56,7 lei pentru două macaroons și o tartă. Atât am plătit la Paul. Că m-au trimis fetele să le cumpăr. Am rămas suprins când am auzit prețul.
”57 de lei pentru trei grămăjoare de mult dulce?!”, a răcnit în sinele sinelui meu dracușorul ăla meltean, care se aprinde de fiecare dată când lumea nu se învârte cum vreau io (și lumea rareori face asta, dar noi tot nu ne obișnuim – poate o să vorbim cândva despre dezvoltarea toleranței la frustrare).
Doar că, din fericire, am ajuns la vârsta la care, bară-n bară cu drăcușorul ăla meltean, gard în gard și perciune în perciune stă și un îngeraș. Cam grăsunel, cam comod și cam îngălat, dar este totuși îngerașul meu, pupa-i-aș aspirația.
Și îngerașul, înăbușindu-și un căscat cât China, mi-a susurat așa în sinele sinelui meu: ”Dar tu când dai câte 20 de lei pe o bere cum este? Că trei beri sunt mai scumpe decât macaroanele alea” (iertați-l, îngerașul meu flofăit nu mănâncă de dulce), mi-a zis.
Corect, i-am zis. La care drăcușorul ăla meltean a făcut o criză de nervi. ”Termină, măh, tâmpitul”, i-am spus, ”că mă duc la Mega și îți cumpăr trei beri de la Brew Dog”. Și s-a potolit, rânjind ca o focă pe o banchiză când vede o orcă beată moartă.
Și uite-așa i-am împăcat pe amândoi. Io ieșind clar în câștig: nici nu m-am enervat și o să beau și niște bere.
Ce vreau să zic eu cu întâmplarea asta? Adică ce aș vrea să înțelegi. Dacă este posibil și dacă te lasă feng shuiul. Asta aș vrea să înțelegi:
Când crezi că ai dreptate cu tărie, atunci este cel mai posibil să te înșeli.
Prețul la macaroons mi s-a părut exorbitant. Credeam cu tărie, deci, că am dreptate să mă enervez că sunt așa de scumpe.
Doar că eu nu mănânc dulce. Aproape deloc. Deci nu am nici cea mai mică idee cât ar trebui să coste așa ceva. Și, evident, nici nu cunosc piața asta ca să pot să am niște termeni de comparație. Adică n-am avut nicio bază argumentată pentru care să mă enervez pe prețul ăla. Pe care l-am simțit direct în măduva portofelului.
Ca să fac o paralelă cu unul din serviciile pe care le oferim la Kooperativa 2.0, reacția mea de enervare fără să cunosc datele problemei seamănă ca două picături de condens de pe o halbă rece de bere într-o zi caniculară de vară cu reacția unora atunci când află cât costă influncerii.
”Dar ce mama dracului îmi dă influencerul ăla de banii ăștia?! Pă mă-sa, pă tac-su?!”. Cam așa reacționează unii. Cam cum am făcut eu cu macaroons. Când, de fapt, înainte de a răcni cu bojocii răspicați, chestia de bun simț (dacă ești om) și profesională (dacă ești și profesionist) este să întrebi: ”dar de ce costă așa de mult?”.
În cazul influencerilor știu să îți spun de ce costă unii atât. Și pot să îți spun că în multe dintre cazuri mi se par sumele alea umflate grav. La fel cum știu și că prețurile unora sunt atât de mari pentru că pur și simplu există branduri în piață care plătesc banii ăia. Așa că aia e. Dacă ție nu îți convine să plătești atâta, sunt alții la rând care marcă lozul. Nu zic că-i ok, nu zic că-i rău. Zic doar că așa funcționează lucrurile.
În cazul macaroons, nu am nici cea mai mică idee să îți spun de ce sunt așa de scumpe. Dar, pe logica de cerere și ofertă de pe piață, din moment ce se vând și au succes, n-or fi cele mai rele dulcegării la banii ăia mulți.
Aia zic :)