Poate nu ştiaţi (şi chiar cred că nu ştiaţi, parol), dar una din diferenţele fundamentale dintre noi şi americani (putem extinde lejer la tot ce înseamnă Occident) când vine vorba despre evenimente culturale este că cei mai mulţi dintre ei îşi cumpără biletele în primele două zile de când se anunţă evenimentul, în vreme ce noi le cumpărăm în ultima săptămână.
„Aşa, şi? Care e problema, dacă tot ajungem la spectacol?„. Nici una majoră, desigur. Ci doar de astea de nuanţă. Numai că, vedeţi voi, nuanţele astea, la orice, adunate câte un pic câte un pic câte un pic şi în timp, fac în cele din urmă diferenţa dintre o civilizaţie la care noi ne uităm băloşind – pardon my French, dar ştiţi că sunt de la peluză – şi una ca a noastră, care se uită la alta aşa cum am spus mai devreme.
De ce să îţi cumperi bilete din timp? Şi ce legătură are asta cu feelingul unei civlizaţii (mă rog, poate e mult spus, dar forţez termenii ca să mă fac mai bine înţeles)? Vă dau trei argumente. Valabile masiv, după mintea mea.
1. Pentru că asta înseamnă organizarea eficientă a timpului tău. Când îţi iei cu, să zicem, două luni înainte bilete, ai trecut evenimentul în calendarul tău persona şi îţi organizezi ce mai ai tu de organizat ştiind că atunci o să ajungi acolo. „Păi şi ce legătură are asta cu civilizaţia?„, aţi putea întreba. Ehe, dacă nu vă daţi seama singuri, apoi simt irefutabil că mi-aş răci tastatura de pomană ca să vă explic…
2. Pentru că asta înseamnă că respecţi evenimentul şi organizatorii. Dap, v-o spun direct. Căci atunci când îţi cumperi din timp bilet transmiţi mesajul de „vreau să fiu parte din ispravă şi vă mulţumesc pentru ocazie„. Iar, dacă fiecare dintre noi ar face asta, mesajul general pe care l-am transmite ar fi că suntem o naţiune care apreciem astfel de evenimente şi că le vrem în continuare. Ca să nu mai spun că, pe partea de business, nişte organizatori care văd că s-a vândut majoritatea biletelor în primele zile se mişcă cu mult mai mult talent când vine vorba de a mai face astfel de isprăvi. Din nou, dacă nu v-aţi prins de ce ne ajută asta pe partea cu civilizaţia, mno, daţi-i pace atunci.
3. Pentru că ce am zis la punctele 1 şi 2 reprezintă normalitatea. Iar credinţa mea fermă este că o civilizaţie este una cu adevărat civilizaţie doar când normalul este norma funcţionării de zi cu zi.
În lumina celor spuse mai sus (ah, ce expresie!), salut cu mare, mare drag iniţiativa „Bilete din timp” a celor care se ocupă de suprinzătorul – din atâtea puncte de vedere – proiect „Oraşul Minunilor„, despre care am mai scris acilea la mine (daţi o căutare şi vedeţi) şi despre care, am masiva senzaţie, o să mai am ce scrie :)
http://youtu.be/qh-VXH0NREE