Mare atenție la reinfectarea cu coronavirus!

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro.

Da, știu, și eu sunt ca tine. Abia aștept ziua de 15 mai, când să sperăm că statul o să ridice interdicțiile astea în care am trăit până acum.

Dar, în același timp, simt și o strângere de stomac. Pentru că, direct spus, faptul că oficial ni se spune că nu mai este așa de mare pericolul, asta nu înseamnă că nu suntem încă în pericol!

Păi, ce, coronavirusul este cetățean al statului român ca să asculte de ordinele date de Guvern? Nu, desigur. Ba chiar am putea spune că i se rupe foarte tare de tot ce ține de reglementările omenești.

Ieșirea din carantină nu înseamnă că putem ieși din starea de atenție maximă. Nu înseamnă că putem reununța la măsurile de precauție. Ba aș zice că dimpotrivă.

Tocmai pentru că în plan psihologic simțim că putem fi mai relaxați, mai ales după perioada asta luuuuungă de stat în casă, mai ales acum trebuie să ne concentrăm asupra acestor măsuri de protecție.

Care să ne ajute să ne reluam încet, încet, pe cât posibil viața normală, pe cât se poate de normală, dar fără să ne infectăm!

Despre pericolele aceste reinfectări, aveți mai jos. Un text realizat în colaborare cu doamna Dr. Bianca Borcoș, medic infecționist clinica Intermedicas.

Citiți cu atenție rândurile astea. Ca să nu vă pară mai încolo rău că nu ați făcut tot ce era omenește posibil ca să vă protejați.

Până în prezent în privința reinfectiei cu Covid 19, există doar studii experimentale efectuate pe animale, care susțin că nu ar fi posibilă o reinfectare cu coronavirus, cel puțin la animale.

În ceea ce privește oamenii, vom avea mai multe cunoștințe odată cu evoluția pandemiei, în prezent nefiind date suficiente pentru a spune cu certitudine daca o persoana se poate reinfecta.

Cercetătorii susțin că mai degrabă ar fi vorba de o “redeșteptare “ a infecției, decât despre o reinfecție, acest lucru fiind susținut și de un studiu recent efectuat în China care demonstrează că la unele persoane, aparent vindecate (cu test negativ), virusul a persistat în organism încă cel puțin 2 săptămâni.

După infecție organismul dezvoltă anticorpi specifici protectori, dar este posibil să nu-i dezvolte într-o cantitate suficientă și în acest caz să apară așa numita “reinfecție”.

Există și posibilitatea că deși inițial să fie o cantitate suficientă de anticorpi protectori, la un anumit interval de timp aceștia să scadă, iar la un nou contact cu virusul să reapară infecția. Totuși reamintim că studiile sunt insuficiente pentru a certifica aceste lucruri.

Evoluția bolii. Nu se cunosc încă date suficiente, dar în cazul reactivării, boala poate evolua fie la fel ca și prima dată, fie cu simptome mai ușoare, sau mai grave. Ca și în cazul infectării primare, există un risc major atunci când este vorba de o formă severă a simptomatologiei.

La cât timp poate apărea reinfectarea? Nu se poate vorbi despre un timp anume, deoarece încă nu este cert că putem vorbi despre o reinfectare, ci mai degrabă de o reactivare a infecției.

Se discută și despre calitatea testelor efectuate, acestea putând avea rezultate fals negative, acest lucru pledând tot pentru o reactivare a infecției și nu pentru o reinfectare. În general după o infecție, organismul dezvoltă imunitate împotriva agentului patogen care a generat boala.

Această imunitate poate fi durabilă – pe toată viața (ex varicelă, rujeolă, rubeolă), sau de scurtă durată (gripa sezonieră), în special datorită mutațiilor pe care virusul le suferă de la un an la altul.

Reinfectarea asimptomatică. Se poate dezvolta o formă asimptomatică, însa aceste lucruri vor putea fi studiate mai bine, pe măsura evoluției în timp a fenomenului epidemiologic.

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

4 thoughts on “Mare atenție la reinfectarea cu coronavirus!”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)