„Guvernul şi prim-ministrul pot avea o funcţie de terapeut social. Mai ales în momentele de criză, prim-ministrul se aseamănă medicului de gardă care trebuie să liniştească bolnavul, panicat de suferinţa lui, să-i redea încrederea şi dorinţa de a lupta cu boala, făcând primul gest de normalitate. Cum ar fi dacă medicul de gardă ar începe să trăncănească spunând o minciună mai mare decât alta, explicându-i pacientului că febra lui în creştere este un semn că începe să se însănătoşească şi durerile atroce pe care le are arată că e viguros şi mai poate aştepta până când se întoarce de la vreo sindrofie sau vacanţă exotică petrecută cu soţia şi copii? Până atunci pacientul, respectiv poporul, poate să-i consulte blogul”.

Citatul de mai sus este din cartea „Psihopolitica„, de Florin Tudose şi Devis Grebu (grafica). Nu mi-a făcut mare plăcere să citesc această carte. Nu avea cum să îmi facă plăcere. Pentru că, pe lângă analizele de context, ca să le zic aşa, pe care le face Tudose (care sunt, după mine, cea mai reuşită parte a cărţii), o să vedeţi 101 de personaje politico-social0-alea, alea şi de afaceri de pe la noi, caricaturizate atât grafic de Grebu, cât şi verbal de Tudose. Numai că nu prea îţi vine să râzi. Pentru că îţi dai seama că toţi ăştia (plus atâţia alţii, care nu au intrat în carte) sunt printre cei care au fost, într-un fel sau altul, nişte lideri de opinie sau, după caz, făcători de trenduri. Iar asta este de o tristeţe inimaginabilă…

Nu mi-a plăcut să citesc această care. Dar o să mai fac asta, o să o recitesc. Şi o să o ţin aproape. Ca să îmi aducă aminte permanent că multă defecţiune există în cei ce, vremelnic sau nu, se ridică precum moţul pe grămada de putoare naţională…