SAP România are un nou Director General: Mihai Oros

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro.

SAP, liderul mondial pe piata de solutii software de business si tehnologie, are un nou Director General:

Mihai Oros se realătură SAP după 9 ani în cadrul OMV Petrom, unde a ocupat din 2007 diverse funcții, ultima fiind Service Line Manager, OMV Petrom Global Solutions. Anterior, a lucrat la SAP AG în perioada 2001-2007, iar înainte de aceasta, a contribuit la dezvoltarea departamentelor de IT ale multor companii din România.

Oros are o diplomă de inginer în telecomunicații de la Universitatea din Timișoara. De-a lungul carierei sale a supravegheat dezvoltarea celui mai mare centru de Customer Competence al SAP din Europa de Sud-Est, având o vastă experiență în dezvoltarea, gestionarea și implementarea multor inițiative IT bazate pe soluții SAP.

De asemenea, el a condus cele mai mari și mai provocatoare proiecte SAP ale Petrom pentru toate diviziile de business, crescând performanța companiei. În plus, fiind fluent în engleză, germană, română și maghiară, Mihai Oros a fost un speaker de succes la multe conferințe internaționale și a primit numeroase premii pentru activitatea sa.

„Cu înțelegerea sa profundă privind relația cu clienții și cunoștințele extinse despre SAP, cu viziunea sa strategică și gândirea antreprenorială, cred că Mihai Oros va contribui substanțial la succesul SAP în România. Îi urăm bun venit și mult noroc în crearea unui mediu propice, necesar transformării digitale a cât mai multor companii pe plan local!”, a spus Simon Kaluža, Managing Director SAP Central & Eastern Europe.

În ceea ce privește mediul de afaceri din România, Mihai Oros este foarte bine conectat, având cunoștințe solide despre piața locală și o vastă experiență în tehnologie și aplicabilitatea acesteia în procesele de business.

„Mă bucur să mă întorc la SAP, în special în această formulă. Sunt foarte încrezător că, împreună cu echipa din România, vom continua să facem ceea ce SAP știe cel mai bine –  să ajute companiile să funcționeze cât mai simplu și eficient cu putință”, a spus Mihai Oros, Director General SAP România.

b5b29c54-69a3-4777-95d6-804c76e53afc

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “SAP România are un nou Director General: Mihai Oros”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)