O zic din start: nu mă prea uit la filme. Spre exemplul, anul trecut, în 2021, nu cred că am văzut 15 filme cu totul. Prefer, de departe, să citesc. Lectura este principala mea plăcere și, aș zice, preocupare de căpătâi când vine vorba despre hobby. Iar a avea un hobby sau mai multe este, din punctul meu de vedere, crucial ca să trăiești mai bine în viața ta.

La finalul anului trecut, am luat o decizie: să mă uit în 2022 la mult mai multe filme. Că mi se părea că prea rămân de căruță. Adică prea se holbează lumea la mine când răspund invariabil cu ”nu” dacă mă întreabă dacă am văzut nuș ce film super premiat (de care, cam în 97,65% din cazuri, nici măcar nu auzisem).

Bine, să nu înțelegi că îmi pasă decizie de ce zic alții. Nu-i departamentul meu. Dar, totuși, vorba aia: când mai mulți îți spun că ești beat, du-te culcă-te. Așa și io. Am decis că n-ar fi rău să calc un pic pedala pe linie de filme. Mai ales că unele filme este chiar păcat să le ratezi. Mare păcat.

Zis și făcut. Abia ce a început 2022, că am început și eu să mă uit la filme. Și, pe măsură ce alegeam eu la ce să mă uit, pe niște criterii pe care nu le-am înțeles atunci și nu le înțeleg deplin nici acum, începea îndoiala cinefilă să îmi dea upercuturi pe la feng shui.

Căci realizam încet-încet că nu am nici cea mai mică idee cum și ce filme să aleg. Zic asta pentru că printre primele filme la care am ales cu, cu mânuțele astea doua, vorba aia, au fost niște petarde majore: Fatman și Mother/Android. Zic mai jos despre ele mai multe, dacă te interesează.

A alege la ce filme să te uiți este o știință

Ba aș zice în cazul unora că este chiar o artă. Bine, știință în sensul nu că are o epistemologie proprie (cum ar zice cineva mult mai inteligent decât mine). Ci un know-how anume (cum ar zice patagonezul nostru ajuns din greșeală în Poplaca). În sensul acesta știință. Sau artă. Sau cum vrei să zici.

Oricum i-ai zice, este ceva ce eu nu am. Și am decis, după acest experiment, să nici nu fac pași în direcția asta. Din motivele pe care ți le zic mai jos.

Timp de 30 de zile (adică, practic, cam luna ianuarie, imediat după trezirea din Sărbăutori), m-am monitorizat la sânge. Și am contorizat minutele în care făceam anumite activități. Printre ele și privitul la filme.

Mi-au ieșit 2.790 de minute în care am văzut filme. Și documentare. Adică 46 ore și jumătate. În 30 de zile.

N-am nici cea mai mică idee dacă asta este puțin sau mult. Față de ceea ce norma socială (sau cum să îi zic) ar putea considera că e normal. Dar în ceea ce mă privește am rămas de-a dreptul consternat când am văzut câte ore din viața mea am irosit de cele mai multe ori cu așa ceva. Pe care nu le mai recuperez în veci pururi amin.

Căci eu așa mă uit la această chestiune. Dintr-o perspectivă de gestionare a timpului. Așa că, raportat la ceea ce îmi place muuuuult mai mult să fac în viață decât să mă uit la filme, mi se pare că am irosit extrem de multe ore. În care aș fi putut face cu totul și cu totul altceva. Care să îmi aducă mult mai multe beneficii decât (pseudo)plăcerea cathartică livrată de filme.

O să revin într-un articol separat despre subiectul time management. Plecând de la monitorizarea la sânge pe care am făcut-o asupra mea. Și în care o să compar orele petrecute cu diverse activități. Precum citit, administrative, mers pe jos, condus, social media etc. Dacă te interesează subiectul, îți recomand să te abonezi la newsletterul meu. Așa sigur nu ratezi momentul, zic.

Sigur, exagerez când generalizez. Și caracterizez drept ”irosite” toate orele în care am văzut filme. Căci nu-i așa. Anumite filme din cele de mai jos au fost bucurii pentru mine. Dar, per total, ce vreau să zic este că nu o să mai fac așa ceva. Adică nu o să mă uit la filme doar de dragul de a mă uita la filme. Ca să bifez cât mai multe.

Așa că reconfigurez traseul, cum ar veni. Și anulez decizia mea de a mă uita la mult mai multe filme anul acesta. O să mă uit doar la cele care o să îmi facă foarte tare cu ochiul.

Și aici vine și rugămintea mea către tine:

Tu cum alegi la ce filme să te uiți? Ce criterii aplici? Ce procedee folosești?

Ți-aș fi foarte recunoscător dacă mi-au spune. Nu de alta, dar și acum mi se strânge stomacul când mă gândesc la cât de multe ore din viață am irosit uitându-mă la petarde de filme precum Fatman… Și n-aș vrea să mai repet figura.

Aia zic :)

Pe scurt, uite filmele și documentarele pe care le-am văzut în aceste 30 de zile. În ordinea plăcerii pe care mi-au produs-o. Sau cum să îi zic. Îți dau și trailerele. Acolo unde sunt. Și acolo unde cred eu că e de cuviință. Nu de alta, dar la unele trailere, chiar dacă ai văzut filmul de nuș câte ori, tot e o plăcere să te uiți :)

Die Hard
Prima parte. O ador. Este unul din filmele mele preferate. L-am văzut pentru a 8976 oară pentru că Patricia, fiica mea de 10 ani, a zis că ar vrea să vadă și ea un film de acțiune. Ceea ce s-a și întâmplat. Bine, ea a adormit pe la jumătatea filmului. Dar n-are-a face. Că l-am văzut eu până la capăt. Din nou.

WALL-E
L-am văzut pentru că a fost acel moment în care mai mulți membri ai familiei am zis că ne-ar fi dor să îl revedem. Uneori este atât de simplu să alegi un film… :)

Aferim!
Ar trebui să îmi fie mare, mare, mare rușinică. Pentru că nu am văzut acest film mai repede. Motivul: joacă și fiul meu cel mare, Alex, în el. Un rol de figurație, nu mare jmekerie. Dar orișicât, juca în el! Și eu abia acum l-am văzut. Da, știu, mare năvleg sunt…

Tig
Ce film frumos… Un documentar, de fapt. Despre Tig Notaro. Comedianca (sau care e femininul). Depsre ce a pățit, în decurs de doar câteva luni: diagnostică cu o boală foarte gravă a intestinului, îi moare mama, diagnosticată cu cancer mamar (extirparea ambilor sâni). Mi-au dat lacrimile de mai multe ori la filmul ăsta. Am zis aici de ce.

The Wheel of Time
Serial. Văzut pe Amazon Prime. Un fantasy cu vrăjitori, demoni, de astea. Mie îmi place să mă uit la așa ceva. Că de aia am și văzut și The Witcher, par egzamplă. Mă relaxează. Nu știu de ce. Bine, nu e că rămâi cu întrebări profunde despre existență după așa ceva. Dă-i pace. Dar pentru mine este o formă de relaxare. De evadare. De cum vrei să îi zici.

Hotel Transylvania 4
Mi se pare foarte tare cum reușesc ăștia să tragă de conceptul ăsta și să le iasă de fiecare dată. Căci am văzut toate filmele. Și toate sunt reușite. Spre deosebire de alte serii. În care de la a treia încolo deja e bălteală mediocră spre degeaba. Nu și Hotel Transylvania. Chiar deloc.

Last Christmas
Am io o slăbiciune pentru filmele de Crăciun. Dar pentru alea în care, de fapt, Crăciunul este doar un pretext contextual pentru a se întâmpla niște chestii. Ei bine, cam 80% din filmul ăsta ar merita o clasare pe ultimele locuri în acest top (care nu prea e top). Dar finalul face toți banii. Este atât de înduioșător…

The imitation Game
Îmi spuseseră mai mulți despre filmul acesta. Despre Alain Turing și destinul lui tare zbuciumat. Și oricum Benedict îmi place. Așa că a fost o opțiunea absolut firească. Din categoria filmelor puse pe my list.

The Silent Sea
A dreaqu coreenii ăștia ce filme deștepte au început să scoată. După celebrul (în mare parte pe meritate) Squid Game, au scos și Silent Sea. Un SF despre o apă lunară deșteaptă. În contextul în care pe pământ apa a cam dispărut. Făcut bine. Deștept. Plăcubil clar pentru fanii genului.

The Queer Eye – 4 episoade
Copiii m-au pus să mă uit la seria asta. Adorabilă. Cu gașca de prieteni gay care se apucă și refac din temelii viața unor oameni. Merită să te uiți măcar la un episod. Să vezi dacă îți place. Pe mine m-a prins. Cale de vreo 4 episoade. Că mai mult nu am rezistat. Nu pentru că e nu e faină seria. Ci pentru că prefer, cum ziceam, să citesc.

WWW II in Colour: Road to Victory
Încă nu l-am terminat. Că e documentar cu mai multe episoade. Dar e bine făcut. Mai pe popularizare, așa. Adică sunt și niște faze care parcă titluri de tabloid. Dar oricum imaginile contează. Multe dintre el recuperate special pentru acest documentar.

Moonfall
Dacă vrei să vezi o producție de aia de Holywood pur sânge, ăsta-i filmul. Clar. Impresionantă producție. Printre cele mai bune efecte speciale pe care le poți vedea. Și cu porțiuni sănătoase de umor. Altfel, povestea este de desene animate. Sau ceva. Adică Luna este un satelit artificial. Construit de strămoșii noștri cu miliarde de ani în urmă.

Doar că unei inteligențe artificiale, construită tot de ăi bătrâni, i s-a pus pata să ne ia jugulara ca specie. Așa că face ea ce face (nu m-am prins exact) și prăvale luna pe pământ. Dar, desigur, eroii homo sapiens (americani, desigur) îi dau decisiva. Și Luna, drăguța de ea, își revine din prăvălenie și se duce înapoi la locul ei. Numai bună să fie instagramată, să fie primit.

Ce mi-a plăcut la film este că, deși teoria asta cu luna ca mega-structură este din zona aia de conspirație care mă plictisește amarnic, producătorii nu s-au luat în serios. Adică trebe să îți lipsească multe țigle de pe casă să pui botul la așa ceva. Dar cât de ofertantă este faza cu Luna construită artificial care cade înspre Pământ ca să îți dai drumul la nebunia de efecte speciale? Și le-a ieșit. Pentru amatorii genului, clar e de văzut.

Bine, dacă ești din categoria ”băi, n-are cum să tragă gravitația lunii juma de Dunăre în sus!”, nu te duce să vezi filmul. Nu de alta, dar n-ai înțeles brieful :))

Home Team
O comedioară în stilul lui Adam Sandler. El nu joacă în ea. Dar e produsă de el. Despre un antrenor de fotbal american de primă ligă. Care este suspendat. Timp în care se duce și antrenează echipa fiului său. De copii. De astea. Simpăticuț.

Colin in Black and White
Interesantă producție. Cu și despre Colin Kaepernick. Un celebru jucător de fotbal american. Dar și activist tranșant pe chestiuni de drepturi civice. O docudramă (cred că așa se zice…) despre cum a ajuns el să învingă toate piedicile și să joace la nivelul cel mai înalt. Și despre cum white supremacy este în continuare o frână pentru afroamericani. Din când în când cam prea tezist filmul. Dar per total chiar interesant.

Stuck Toghether
O comediuță franceză. Că am zis să o ard și cu producții europene. Despre locatarii unui bloc în plin lockdown. Cu tot felul de întâmplări, peripeții și personaje care mai de care mai ciudate. Simpăticuț.

Pup-o, măh 2
Cum mi-a plăcut prima parte, am zis să văd și a doua. Nu mi s-a părut la fel de bună ca prima. Dar e simpatică. Adică ciobanii ardeleni care tot speră să se însoare și ei nu niște ursite. Cel mai simpatic lucru din film este întâlnirea dintre lumea din munți, de la stână, și civilizație. Conflictul acesta ține filmul oblu, ca să zic așa.

Blacklist – 2 episoade
Mi-am făcut un obicei să mă uit constant la serialul ăsta. Deși în ultimele sezoane parcă prea o lălăie. Exemplu clasic despre cum să sugi tot ce poți dintr-o idee inițial bună. Dar chiar îmi trebuie resurse serioase să tot trag de mine să văd fiecare episod când apare. Cât mă mai ține și asta…

Seinfeld – 4 episoade
Se uită doamna mea la serial. Din nou. Așa că din când în când m-am așezat și eu lângă ea. Și ne-am râs împreună. Cum să nu îți placă Seinfeld, zic?

Mother/Android
Nu m-aș uita la filmul ăsta dacă aș fi în locul tău. Am zis aici de ce.

Fatman
O petardă de film. Am zis aici de ce.