Carevasăzică, rămân pe media de cam 11 cărți pe lună. Căci în ultimul trimestru am citit și ascultat 32 de cărți. Le găsești mai jos pe fiecare, cu câte o scurtă descriere. Căci am văzut că ajută topurile pe care le fac pe linie de idei de lectură :)

Față de trimestrele trecute, audiobookurile sunt un pic în creștere. Explicația fiind una simplă: am condus mii de kilometri în aceste trei luni, așa că am ascultat la greu. Dar tot cititul de pe pagini clasice îmi rămâne la suflet, desigur :) Deși m-am obișnuit chiar la modul corespunzător să citesc și de pe Kindle…

Ei bine, acesta este Top 10 cărți citite și ascultate în ultimele 3 luni. Sunt și celelalte 22 de cărți mai jos, sunt sigur că o să nimerești printre ele ceva care o să te coafeze cât de cât ideal pe linie de lectură :D

Locul 1. Delia Owens – Acolo unde cântă racii
Este o carte cu care rămâi. Deși nu te surprinde prin mai nimic. Nu prin stil (nu prea poți lua fragmente din carte să le predai în școli). Nu prin poveste (adică nu e Star Wars sau ceva). Nu prin întortochieri ale intrigii sau ceva. Prin mai nimic. Dar – și aici vine arta scriitoarei – combinația dintre toate acestea, atâtea câte sunt, este pur și simplu magistrală. De aceea îți rămâne această carte. Și tu rămâi cu ea…

Locul 2. Sandro Veronesi – Colibri
Despre o familie făcută ferfeniță. În care personajul principal este, așa distrus cum se simte, pivotul principal. Cel care – că aici vine analogia cu colibri – ca să stea nemișcat pentru ca toată familie să se învârtă în jurul său trebuie să se agite foarte mult. Așa cum colibri bate de 70 de ori pe secundă din aripi doar ca să poată să stea nemișcat în aer. O carte vitamină, adevăr vă spun eu vouă.

Locul 3. Gogol – Mantaua. Nasul. Însemnările unui nebun
Ok, recunosc: nu mai citisem nimic de Gogol. O lacună majoră a culturii mele livrești, desigur. Doar că, pe partea pozitivă, zic doar atât: o să citesc tot ce a scris. Pentru că le dau dreptate tuturor celor care au zis că Gogol a reprezentat o piatră de hotar între ce se scria înainte de el și ce s-a scris după el. Iar această carte de povestiri mi-a arătat exact asta. Și m-a făcut fan. Mare fan.

Locul 4. Augustin – Confesiuni
Când o să scriu o carte despre cei mai mari PRiști din istorie, care erau PRiști fără să știe că după multe secole o să fie numiți așa, baciu Augustin categoric prinde loc în top. Chiar sus de tot. Căci este extraordinar cum poate să argumenteze niște chestii care sunt teribil de greu de argumentat. Și o face magistral. Sunt fan. Dar, în același timp, și mare critic al lui. Semnul unui fan adevărat, de altfel :D

Locul 5. Myke Cole – Legion versus Phalanx: The Epic Struggle for Infantry Supremacy in the Ancient World
Am citit destul de mult pe tema asta mai militară. Iar modul în care funcționa teribila legiune romană m-a fascinat întotdeauna. Ei bine, aceasta este cea mai bună carte pe tema aceasta. Excelentă analiză comparativă a celor două tipuri antice de formațiune armată, excelentă. Bine, faptul că autorul este veteran al războaielor din Irak și din Afganistan a ajutat mult. Căci face mereu analogii legate de echipamentul de acum și cel de atunci. Sau despre efortul fizic pe care îl presupune o luptă. Foarte bună cartea pentru pasionații de istorie, o recomand la modul corespunzător.

Locul 6. Hans J. Nissen – The Early History of the Ancient Near East, 9000-2000 B.C (audiobook)
O excelentă privire profesionistă asupra acestei perioade din istoria antică. Și mă refer aici la faptul că este pentru cei care deja sunt familiarizați cât de cât cu subiectul. Căci este o lectură/audiție mai tehnică. Și, de aceea, dificilă. Dar foarte bună pentru fanii genului.

Locul 7. Ozan Varol – Gândește ca un astronaut
Dacă simți intens că ai tot timpul dreptate și că ceilalți sunt petarde flaușate, să nu citești cartea lui Ozan Varol. Căci îți pierzi vremea. Dar, dacă pentru tine lumea înseamnă un șir nesfârșit de incertitudini care se pupă cu alte incertitudini și uneori chiar ajung în dormitorul incertitudinal și nasc fecund alte incertitudini, s-ar putea să ți se potrivească la marele fix această carte.

Locul 8. George Burcea – Scrisoare către Ceaușescu
O carte de un optimism feroce. Optimism pentru că, în cele din urmă, cele două personaje principale au reușit să se ajungă într-un prezent din care viitorul măcar există. Feroce pentru că trecutul lăsat în urmă le-a smuls bucăți din corp și din suflet. M-a cutremurat această carte. Și așa o să pățești și tu…

Locul 9. CS Lewis – Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr
Autorul a scris ”Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr” cu mare, mare greutate. El a zis-o, nu bag io o fisă cu părerea proprie. Și a pățit asta pentru că a trebuit, practic, să se pună în pielea unui diavol. Și să se uite la umanitate din această perspectivă. Drăcească. Și l-a cam ofticat. În sensul că l-a cam deprimat.Căci, nu-i așa, atunci când îți propui să îți vezi semenii pe linie diavolească, îi vezi de multe ori în toată splendoarea lor. Și asta te cam seaca la rărunchi. Dar, spre lauda sa, CS Lewis a reușit foaaaarte bine să se pună în pielea dracului. Și a ieșit o carte care chiar te pune pe gânduri

Locul 10. Barry Strauss – Zece cezari. Împarații romani de la Augustus la Constantin cel Mare
Dacă vrei să afli mai multe despre această perioadă teribil de importantă pentru evoluția Europei și nu numai, să știi că musiu Barry a săvârșit o carte numai bună pentru așa ceva. Căci afli nu doar chestii strict legate de împărați, dar pune lucrurile și într-o perspectivă instorică absolut necerasă. Și, de aceea, foarte de ajutor.

Celelalte 22 de cărți citite și ascultate în ultimele 3 luni sunt cele de mai jos. Ordonate nu neapărat într-un top, dar tot cumva în ordinea preferințelor le-am pus. Subiectiv, desigur, așa cum stă bine oricărui cititor veroce :D

Joshua Fields Millburn, Ryan Nicodemus – Iubește oamenii, folosește lucrurile
Am citit această carte pentru că eram curios să înțeleg care-i faza cu minimalismul ăsta ontologic (gen). Adică să nu mă rezum ca tot omu din ce am ciupit de pe interneți (da, știu, prost obicei să tot vreau să știu mai multe despre un subiect înainte de a zice două vorbe despre el). O carte interesantă. De fapt, i-aș zice utilă. Pentru cei interesați de subiect, desigur. Adică de minimalism și de urmările lui în viața noastră. Bine, dacă decizi să aplici ce zic autorii acolo. Altfel, poți să îți consumi timpul citind altceva, parol…

Thornton Wilder – Puntea Sfântului Ludovic
O carte care mustește de stilul sud-american. Și nu mă refer doar la faptul că acțiunea se întâmplă în Peru la început de secol 18. Ci la atmosfera pe care autorul o creează. Am citit-o dintr-o răsuflare, atât de tare m-a captivat.

Kerstin Lucker, Ute Daenschel – O istorie a lumii… cu femeile în prim plan
De ce citesc cărți mai feministe, așa, din când în când? Pentru că sunt necesare, de aia. De ce sunt necesare? Serios, asta-i întrebare, măh, dacă ne uităm un pic la lumea în care trăim?! Dar motivul principal pentru care mă bucur că am citit această carte este acesta: pentru că pot să o recomand cu mare încredere tuturor celor care, din diverse motive, nu sunt familiarizați cu ceea ce am putea numi istoria mondială pe scurt. Din această perspectivă, al unui stil de-a dreptul didactic, dar foarte ușor de citit, cartea este foarte bună.

Paul Tillich – The Courage to Be
Pe scurt, despre ce este cartea. Există două tipuri de curaj: 1. Curajul de a fi tu însuți. A dreaqu de greu de atins, căci necesită o permanentă îndoială a ceea ce ești și a ceea ce ai putea deveni. Dar, la urma urmei, s-ar putea ca aceasta să fie forma supremă de curaj: de a te îndoi până la prăsele că poți să atingi curajul maxim. 2. Curajul de a fi parte dintr-un întreg. De care ai nevoie tocmai ca să cedezi o parte din ceea ce ești în favoarea întregului. Și de care ai și mai mare nevoie ca, după ce ai făcut această cedare, să te simți cu adevărat reprezentat de întregul din care ai decis că vrei să faci parte. Doar că cei care, totuși, dau dovadă de curaj fac o șaormică din cele două tipuri de mai sus. În cazul unora primul este vioara întâi. În cazul altora, al doilea ia caimacul. Dar o combinație între cele două tot există. În toată lumea.

Panait Istrati – Chira Chiralina
Are omul ăsta un stil care îți pică la marele fix, indiferent când îl citești. Mi se pare unul din marii noștri romancieri. Care nu este recunoscut la adevărata lui valoare. Adică, între noi fie vorba, oricând aș citi un Istrati decât un Rebreanu. Aia zic.

Turgheniev – Părinți și copii
Când te lipești de rușii clasici, nu ai cum să greșești. Ok, cartea asta nu este de pus în ramă, lângă ceva icoană imaginară sau ceva. Dar curge lin, frumos, ca o plimbare cu un ATV electric într-o stepă de la poalele Caucazilor. Că nu mi-a venit să îi zic mai bine…

Andrew Roberts – Leadership de război
Aveam așteptări mai mari de la cartea aceasta. În sensul că aș fi vrut să… în fine, dă-i pace. Mare lucru în afară de a repovesti istoriile unor mari lideri militari din istorie, nu prea se întâmplă în paginile astea. Pe final face un fel de comparații între ei și trage niște concluzii pe sistem de numitor comun, dar subțire. Așadar, o carte ușurică. Mai mult de popularizare, dacă vrei, a unor destine de mari oameni războinici. Sau ceva.

Jerzy Kosinski – Pasărea vopsită
Eu citesc astfel de cărți cu stomacul strâns. Cărți despre copii loviți de contextul istoric. În cazul de față un copil în timpul celui de-al doilea război mondial, rămas fără familie și abuzat de toată lumea în orice loc s-ar fi dus. Grea carte. Foarte grea…

David M. Gwynn – The Roman Republic: A Very Short Introduction (audiobook)
Chiar că este scurtă introducerea asta :)) Dar utilă, ce să zic. Eram la volan, într-un drum lung de mai multe ore, de aceea am ales să o ascult. Căci pentru mine o astfel de carte este una ușurică. Pentru că nu că mă laud sau ceva, dar chiar mă știu cu istoria Imperiului Roman. Așa că a fost un fel de hai să beau berea asta pentru a 9090 oară :))

Barbara Graziosi – Homer: A Very Short Introduction (audiobook)
Asta este chiar pentru cei pasionați de zona de lingvistică istorică sau cum să îi zic. Pentru că abordează teme ce țin de modul în care ar fi indicat să fie citit (și tradus) Homer. Cu referiri la istorie, desigur, pentru a pune lucrurile în context. Interesantă pentru amatorii genului, zic.

Magda Isanos – Poezii
Când un poet talentat moare la doar 28 de ani, parcă lumea își pierde una din balamalele alea care îi țin ferestrele către mai frumos deschise. Am pus mâna din întâmplare (deși alții i-ar zice predestinare) pe cartea de poezii a Magdei Isanos (1916-1944). Despre care nu auzisem înainte. Dar pe care nu o să o mai uit. Pentru că, în ciuda faptului că eu și poezia nu suntem cei mai buni prieteni, versurile acestei autoare mi-au spus ceva. Chiar mult pe alocuri.

Martyn Lyons – Istoria cărților
Este pe sistem de enciclopedie. Sau cum să îi zic. Adică text condensat (dar fără să îi știrbească din valorile informative) și multe poze. Foarte bine alese, de altfel. Pe scurt, o incursiune foarte utilă în istoria cărților. Din cele mai vechi timpuri până la cartea electronică. Recomand amatorilor.

Philip N. Jefferson – Poverty: A Very Short Introduction (audiobook)
Am decis să ascult acest audiobook tot când eram la volan. Pentru că am văzut titlul și am realizat: bre, tu habar nu ai ce înseamnă sărăcia ca definiție și ca instrument de lucru pentru guverne. Și am aflat. Mă rog, tot nu m-am dumirit până la capăt. Căci a determina ce înseamnă sărăcie este foarte complicat. O combinație de statistică și sociologie featuring decizie politico-administrativă. Dar măcar am habar despre care-i faza. Ceea ce pentru mine este suficient. Până la proba contrarie, desigur…

Phil Teer – Noua eră a imaginației
Cartea este o pledoarie pentru introducerea pe scară largă a venitului universal de bază. Adică să primești niște bani care să îți asigure nevoile de bază fără să faci nimic pentru ei. Dar pledoaria este făcută dintr-o perspectivă clară: atunci când ești eliberat de stresul procurării de bani pentru nevoile de bază, ți se descătușează creativitatea. Iar asta aduce o grămadă de beneficii, zice el. Nu doar pentru tine, ci pentru societate în general.

Jacques Verger – Universitățile în Evul Mediu
O carte foarte interesantă. Bine, dacă ești pasionat de istorie și nu te plictisește un discurs plin de referințe savante și bibliografice. Mie tare mult îmi place genul ăsta de cărți. Este drept că, dacă nu ai o cât de cât ideală pregătire în istorie, nu prea ai cum să înțelegi multe referiri pe care le face autorul. Căci te ia de gata, ca să zic așa. Gen ”așa cum mișcarea husiană a dus la nașterea naționalismului cehesc…”. Dacă nu știi ce e aia, nu poți înțelege nici cea vrea să spună în continuare. Aia zic…

Woody Allen – Apropo de nimic. Autobiografie
Ce personaj… Cu un umor fin, dar care îți dă niște teme de gândire. Plus că, citindu-i autobiografia, practic treci cumva prin istoria cinematografiei din ultimul veac. Traseu pe care îl parcurgi alături de unul care a fost printre ei, dintre ei, ca să îi zic așa. De fapt, este despre istoria culturală mai largă. Spre exemplu, io ce aș putea zice despre, să zicem, Arthur Miller decât că e un scriitor imens? Woody, în schimb, ne povestește cum mergea la băute cu el și despre ce schimb de idei aveau. Cartea îți lasă și un gust amar, totuși: capitolele în care povestește despre războiul dur și absolut imbecil din multe puncte de vedere pe care l-a dus cu Mia Farrow…

Cristi I. Popescu – The Final Lockdown
Există cărți care au cea mai mare valoare în fix două momente: imediat ce sunt lansare și la vreo câțiva ani buni după lansare. Strângeri de stomac, încruntări de sprânceană, scrâșnete de dinți. Dar și zâmbete pline de speranță, căldură pe la feng shui și piese de pus pe lista de ascultare. Cam cu asta rămâi după această carte. Care este despre cum se simțeau niște oameni corespunzători (că nu știu cum să le zic altfel…) în momentul de lockdown. Când au fost intervievați de Cristi.

Aziz Nesin – Nepot de ștab
O colecție simpatică de povestiri turcești. Le zic așa în sensul că autorul este turc, dar și că lumea pe care o regăsim în rândurile sale este din zona turcă. Anumite povestiri nu pot fi înțelese fără înțelegerea contextului istoric în care au fost scrise. Căci sunt niște fabule. Cu țintă politică. Așa că, dacă citești cumva cartea și ridici sprânceana a mirare la câteva pagini, caută pe google să înțelegi cam cum era istoria Turciei când au fost scrise. Și te lămurești ce a vrut să spună autorul.

Felix Nicolau – Istoria nucleară a culturii
Care este fix așa: din bucăți de erudiție featuring caterincă subtilă. Iar ca bonus câteva săgețele deloc fortuite la adresa influensărilor. Am parcurs cartea cu destul de mare interes. Tocmai pentru că mozaicarea conținutului cu subiecte foarte diverse și abordate din perspective care mai de care mai sprințare o face foarte consumabilă. Și chiar plăcubilă în cea mai mare parte.

Eduard Jurist – Captivi în spațiul comic
O carte cu povestiri umoristice. Apărută în 1979. Și care, prin stilul ei, m-a aruncat direct în lumea scenetelor de Revelion de pe vremuri. Și m-a dus cu gândul – bătrânește și așezat, știu… – că nu se mai face umor de ăsta. Negrobian, în care băgatul și scosul de orice din orice înspre să nu apară din două în două rânduri. Alte vremuri, alți oameni, alt umor…

Garoafele roșii – Poezia Comunei din Paris
Carte scoasă în 1971. Deci evident că onor comuniștii noștri au zis să profite de o internațională de asta ca să mai tragă un șut în dorsalul asupritorilor imperiali. Sau ceva. Doar câteva bucăți de poezie cât de cât comestibilă în afara contextului politic de atunci. Dintre care Victor Hugo iese la înaintare. În rest, pace și prietenie din punct de vedere artistic…

Dumitru Corbea – Poezii
N-am înțeles mare lucru, nu am rezonat mai deloc la aceste poezii. Bine, cred că și pentru că le-am citit într-o carte scoasă pe vremea comuniștilor. Iar poeziile sunt despre țărani asupriți și alea alea. Adică teziste la greu. Dar, pe de altă parte, cum am tot zis aici la #RaftulLuiChinezu, eu și poezia nu ne avem în cei mai buni termeni. Deci poate și de asta nu mi-a spus mai nimic această carte.