Relațiile împlinite acasă și la birou pot părea niște utopii. Dar să știți că există această soluție. Unora o să vi se potrivească. Altora nu. Dar merită încercat.

Împotriva curentului de critică literară de azi, cu drag și pe alocuri cu oareșce admirație…

Citesc mult. Mă rog, așa cred eu. Alții cască gura a mirare când le spun că sub 50 de cărți pe an nu mă las. Alții se uită superior și bagă numere de alea care se apropie de 100. Depinde cum privești lucrurile, desigur. Eu atâta pot citi. În sensul că să mă forțez să citesc mai mult decât simt că e natural ar semăna cu o scremere livrescă și, pardon scuzați, nu servesc.

Atâta mă lasă timpul (extrem de importantă chestiunea asta cu găsitul de timp pentru citit, desigur) și feng shuiul (uneori pur și simplu am chef să mă uit la vreo trei episoade din absolut cretinul de simpatic serial ”Lucifer”, nu să citesc). Bref, ăsta-s io și nu mă dau pe un jeb de cuie (pfoai, de când nu am mai folosit expresia asta din copilărie…).

În discuțiile cu amicii și cu prietenii mai zic despre cărțile pe care le-am citit, pe unele le recomand, pe altele nu, știți faza, o faceți și voi. Ba chiar am ajuns în asemenea hal (ca să zic așa…) încât am din ce în ce mai mulți tovarăși (termen generic, cu un sens larg rău) care mă întreabă la modul constat ce le mai recomand să citească.

Ei bine, faptul că sunt întrebat din ce în ce mai des și de din ce în ce mai multă lume despre cărțile pe care le recomand m-am pus pe gânduri. Rău. Căi m-am întrebat fix două chestiuni mari și late: 1. de ce mă întreabă pe mine lumea? 2. cum aș putea să fundamentez recomandările pe care le fac (dincolo de ”e faină, măh, merită să o citești!”, care ajută în sensul că nu încurcă, dar nu mai mult).

Așa că am luat o decizie crucială, după cum urmează:

O să scriu pe blog despre fiecare carte pe care o citesc, așa să-mi ajute putirința!

Și o să scriu pe un pattern care urmează să fie consacrat: trei lucruri cu care am rămas eu după cartea cu pricina. Adică să o ard pe zona de utilitate, cum ar veni. Sau, mă rog, să îmi închipui că o ard… Fără pretenții de critică literară, fără cuvinte pe care să le caut înainte în DEX ca să fiu sigur că le folosesc la modul corespunzător, fără nici o pretenție de fiță și fără nici o fiță de pretenție. O să scriu de parcă v-aș avea în fața mea și am stat la o halbă de poveste (o foarte frumoasă formă de comunicare umană, desigur…).

O să ajute ce o să fac eu acilea? Numai pârdalnicul zeu al lecturii poate știi. O să mă simt bine făcând asta? Sper, ce dreaqu, doar (și) de aia o fac!

Legat de partea cu critica literară (gen trebuie să explic titlul ăla pe care l-am ales tocmai ca să intre lumea pe blog să îmi facă trafic, normal, of course, my literaturăn horse, dor se știe că orice zici despre literatură rupe serverele!), vă zic pe scurt așa:

Mă uit la Marius Chivu ce cărți recomandă. Mă uit la Cezar-Paul Bădescu. Mă uit la Ana Nicolau (care are marele merit că zice despre și despre cărțile altor edituri, nu doar despre cărțile editurii sale!). Și mă uit și la Daniel Cristea-Enache, pentru că îmi place măcar din când în când ce îmi recomandă. Profesioniști în ale literelor. Și mă uit tocmai pentru că nu au bățul ăla înfipt în feng shui din vârful căruia pogoară înțelepciunea asupra noastră, a muritorilor cumpărători de foi scrise mărunt prinse între coperți. Ci vorbesc normal, firesc. Bine, ridicând nivelul ntelectual, desigur, adică nu ca la crâșma dă cartier. Dar normal, în condițiile date.

Nu mă uit la criticii care nu îmi spun despre cum li s-a părut cartea (aia este așa, adiacent), ci îmi transmit cât sunt ei de deștepți când zic ceva despre cartea aia, cât de multe cuvinte fancy și trendy folosesc ei ca să se arate cât sunt de deștepți și cât de mare onoare poagoară asupra bietului autor că s-au milogit, din celestitudinea lor, să arunce câteva cuvinte despre el pe neți sau, după caz, pe niște foi în ceva reviste. Nu îmi plac, nu îi citesc, nu mă coafează de nici o culoare. Și nici nu știu cât ajută cauza lecturii, ca să zic așa.

Eu nu mă situez în nici una din categoriile de mai sus. Bine, furculition asta, desigur. Dar am zis să o scriu negru pe alb. Eu sunt doar un blogger bătrân și pe alocuri simpatic. Un cât de cât cititor de cărți. La care unii, din motive pe care nu reușesc să le înțeleg până la capăt, se uită pe linie de recomandări de lectură. Drept pentru care am decis că trebuie să îmi asum acest interes și să prestez, ca să zic așa, întru utilitatea celor care consideră că le-aș fi util pe linia asta.

Exemplu concret despre cum o să scriu despre o carte. Ca să se înțeleagă mai clar: cele trei lucruri cu care am rămas după ce am citit excepționala carte (de referință pentru literatura universală) Povestea lui Genji – Murasaki Shikibu .

Distribuie pe:

4 comentarii la “Împotriva curentului de critică literară de azi, cu drag și pe alocuri cu oareșce admirație…

  1. Dorina Răspunde

    Și eu mă cam lupt cu purtătorii de băț înfipt în…unde zici tu că e înfipt și vai câte șuturi îmi iau exact acolo :).

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Și te doare tot acolo, este? :)) Mă rog, cam asta cred eu că ar trebui să fie atitudinea corectă!

  2. Dorina Răspunde

    Fix acolo mă doare, cum de ai ghicit? :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.