Când am primit informația asta despre isprava făcută de UPC, am crezut prima dată că nu văd bine. După care am zis că așa ceva vor să facă, nu că au făcut deja. După care am realizat că s-a întâmplat isprava și că este foarte tare! Cam cea mai tare fază de – să îi zicem așa generic – comunicare internă într-o companie pe care am văzut-o în ultima (lungă) vreme. O chestie la care reacționezi ”băăăăh, ce aș fi vrut și eu…”.
Pe scurt: 16 angajați UPC au ajuns pe Kilimanjaro, pe vârful Uhuru, la 5.895 m altitudine, șef de coloană, cum ar veni, fiind formidabilul Alex Găvan, un alpinist de legendă, de-a dreptul. Că au ajuns oamenii ăștia acolo e superb în sine, dar ce îmi place foarte tare este modul în care au fost selectați: prin programul ”All for Kilimanjaro”, adresat doar celor peste 1000 de angajați UPC.
Pe durata întregului proiect, UPC România a creat o platformă online, special pentru acest proiect, prin intermediul căreia au fost postate imagini, mesaje inspiraționale, interviuri, informări cu privire la următoarele acțiuni interne și provocări.
Au fost selectați 16 finaliști, care au ajuns în perioada 16 august – 27 august, pe vârful Uhuru. Ei au fost aleși după mai multe etape de selecție jurizate și de Alex Găvan, Paul Dicu – ultramaratonist, cât și de Alin Popescu – medic primar medicină sportivă.
Mă gândesc așa: cum s-o fi simțit oamenii ăia când au auzit că au fost aleși pentru – aici nu am nici un dubiu – una din cele mai faine experințe din viața lor :)
Foarte tare, cum vă ziceam!