7 criterii după care recunoști un avocat bun

Un avocat bun pare a fi un fel de chestie aspirațională în România. Cel puțin așa arată niște studii pe care le-am citit recent. Și care m-au pus pe gânduri. În sensul că, din interacțiunea mea cu câțiva avocați, pe diferite spețe, modul în care am văzut eu această meserie nu se ”pupă” de nici o culoare cu rezultatele acelor studii.

Așa, ca exercițiu, ca să înțelegem în context, imaginați-vă o Românie fără avocați. Căci așa înțelegem cel mai bine importanța cuiva sau a ceva, dacă ne imaginăm că nu mai există.

În mare, studiile arată că românii percep avocații ca fiind a treia meserie importantă în societate (după medic și profesor). Ceea ce este un fel de laudă pentru această meserie. Doar că aceleași studii arată că românilor nu le prea plac avocații, principalul motiv fiind că îi consideră prea… scumpi.

Bine, asta cu ”scump” putem să o discutăm în legătură cu orice produs sau serviciu. Pentru că nu există ceva ”scump” așa, suspendat în eter. Ci se dă ”verdictul” în funcție de alte prețuri, de câți bani ai în buzunar și, mai ales în cazul unor servicii precum cele juridice, de ce te ajută să eviți.

Altfel spus, din perspectiva celui de-al treilea criteriu, un avocat bun te ajută, după caz, să nu plătești o amendă mare sau să scapi de o acuzație care te-ar putea marca pe viață (inclusiv la nivel financiar) sau să te salveze de un dosar penal (vezi cazuri de oameni dați afară de la serviciu după un astfel de verdict, deci bani pierduți și viața dereglată) sau pur și simplu să te ajute să nu intri închisoare.

Este scump un avocat bun care să te ajute în situațiile de mai sus? Faceți un calcul. Într-o parte feeul avocatului, în cealaltă parte cât ați fi plătit/pierdut dacă avocatul nu v-ar fi ajutat. Doar gândiți-vă un pic la asta.

Nu intrăm în detalii acum, promit că voi reveni cu articol amplu despre statutul avocatului, ca să îi zic așa, generic. Și despre percepția românilor despre această meserie.

Cum recunoști un avocat bun

În schimb, ca să rămân într-un registru practic, am zis să vă spun cum vă puteți mări bine de tot șansele să bateți palma cu un avocat bun. Cu accent pe ”să vă măriți șansele”. Pentru că nimeni nu vă poate garanta că, respectând cele de mai jos, o să găsiți un avocat bun, unul care vi se potrivește.

Sunt multe variabile aici, care țin inclusiv de complexitatea dosarului pe care îl aveți sau de chimia pe care o aveți cu avocatul (uneori, chiar dacă este foarte bun, nu reușești să relaționezi cum trebuie cu el).

Așadar, cele 7 criterii de mai jos sunt un fel de checklist, care să vă ajute măcar să demarați o relație reciproc avantajoasă. Altfel spus, dacă nu treceți prin pașii de mai jos, prin TOȚI pașii de mai jos, există șanse ca ceva să nu meargă cum trebuie.

Să fie membru UNBR – Uniunea Națională a Barourilor din România. Foarte important! Pentru că altfel avocatul nu are dreptul legal de practică! Cum se poate verifica asta? Cel mai ușor pe Tabloul Avocaților.

Să încheie actele legale necesare: contract, factură, chitanță, care să conțină prevederi clare și să explice detaliile colaborării. Transparența de care dă dovadă este încă un semn că relația are mari șanse să funcționeze.

Să fie recomandat de persoane în care aveți încredere. Pentru că și în acest domeniu recomandarea personală funcționează cel mai bine. De fapt, mai ales în acest domeniu!

Să fie specializat în domeniul speței în discuție. Una este să fie specializat în divorțuri și alta este să fie specializat în falimente sau în drept penal. Un avocat bun nu este cel care se pricepe la toate, atenție!

Să aibă o abordare echilibrată, să pună în balanță posibile evoluții ale cazului, nu să facă promisiuni foarte optimisite, fără a fi la curent cu detaliile.

Să vă ceară să îi dați toate informațiile pe care le aveți, chiar dacă unele dintre ele sunt dureroase pentru voi sau dacă vă pun într-o postură neplăcută. Este foarte important să aveți o relație deschisă cu avocatul, care este, conform legii, confidențială. Atenție: cu cât ascundeți informații de avocat, cu atât vă măriți șansele ca ceva să nu meargă bine!

Să vă avertizeze de la începutul colaborării sau pe parcurs, când evoluția cazului o cere, că rezultatele urmărite și posibil de obținut s-ar putea să fie mai mici decât costurile estimate. Se întâmplă de multe ori asta. Așa că să fiți deschis la astfel de posibilități, nu înseamnă că avocatul a încercat să vă păcălească.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

4 thoughts on “7 criterii după care recunoști un avocat bun”

  1. Cum caut un avocat specializat intr-un domeniu? ca pe usa lor nu scrie..
    Aici e problema…cauti avocat specializat in banci? de unde incepi??
    Multumesc

  2. Bună ziua, uneori găsiți chiar pe tabloul avocaților – întâmplător, eu lucrez drept bancar si am adăugat informația pe tablou, însă nu toți o fac.
    Altfel, puteți să încercați un search pe Google sau LinkedIn sau cereți o recomandare.

  3. Sunt multe probleme cu avocatii la noi. Una dintre ele o semnaleaza doi antevorbitori de-ai mei mai sus.
    Dar eu semnalez alta. Mult mai importanta.
    Conform legislatiei noastre, una europeana, sa ne intelegem, nu ai voie sa ii pui avocatului clauza doar procent din ce-ti castiga. Daca tu ai de recuperat 100.000 de euro, nu ai voie sa-i faci procura avocatului pt jumatate din suma: daca vei castiga suma, jumatate iei tu, daca pierzi, nu-ti dau nimic.
    Chestia asta este INTERZISA la noi, fiind legala si incurajata in SUA. Drept urmare, daca la noi un sarac are de recuperat niste multi bani, s-ar putea sa nu poata face asta, fiind prea sarac sa-si plateasca un avocat bun. La propriu.
    In SUA, ii promite o cota mai mare din castig si avocatul ii castiga procesul.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.