ghici despre ce este? Despre New York. În pandemie. Cu acțiunea care se întâmplă în Central Park și în clădirile din jur. Un fel de fiction. Cam ciudat… Dar agreabil până la urmă.

Top 5 cărți non-beletristice

Locul 1. Erich Auerbach – Mimesis: The Representation of Reality in Western Literature
O carte fundamentală pentru toți cei care au legătură foarte directă (pardon my tautologic French) cu ceea ce am putea numi meseria de om de litere. O fascinantă călătorie prin toate epocile literare dintr-o perspectivă inedită: cât realism a fost în istoria literaturii și de ce? E greu de parcurs, atenție. Pentru că autorul scrie pentru cât de cât specialiști. Mie mi-a luat vreo 3 luni să o parcurg. Încet și cu luat de notițe și întrebat Google din 10 în pagini despre anumite concepte. Pe de altă parte, io nu-s specialist. Dar o bucurie de carte, fără nicio urmă de îndoială.

Locul 2. Paul Bloom – Psych
De referință dacă vrei să treci agale și cu un ghid foarte bun ca Bloom prin istoria psihologie. Că te poartă prin curente de gândire, prin școli înființate în istorie. Și le zice părțile bune și părțile rele. O să recomand cartea asta în draci tuturor celor pe care îi simt interesați de domeniu. Că este de referință. Mă rog, pentru de ăștia amatori ca mine. Că parcă iar simt că încep specialiștii să strâmbe din nas. Să strâmbe, dă-le pace. Că de aia nu mai pot io. Io îți recomand cartea masiv. Și irefutabil.

Locul 3. Jacques Attali – Lumea, instrucțiuni de utilizare
Enervantă carte. Enervant de bună. În special ultima parte. În care autorul face predicții despre cum o să arate lumea în următoarele decenii. Și îți care trec fiori pe șira spinării. Nu-i o carte pe care să o citești cu plăcere. Dar nici una care să te arunce pe culmile disperării deterministe. Ci una care-i – cu o expresie atroce, dar așa mi-a venit – un semnal de alarmă. Care are rolul de a te pune un pic pe gânduri. Și, dacă e, să iei niște măsuri personale. Căci măsurile personale ale noastre, ale tuturor, pot îndrepta corabia viitorului înspre ape mai liniștite.

Locul 4. Jared Diamond – Colaps
Cum aleg societățile să eșueze sau să reușească. Despre asta este vorba în carte. Cu documentarea unor civilizații care s-au prăbușit (vikingii în Groelanda, Insula Paștelui, mayașii etc) în încercarea de a găsi dacă nu explicații, măcar cauze. Și cu dorința de a învăța din ce li s-a întâmplat lor ca să nu ni se întâmple nouă. Este o carte care îți cam dă fiori pe la feng shui. Dar care te și îmbărbătează că, totuși, dacă alegem să facem câteva mișcări inteligente ne-am putea salva la o adică. Noi, măreața noastră civilizație. Despre asta vorbesc.

Locul 5. Donella Meadows – Thinking in Systems: A Primer (audiobook)
Din când în când nimerești peste o carte care îți aduce aminte că ar fi timpul să îți aduci aminte. Căci în urmă cu niște ani am cercetat cu deosebită atenție și curiozitate teoria sistemelor. Și mi-a plăcut mult. Dar apoi m-am luat cu viața, cum ar veni. Și am pus interesul pentru această teorie pe un raft mai în spatele existenței mele. Dar această carte mi-a tras raftul ăsta fix sub nas. Și am reînceput să mă gândesc la cât de important este să ne uităm la noi și la lumea din jurul nostru ca la un sistem. În care părțile componente depind unele de celelalte.

Celelalte cărți non-beletristice citite:

Jonathan Gottschall – The Storytelling Animal: How Stories Make Us Human
Faină carte. Bine, asta și pentru că și eu sunt de partea poveștilor. Care povești nu doar că ne definesc ca oameni, dar ne definesc și ca anti-oameni. Cele mai mari porcării din istoria noastră a pornit de la povești. Fie că erau povești religioase, fie că erau povești războinice, fie că erau pur și simplu minciuni. Dar și unele din cele mai înălțătoare întâmplări din istoria umanității tot de la povești au plecat. Suntem o lume de povești. Doar că unora le dăm un statut mai sus de poveste. Ăla-i momentul în care începe balamucul…

Paula Fredriksen – Pe când creștinii erau evrei
Am cumpărat cartea în aeroport. Când mă pregăteam să zbor spre New York. Și calculul meu a fost așa: că tot nu pot să dorm pe avion, ia să citesc io o carte despre religie, ca să mă enerveze și să mă țină treaz. Când colo, supriză. Nu este despre religie. Adică, mă rog, este. Dar despre istoria ei. Despre cum, de fapt, toți cei pe care îi considerăm ca primii creștini habar nu aveau că noi o să îi denumim așa cum vreo 2.000 de ani. Că ei erau evrei. Și îi considerau drept păgâni pe cei care ar fi vrut să devină followers ai lui Hristos. Și cum au reușit gânditorii creștini (că așa îi considerăm acum) să împace toate aceste divergențe. Despre asta este vorba în carte. Foarte interesant.

Clayton M. Christensen – How Will You Measure Your Life? (audiobook)
Știi de ce este această carte în așa de sus în top? Pentru că m-am pus pe gânduri. Iar asta pentru mine este mare lucru. Una din întrebări (un capitol întreg, de fapt) este fix asta: care este unitatea de măsură după care tu îți măsori succesul în viață? Încă sunt în proces de analiză. Și de – cred, până la final… – să îmi definesc această unitate de măsură.

Martin E.P. Seligman – Authentic Happiness: Using the new Positive Psychology to Realize Your Potential for Lasting Fulfillment
Autorul este cel care a lansat excepționalul concept de learned optimism. Pe ideea că, așa cum suntem învățați de mici neputința, putem să ne (auto)învățăm să fim optimiști. Că ne ajuta în viață. Din toate punctele de vedere. În această carte, analizează legătura dintre autenticitate și fericire. Și chiar există mare legătură. Căci in-autenticitatea vine la pachet cu niște julituri grave ale feng shuiului.

Mike Robbins – Be Yourself, Everyone Else is Already Taken: Transform Your Life With the Power of Authenticity (audiobook)
O carte utilă. Despre ceea ce am putea numi autenticitate. Și cât din această autenticitate ne ajută cu adevărat. Și cât din lipsa ei ne încurcă. Și ce înseamnă, de fapt, autenticitatea? M-am regăsit în definiția autorului. Care zice că adevărata autenticitate este cea care te ajută să fii true to yoursefl. Că nu știu cum să o traduc să sune bine în românește.

Kamala Harris – Adevărurile noastre
Presupun că ști că orice carte scrisă de un politician este o acțiune de PR. Și că fiecare cuvânt este cântărit cu grijă. Mai puțin de autor cât de o echipă întreaga de PRiști. Deci orice astfel de carte ar trebui privită cu multă circumspecție. Doar că, vezi tu, orice PR pleacă de la ceva. De la o bază. Că nu poți face PR pe ceva total inventat. Nu MAI poți, de fapt. Iar ceva-ul ăsta de la care pleacă PR/cartea Kamalei mie îmi place. Pe scurt, îmi place de Kamala. De fapt, de ceea ce ar putea reprezenta ea ca prima femei președinte al SUA. Așa că, atâta cât (nu) contează, eu o susțin.

Antonio Amuza – Autenticitatea. 10 secrete antiglobaliste
Trăim în contextele celorlalți. Tare mi-a plăcut zicerea din carte. Care carte este o lucrare academică luată un pic la pilă în vederea publicării. Subiectul fiind cum văd românii autenticitatea. Și cu interpretările autorului. Și cu părerile lui foarte pertinente și utile asupra chestiunie. Pe scurt, o carte nu doar interesantă, dar și utilă dacă te pasionează subiectul autenticității sau/și sociologia.

Marc Reklau – Love Yourself First!: Boost your self-esteem in 30 Days (audiobook)
Este cea mai bună recapitulare pe acest subiect pe care am citit-o. Pardon, ascultat-o. Zic recapitulare pe ideea că deja ai cam studiat chestiunea cu stima de sine. Dacă nu ai studiat-o, atunci această carte poate funcționa ca o foarte bună linie de start. Ca un fel de oglindă la recapitularea de care vorbeam.

Aurelian Giugăl – Politică, media și societate. Perspective critice
O colecție interesantă de articole scrise în timp de autor. Și de câteva interviuri. Nu are o logică de aia de cere lumea gen ”hai să salvăm pacea mondială și doar atât”. Căci subiectele sunt din politică, educație, cultură, sociologie și din multe alte zone. Dar tocmai de aceea mi-a plăcut. Că parcă prea suntem în stadiul în care ne super-focusăm pe ceva. Și uităm că sunt atât de multe alte subiecte foarte interesante în lumea asta.

Mike Bayer – Best Self: Be You, Only Better (audiobook)
O compilație de sfaturi și sfătulețe (pardon my French) despre cât este de importantă autenticitatea în context de stimă de sine. Sau invers. Dacă te întrebi de ce am insistat pe acest subiect în lecturile mele, răspunsul este că structurez acum un curs/workshop/ceva pe tema autenticității. Că oleacă de bătaie știu și eu pe tema asta.

M. J. Ryan – Attitudes of Gratitude: How to Give and Receive Joy Every Day of Your Life on Everand and thought you might like it (audiobook)
O carte simpatică. Scrisă cu și din suflet. Un pic cam prea aspirațională pentru mine, recunosc. Dar și așa, să te oprești un pic din alergătura numită viața și să te gândești, măcar cale de câteva minute, la câte motive de recunoștință ai este, la modul irefutabil, ceva ce te poate ajuta masiv în viață.

William Strunk – The Elements of Style
O carte despre cum să scrii cât mai bine în limba engleză. Cu recomandări de bun simț, ca să le zic așa. Pe care, dacă le aplici, măcar nu mai pari vărul de la țară, știi cum zic. Am citit cărțulia (un fel de broșură) și am zis un ”mulțumesc” în gând către autor. Căci e foarte utilă. După care am avut o surpriză: cartea a fost scrisă în 1920. Și este încă foarte actuală. Ca să vezi cum se întâmplă uneori daraverile…