Eram la lansarea cărţii „Consumatorul de suflete” a lui Codin Maticiuc, la Godot. Alex Ştefănescu, pe scenă, ne spunea despre cum a ajuns el să intre în contact cu scriitura codiniană. Cum mi-e foarte simpatic maestrul cel critic, mă uitam zâmbitor la el. Mai ales că, până să ajung la locul cu pricina, nu auzisem în viaţa mea de Codin Maticiuc (dap, ştiu, am nişte lacune înfiorătoare în educaţia mea contemporană, cum ar veni).
La un moment dat, Alex Ştefănescu zice ceva de genul „aşa se întâmplă uneori, nici nu ştii de unde apare un scriitor bun, din cele mai neobişnuite locuri„. Şi am avut un flashback din filmul Ratatouille: maestrul Gusteau care zicea cam acelaşi lucru, dar despre bucătari, în vreme ce şobolanul ala simpatic (desene animate, ce vreţi…) zâmbea cu toate maxilarele din dotare. Cumva, comparaţia din capul meu a fost uşurată de 1. asemănarea lui Alex Ştefănescu cu Gusteau :D 2. (după ce am aflat, în mare, mondenitatea autorului) chiar că un scriitor bun apare din te miri ce locuri, aşa cum simpaticul personaj de desene animate, deşi şobolan, a devenit un bucătar teribil.
„Consumatorul de suflete” este o carte bună. Nu ştiu cum să v-o spun altfel, ca să înţelegeţi mai bine, aşa că mă rezum la asta. Sigur că, pentru unii dintre voi (mai atenţi la Click, Can Can sau Măruţă), va fi foarte greu să citiţi cartea fără să vi-l scoateţi pe fuckerul (aş vrea să spun pardon my French, dar nu e cazul, e în spiritul cărţii) Codin Maticiuc din minte şi să îl vedeţi doar ca autor. Pentru cei care, totuşi, reuşiţi să citiţi doar paginile cărţii, nu şi tabloidele, vă spun doar că veţi fi surprinşi de un condei foarte bun şi de un ton of voice de o duritate proaspătă şi de o prospeţime dură.
Sigur că am auzit multe strâmbături din nas din cauza limbajului pe care autorul îl foloseşte. Cum nu sunt născut de ieri şi cum peluza este locul meu preferat din viaţă, eu unul am trecut cu nonşalanţă peste organele numite direct şi peste intromisionările reciproce ale acestor organe în organele altor persoane cu organe. Le-am considerat, de la înălţimea senectuţii mele de 40 de ani imediat, nişte copilării (nu o zic cu superioritate, să ne înţelegem) şi le-am tratat ca atare.
Asta mi se pare piatra de încercare când citeşti cartea lui Codin. Să înţelegi că limbajul ăsta era necesar, având în vedere stilul auctorial (dap, ştiu şi expresii de astea). Altfel spus, dacă autorul nu ar scrie cu cuvintele pe care (hai să nu o mai dăm pe după şură) toţi le folosim când nu încercăm, în public, să ne dăm ntelectuali, s-ar pierde enorm din ceea ce face cartea asta să fie cartea asta, dacă înţelegeţi ce vreau să zic.
În rest, am a spune doar atât: Bravos, bre Codine… Pentru că ai reuşit ceea ce nici Eminescu, nici Creangă, nici Dostoievski şi cu atât mai puţin Joyce nu au reuşit să facă: să pui nişte piţipoance să citească o carte. Sau, mă rog, măcar să îşi pună întrebarea îngrozitoare dacă ar trebui să o citească, dacă tot ies la o cafea cu tine. Respect, măh, respect!
8 thoughts on “Codin Maticiuc este un fel de Ratatouille al literaturii române”
Multumesc pentru atentionare. Mi se pare limitativ sa scrii ca acestui autor i se pun etichete datorate reputatiei sale mondene. Nici eu, nici prietenii mei de formatie umanista cu care am mai discutat pe subiect nu sunem consumatori ai revistelor sau emisiunilor citate mai sus si, totusi, suntem cu totii de acord ca acele paragrafe care au circulat pe net nu pot fi considerate literatura de calitate (desi macar niste Philip Roth om fi citit si noi la un moment dat). Niste snobi, probabil…
Ma voi abtine, insa, de la a comenta mai mult pe subiect. Nu ar fi deontologic (ca filolog de formatie) sa fac critica unei carti pe care nu am citit-o. Si simt ca as putea depasi lungimea articolului daca m-as apuca sa scriu cum nu mi se pare mie corect sa cobori calitatea culturii catre pitipoance in loc sa le urci pe respectivele catre cultura de calitate ;-)
Colega, ştii cum este cu scoaterea din context. Aşa mi se pare că s-a întâmplat şi cu această carte. Nu că aceste scoateri despre băgări (pardon my French…) nu ar fi ilustrative, ca să zic aşa. Dar, mno, io mi-am spus părerea despre carte.
Dar oare chiar el personal a scris cartea ? Pentru ca astia bogatii isi permit sa plateasca sclavi sa le scrie ”memoriile”. Eu (inca) nu am avut cartea in mana si nici nu am citit fragmente pe internet dar, indiferent ce limbaj ar fi folosit, sa scrii o carte de cateva zeci de pagini e totusi un efort.
Si sunt curioasa de mor cum a putut sa scrie pentru ca stiu de mult cine e Maticiuc ăsta.
Tind să cred că el a scris-o. Merg pe mâna lui Alex Ştfănescu la faza asta :) Aşa, ca idee, Alex a fost la Codin acasă şi a rămas şocat când a văzut că pe pereţi are manuscrise ale marilor scriitori :)
Bine atunci, sa nu pornesc cu prejudecati.
să mor dacă am înțeles de ce cartea asta e una bună.
spui că are un condei foarte bun şi de un ton of voice de o duritate proaspătă şi de o prospeţime dură. măcar un exemplu acolo, să ne convingi. (iar că alex ștefănescu e funny iar autorul are pe raft nu știu ce nu are nici o legătură)
Şefu, nu muri, căci mai avem nevoie de tine! :D În rest, să mor io dacă trebe să zic mai multe decât am spus sau să îmi justific părerea într-un fel sau altul sau în faţa cuiva sau a altuia :D
Bre Chinezule am reușit sa citesc cartea după ceva timp. Am reușit sa citesc si recenziile publicate (marea lor majoritate cred ca sunt plătite, dar in fine). Cred ca majoritatea oamenilor care l-au citit au rămas împinși in limbaj si in persoana. Eu cred ca de fapt trebuie privit personajul așa cum e el, cu bune si rele. Un egoist pana la capăt si care nu vrea sa se schimbe. Doar se lauda ca vrea. Pana la urma omul vorbește despre atitudine si lucru asta cred ca e ideea cea mai importantă pe care aceasta carte o emana. Atitudinea aia care face diferența între cei sictiriti de Moet sau Charme de la Mer si cei care încă visează la verticabilitatea spiritului. Vorbeste despre normalitatea unei categorii, despre cei care nu sunt „usi de biserica”. Daca cineva vrea sa-l judece poate sa o facă, însă cred ca greșește dacă il judeca după celebra zicala:”dacă tot f**i pe banii tatălui tău, corect ar fi sa le futa el!”.