5 tipuri de oameni care-i vorbesc de rău pe influenceri

Am vrut să scriu acest articol nu cu nu știu ce intenții moralizatoare. Deși, desigur, orice astfel de încercare clasificatorie, ca să îi zic așa, conține în sine un soi de verdict. Măcar un puiuț, așa. Vorba aia, oameni suntem, chiar dacă unii nu până la capăt :D

Dar ideea era să îți zic cum văd eu lucrurile pe linia asta. Și, dacă te regăsești în una din categoriile de mai jos, poate să îți dau un pic de gândit. Nu mult. Cât să fie mai bine să nu fie la fel de rău :)

Să purcedem la drum, deci. Iată cele 5 categorii de oameni care-i vorbesc de rău pe influenceri.

Cei care au avut interacțiuni de business cu anumiți influenceri, care au mers prost

Se întâmplă. Destul de des, de fapt. Adică antreprenori sau oameni de la branduri, chiar freelanceri în anumite cazuri. Care au încercat să facă niște campanii cu influenceri. Și, neavând experiență în domeniu, au luat anumite decizii nu chiar inspirate. Legate de alegerea influencerilor. De gestionarea relației cu ei (contactarea, contractarea, brieful, monitorizarea campaniei). Sau pur și simplu au nimerit niște influenceri în zile mai proaste (zic și io…).

Ideea este că au avut o interacțiune nașpa cu CÂȚIVA Influenceri. Și pornind de aici generalizează că toți influencerii sunt așa. Ceea ce, evident, este o eroare. Din multe puncte de vedere. Unul din acestea fiind că, așa cum se întâmplă uneori, când mai bagă o fisă și își fac curaj să mai facă o campanie cu influenceri dar și apelează la o agenție sau la un specialist măcar pe linie de consultanță, în 80% din cazuri acea campanie le iese. Sau cel puțin nu sfârșește la fel de prost ca prima.

Cei care nu au avut interacțiuni de business cu influenceri, dar știu personal pe câțiva și îi consideră niște mufloni răzgâiați

Cel mai enervant caz din această categorie este pentru mine ce i s-a întâmplat unui amic. Om care nu are nicio legătură cu zona de marketing și nici cea mai mică legătură cu influencer marketing. Ei bine, legătura s-a produs brusc și în cel mai prost mod cu putință în momentul în care amicul meu a aflat că fosta sa prietenă (pe care încă o mai iubește în secret) are un nou iubit: un influencer. Destul de celebru.

A fost de ajuns. Din acel moment, pentru amicul meu toți influenceri sunt nașpa. Toți. Fără excepție. Oricât am încercat să îi explic că nu-i așa. A refuzat orice argumente (apropo de următoarea categorie de oameni). Pentru că, având în vedere ”lentila” emoțională prin care privea chestiunea în cauză, blindajul său la orice tip de argumente era impenetrabil.

Sigur, exemplul meu este unul extrem. Dar ai înțeles, trag nădejde, ce am vrut să zic. Și în cazul acestei categorii avem de-a face cu o eroare de apreciere. Ca să nu îi zic mai rău. Căci nu poți porni de la un singur caz de măr (care ți se pare ție) putred și să zici că toată livada e cu viermi.

Sau, mă rog, poți. Dar asta spune mai multe despre tine, nu despre livadă.

Cei care urmăresc fenomenul influencer marketing, dar își selectează din ce urmăresc doar informațiile care să le confirme părerea proastă despre influenceri

Pentru mine asta este categoria cea mai fascinantă, ca să îi zic așa. Adică oameni care nu au interacționat direct deloc cu influencerii. Deci nu se regăsesc în cele două categorii de mai sus. Dar nici nu sunt dintre cei pe care îi descriu în cele două categorii de mai jos.

Sunt cei care se documentează. Cel puțin într-o anumită măsură. Și chiar au informații despre influencer marketing. Măcar de bază. Și nici nu sunt foarte aprigi în aprecieri. Adică nu folosesc invective, nu sunt răi, nu folosesc cuvinte mari. Altfel spus, pentru neinițiați ar putea părea chiar specialiști în domeniu.

Doar că nu sunt. Căci ei folosesc (de regulă) bruma de cunoștințe despre influenceri ca să le scoată în evidență defectele. Părțile rele. Oferă studii de caz în care influencerii au dat-o de gard. Aleg doar declarațiile unor influenceri care să le argumenteze ”cauza” și să le servească obiectivul de a arăta că nu e bine în zona de influencer marketing.

Sunt, dacă vrei, cei care nu mint. Dar care nu spun adevărul în totalitate. Iar adevărul nespus până la capăt poate fi de multe ori una din cele mai mari minciuni.

Fascinantă categoria asta, cum ziceam. De fiecare dată când prind pe cineva cu un astfel de profil, am o discuție lungă. Și, spre cinstea lor, cei mai mulți dintre ei reacționează pozitiv. În sensul că acceptă argumentele mele și bagă la cap. Sau asta lasă să arate, mă rog…

Cei care nu știu absolut nimic despre influenceri, dar tot îi vorbesc de rău

Ehe, îi știi. Îi vezi în fiecare zi. Sunt mult prea mulți și de prea multe ori. Sunt cei din categoria care, deși nu știu absolut nimic despre genetică, ei totuși ”știu”. Și își exprimă părerea ferm și irefutabil. Sunt specialiști și în aeromodelism, în traforaj viteză și, desigur, #fanidemici de neurochirurgie. Ei știu, pur și simplu știu. Tot.

Așa că, evident, a ști totul despre mărunta șleahtă a influencerilor este un fel de pregătire mentală înainte de micul dejun pentru ei. Deși nu au vorbit în viața lor cu un influencer. Deși nu au încercat nici măcar juma de milimetru să se documenteze. Măcar așa din respect pentru ei înșiși.

De prisos să ne pierdem vremea cu ei. Mai degrabă încerci să convingi un bolovan că este petunie decât să încerci să scoți pe cineva din categoria asta din limitările pe care și le-a auto-impus. Am încercat, crede-mă, ani de zile. Și este pur și simplu mult prea consumatoare de resurse această intenție. Cu rezultate aproape de zero.

Alți influenceri

Nicio surpriză aici. Evident că și în tagma asta a influencerilor se întâmplă ce se întâmplă în orice tagmă, organizație, cartier, crâșmă, fabrică sau incintă: dacă se adună cel puțin două persoane, începe bârfa despre oricine altcineva.

Așa și cu influencerii. Se vorbesc de rău unii pe alții. Nu toți, desigur. Dar mulți pe mulți. Din motive ce țin de concurența pe piață. De invidie. De ”s-a băgat și mi-a luat contractul”. De ”cu maimuțărelile alea ne strică piața”. De ”ăla-i bătrân, să plece și să ne lase pe noi ăștia tineri”. Tot felul de motive. Care mai de care mai șugubețe. Ca să nu le zic altfel.

Vorba aia, în ciuda zvonurilor, și influencerii sunt oameni, deci bârfesc :D

PS Sper că nu ai înțeles din acest articol că fac o pledoarie pro-influenceri. Nici pe departe. Căci, având în vedere că profesez în domeniul influencer marketing de 15 ani, chiar știu foarte bine piața. Și, evident, există și influenceri absolut cretini. Niște mizerii de oameni. Dar există și influenceri foarte buni. Niște minunați. Iar între aceste două extreme, se află o întreagă plajă de influenceri mai ”gri”. Dar despre asta, într-un episod viitor :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “5 tipuri de oameni care-i vorbesc de rău pe influenceri”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.