”Cibernetica a devenit un domeniu atât de important, incât orice conducător al unei companii care se respectă ar trebui să se asigure că are în consiliul de administrație un expert în securitate cibernetică. Cu ceva mai mult de zece ani în urmă, era aproape obligatoriu ca orice consiliu de administrație să aibă ca membru un expert în audit. Peste cinci ani, orice consiliu de administrație fără un membru expert în informatică va fì considerat un exemplu negativ de guvernanță corporatistă.”
Un citat din cartea lui Alec Ross intitulată (cam lipsit de creativitate, cum ar zice unii) ”Industriile viitorului. Omul si evolutia economiei in era digitala”.
Tovarășul Alec a lucrat ani buni la Casa Albă, unde pritocea el acolo chestiuni de astea de tehnologie. Motiv pentru care eu, din cartierul Vitan de unde scriu aceste rânduri, aș înclina să îl cred mai mult decât pe un futurolog fără miză. În sensul că, atunci când lucrezi la nivel înalt în administrație, parcă nu arunci futurologiile astea așa ca pe cojile de semințe, pe oriunde.
Mă rog, dacă lucrezi în administrația lui Trump asta apare în fișa postului. Dar nu-i cazul lui musiu Alec Ross, el a fost scos pe făraș de acolo odată cu vechea administrație.
Revenind la ce zice autorul. Cam complicată chestiunea asta cu securitatea informatică. Și o să fie din ce în ce mai complicată. De fiecare dată când stau de vorbă cu ai mei de la Bitdefender (le zic așa pentru că avem o colaborare excelentă de ani de zile, dovadă și oferta asta specială cu discount pentru că mă citești), ridic sprânceana a uimire când aud câte pericole noi și din ce în ce mai creative (în sensul rău pe linie de consecințe, desigur) mai apar în piață.
Din ce în ce mai mult, a avea o soluție de protecție informatică de mare angajament nu mai este o opțiune, ci o necesitate. Ba, ia stai, io zic așa: este o obligație.
Ocazie cu care vin către tine, dragă cititorule, și îți propun o provocare. Că nu știu cum să îi zic altfel. Care sună așa:
Dă mai departe acest articol șefei sau șefului tău. Pentru protecția ta.
Iar rațiunile pentru care îți recomand asta vin sub forma rândurilor de mai jos, adresate chiar ei, șefei tale, sau lui, șefului tău.
Dragă șefă și dragă șefule,
Ar trebui să te pună pe gânduri ce zice Alec Ross mai sus despre securitatea informatică. Pentru că nu este vorba doar despre tine, stimată șefă sau stimat șef de trib (indiferent ce funcție de răspundere ai avea, știi că toată lumea îți zice ”șefa” sau șefu”), ci și despre ceilalți din organizația ta.
Care ceilalți, în lipsa unei decizii ferme din partea ta pe linie de protecție informatică, s-ar putea să și-o – pardon my French – fure. Știu că tentația de a spune ”neeee, nouă nu o să ni se întâmple” este foarte mare. Doar că în cazul ăsta funcționează de minune zicala nu ți se întâmplă până ți se întâmplă.
Cartea lui Ross este plină de exemple care te fac să treci de la mirare la nițică spaimă (cazul Target din SUA, de exemplu, când au pierdut câteva miliarde de dolari în urma unui atac cibernetic, este de manual, spre exemplu). Și toți cei care au pățit-o au zis la început ”neeee, nouă nu o să ni se întâmple”.
Eu evident că îți recomand soluția excelentă de la Bitdefender (apropo, vezi că zilele astea au niște discounturi speciale). Pentru că-s prietenii mei informatici, cu care colaborez excelent de ani de zile.
Dar poți să iei și din altă parte. Fă o analiză și decide ce ți se potrivește. Ție și organizației din care faci parte. Dar decide! Protejează-te! Până nu este prea târziu. Iar ”prea târziul” ăsta vine în ultima vreme din ce în ce mai devreme…