Ok, recunosc: în primele trei luni de pandemie, am cam întrecut măsura cu băutul. Uneori de-a dreptul pe sistem de nesimțire. Gata, am recunoscut, nu mai țipa așa! Bine că ești tu pă perfecțiune, ce să-ți spun…

Dar atât am sărit pârleazul alcoolemiei. Cale de cam trei luni. După care am făcut o reconfigurare masivă a traseului. Adică, gen, o scădere de consum de alcool cam cu 70%. Yeap, atât de drastică a fost corecția auto-administrată. Ish…

Bine, nici nu ăștia 30% rămași nu prea mă înscriu io în normele OMS legate de consumul cât de cât ideal, dar jur că nu am pretins niciodată că aș fi perfect. Aproape perfect, da. Dar nu 100% perfect! :D

Ce vreau io să zic este că, în condiții normale de mers la birou și multe întâlnire de business și alea, alea, ritmul tău de consum de alcool are o anumită disciplină. Învățată în ani de antrenament, cum ar veni. Dar când ai ieșit din această rutină (că putem să îi zicem așa), s-a dus dreaqu toată daravera. Și au început excesele.

Băi, oameni suntem. Normal că, fiind acasă și nu la birou, uitându-te ca Bulă tu la tine într-o fereastră de Zoom, nici nu se pupa limba mare a ceasului cu cea mică (12 la amiază pentru cei care au doar ceasuri electronice), că parcă și îți venea să deschizi frigiderul pentru o bericică. Sau îți aduceai aminte de niște whisnake pe care le aveai de nuș când primite și parcă te tentau. Ca să nu mai zic de vinișorul ăla super-lăudat de tovarășii tăi, pe care mai că îl auzeai reproșându-ți că nu l-ai băgat până acum în seamă.

Că așa începe. Cu un pic. Așa, de gust. Și, poc, au trecut trei luni. Și tu ai băut ca un porc aciuat din întâmplare lângă o pălincie artizanală. Ca un popândău speriat cu halba goală de un popă de cartier muncitoresc. Ca o marmotă supărată pe încălzirea globală.

Been there, done that. De aia zic: nu te certa prea tare. Nu te învinovăți în halul ăsta, bre. Că doar oameni suntem. Sau tu crezi cumva că ești altceva? Ceva demi-zeu (că era să scriu demi-sec, parol…) sau ceva? Aia zic.

Mai bine focusează-te (cum ar zice patagonezul ajuns din greșeală în Poplaca) pe altceva. Pe ce o să faci de acum înainte. E chiar simplă chestiunea, dacă nu te uiți la ea prin paharul plin cu băutură: cei ai băut, e bun băut, nu mai poți ne-bea.

Dar poți să schimbi ce vei face de acum înainte. Și, ca să nu existe nici măcar un mililitru de îndoială că fix asta vreau să zic, ți-o zic mai mare, să se vadă:

Poți decide cantitatea și calitate a ceea ce bei și contextul în care o faci

Mă rog, asta ar fi cât de cât ideal să faci. Bine, nu îți zic io să faci asta. Doar ai atins vârsta majoratului cu ceva vreme în urmă. Deci e treaba ta ce faci. E ficatul tău. E viața ta. Și nimeni nu poate să o trăiască în locul tău. Eu doar îți spun ce am făcut eu. Atât.

Cum decizi cantitatea

Greu ca dracu. Mai ales pentru cei ca mine care suntem degrabă sorbitori cu capacitate turometrică mare. Ok, foarte mare, nu mai țipa așa, recunosc! Greu, dar absolut necesar.

Poți să îți scrii tu pe cerul creierului tău cele mai aspiraționale și mai motivaționale ziceri posibile despre viitorul de aur al corpului tău, care când o să vină o să fii un fel de Brad Pitt al după blocurilor, pe înserate, prima pe stânga. Nope. Nu o să se întâmple. Dacă nu reduci drastic cantitatea de băutură, te pupă Brad pitt pe strapontină.

Ok, dar care ar fi cantitate ideală de alcool? Ți-o zic direct: zero. Aia ar fi cantitatea ideală de alcool. N-are rost să ne scobim cu lopata printre gingiile ontologice. Zero alcool ar fi ideal în viață.

Dar vine întrebarea: păi, asta mai este viață fără un pic de alcool? Io răspund – spășit și cu pleoapele bătând des și flușturatic a sfială – că nu. Un pic de alcool, din când în când, face viața asta un pic mai frumoasă. Și, în cazul unora, mai trăibilă.

Da, știu, cei care credem asta ne mințim ca niște bușteni tăiați ileagal care se cred încă parte din pădure. Dar bine că sunteți voi perfecți, măh, cei care ne criticați pe noi, păcătoșii alcoolului!

Căci asta suntem, tovarăși, niște păcătoși. Niște păcătoși cu grade în fața Sfintei Treimi a propriei noastre vieți: noi înșine, sănătatea, familia.

Deci, păcătoși cu grade, ascultați comanda la mine: cantitatea de alcool de fiecare dată când bei ar fi bine să fie maximum 2 beri sau maximum 2 pahare de vin (nu chiar pline, pline, știi cum zic…) sau un păhărel (nu chiar cel mai mic, desigur) de tărie. Atât. Și nimic mai mult.

Ăsta ar fi obiectivul de atins. Greu, dar realizabil. Enervant, dar plin de beneficii. Stresant, dar de dorit. Eu asta fac. Mă rog, încerc să fac. Căci, firește, așa cum șade bine oricărui păcătos cu grade înalte, nu îmi iese tot timpul. Dar în cea mai mare parte a timpului îmi iese. Ish…

Calitatea

Ah, tentația asta de șoșon găurit de a lua multă băutură pe bani puțini. Ah, dorința asta de a confunda găleata cu halba și ciubărul cu paharul. Ah, mentalitatea asta de borhotitor de cartier, pentru care băutul este adăpat și adăpatul băut și mai mult.

Acuma, serios, dacă ai ajuns să citești rândurile astea, fix rândurile astea și nu înțelegi că a bea calitativ este cam de 8978765 mai bine decât a bea cantitativ, du-te vezi-ți de alte lucruri. Căci îți pierzi timpul degeaba p-acilea.

Prețul băuturii, măi omule bun, păcătos cu grade ca mine care ești, funcționează și ca un filtru foarte bun. Nu doar pentru că, de regulă, ceva ce costă mai mult este mai bun (nu întotdeauna, atenție, sunt țepari pe zona asta de alcool de te doare ficatul chiar înainte de a bea!), dar și pentru că se aplică la mintea ta – fix ca acciza la alcool – faza următoare:

Băi, am dat un ban de-un leu pe băutura asta, deci o beau încetuț și pe sistem de apreciere, nu de leorpăială.

Ceea ce vine la pachet cu încă o chestie splendidă: chiar bei mai puțin. Și nu așa repede. Ceea ce este foarte important. Faza cu nu așa repede, zic.

Fă niște teste. Monitorizează-te. Și calculează cât bei după ce ai dat peste cap paharul dintr-o înghițitură versus cât bei în total dacă o iei încetuț și nu te grăbești de la început. O să ai o surpriză. Una mare.

Contextul

Chestiunea este atât de complicată în acest caz și ține de atât de multe variabile (care țin, la rândul lor, de ce faci în viață, care-i jobul, care-i programul de lucru, de cât ești de tâmpit sau de deștept, de astea), încât nu mă bag la a zice mai multe decât la a-ți spune ce am decis să fac eu.

Beau doar în context social, nu și când singur acasă.

Da, știu, proastă spre imbecilă decizie acum în perioada asta de pandemie. Căci contextul social s-a redus în draci cu direcție acută și constantă spre deloc. Dar aia e, am luat decizia, mă țin de ea. Ish…

Mai ales că, după cum ți-am raportat mai sus, am cam rupt norma la băut tocmai pentru că am băut singur acasă, ca un vițeluș uitat pe pajiște de turma care s-a dus un pic înspre abator.

Așa că asta fac de mai bine de o lună. Și îmi iese. Ish… Adică am avut și 7 zile fără nicio picătură de alcool care să îmi dezmierde simțul anticipației, văzul, mirosul, papilele, gâtlejul și stomăcelul de păcătos cu grade. Ceea ce, oricum o dai, este o performanță pentru care ai putea să îmi dai o bere. Căci, nu-i așa, dacă vrei să ne întâlnim să îmi dai o bre, vorbim despre ceea ce îndeobște se numește context social. Deci sunt apt combatant!

Ce însemnă pentru mine context social? Fix două lucruri: 1. ies din casă să mă întâlnesc cu cineva și #DacăE bem 2. vine cineva la mine acasă și #DacăE bem.

Și, în ambele cazuri, aplic fazele de mai sus cu cantitate și calitatea.

Ish…