”Livrescu”, cea mai bună carte de autor român pe care am citit-o în ultima vreme

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.000 de abonați. Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise. Contact: cristi@kooperativa.ro

Am ajuns să citesc ”Livrescu” pentru că m-a obligat autorul. Serios, așa s-a întâmplat. Căci împricinatul autor, pe numele lui de civilie Mihail Soare, m-a combinat în niște mailuri în așa hal încât nu am putut comite neobrăzarea livrescă de a nu-i citi cartea. Una din cele mai bune decizii de lectură pe care le-am luat în ultima vreme. Căci – vă spun din start, ca să decideți dacă vreți să citiți în continuare ce am de zis sau nu – mi-a plăcut foarte tare cartea. Ba chiar declar răspicat: este cea mai bună carte de autor român pe care am citit-o în ultima vreme.

Mihail o comite grav pe partea de construire a unei lumi cu o personalitate deșănțată de-a dreptul. O comite grav de tot. Căci m-a făcut să vreau să merg și eu acolo, pe urmele Colonelului. Adică nu, nu pe urmele lui, ci alături de el, să stau la un pahar de vin cu el, să mă uit cu o curiozitate teribilă la el, ca să înțeleg mai bine complexitatea personajului. Căci Mihail a reușit un lucru teribil, din punctul meu de vedere: m-a făcut să vreau să intru în carte, să fiu personaj, ca să mă înfrupt cât mai temeinic din acea atmosferă.

Foarte bine construite personajele. Unele de referință, zic. În special personajul principal. Nu zic neapărat că este un tip simpatic Colonelul. Ba pe alocuri e chiar enervant. Doar că este un spectacol. La care te uiți cu un amestec de sentimente (am vrut să folosesc mixed feelings, dar mai dă-i dreaqu cu americana lor!) dintre care spicuiesc: enervare (doamne ce cretine personaje a reușit Mihail să creeze), curiozitate de-a dreptul biologică (soția Colonelului este de pus în insectar, jur!), simpatie (Pictorul este bețivanul ăla de îl vrei la orice chef, clar) zeflemea împroșcată (Popa este un cretinel masiv, dar excelent conturat) și alte sentimente de astea nu are rost să le mai înșir, căci v-ați prins.

Unul din punctele foarte tari ale cărții (deși nu este foarte vizibil) este talentul cu adevărat special al autorului pentru enumerații. Rar vezi așa ceva. Căci Mihail își exersează acest talent de cele mai multe ori la modul enervant. Foarte enervant. În sensul că îl apucă talentul, dacă îmi permiteți expresia și știu că mi-o permiteți, mai ales când vine vorba despre mâncare. Iar atunci când vezi aproape o pagină de înșiruiri de alea, alea, alea, alea îți vine să te ridici ca la peluză și să îi cânți un neoș ”Lasă-neeeeeeeee, lasă-neeeeee!”.

”Livrescu” este una din acele rare cărți care mă enervează când se termină. Pentru că se termină. Și pentru că știi, simți cu acel feeling de cititor care a intrat în carte până la prăsele că atâta este tot. Că după aia nu mai are cum să vină o parte a doua sau ceva. Sau, mă rog, ar putea să vină. Dar ar fi păcat. Pentru că îmi permit cu aroganța-mi funciară pe care o exersez permanent și cu rezultate corespunzătoare să spun că este imposibil să refaci atmosfera aia odată ce am întors și ultima copertă. Imposibil.

Și despre câte cărți putem zice asta într-o viață?

Livrescu-Mihail-Soare-209x300

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “”Livrescu”, cea mai bună carte de autor român pe care am citit-o în ultima vreme”

  1. Costi, bloggerul modest

    Să mor io, China, am crezut că ai fun partipriu ceva cu autorul și m-ai făcut curios rău de tot. Eram înnebunit, fără mișto, să caut cartea, noroc cu Diana, fata cu recenziile că mi-a dat-o. Cartea, nu altceva. China, ești chiar mai meșter decât scriitorul ăsta pitit, pen că mi l-ai făcut cunoscut, frate. E cel mai mare, frățică, zic eu după mintea mea proastă de blogger, e ca Marquez și ca Franz Kafka și ca Bastos, ca toți la un loc, așa atmosferă nici în vis n-am mai întâlnit. Și ce dibăcie, cum îmbârligă ideile și cuvintele, e geniu, China, să mor io dacă-ți mint. Ce critic să-mi zică de o carte mai bună în ultimii douăj de ani, abia îl aștept, dacă are sânge-n instalație. Da n-are cum, că nu se ezistă.

  2. Pingback: Cum și de ce am ajuns pe siteul librăriei Cărturești

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5000 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)