Despre Orașul Minunilor ați tot aflat de la mine și, pentru că îmi place inițiativa băieților de la Vunk, o să tot auziți.
De exemplu, la ce credeți că s-au gândit preafrumoșii „locuitori” ai prefrumosului oraș cu minuni? O zi a dorului. Cu alte cuvinte, o zi pentru toți cei care se simt departe de casă, de anii copilăriei, de iubiți și iubite, de tot ce provoacă dor pe lumea asta.
Foarte faină ideea! Mai ales că Ziua Internațională a Dorului nu e așa, doar cu numele, ci va fi trecută în calendarul românilor pe data de 13 mai și va fi sărbătorită cum se cuvine.
„În Orașul Minunilor, emotiile sunt cele mai importante și, aici, după cum am văzut în ultimele luni, se regăsesc foarte mulți dintre români. Ziua Internațională a Dorului este propunerea noastră pentru a crea o sărbătoare care poate fi celebrată și de restul lumii. Este o sărbătoare românească, ce vorbește despre sufletul românesc și forța inventivă a poporului nostru. Pe 13 mai sper ca milioane de români, inclusiv cei din afara țării, să-și sărbătorească dorurile. O sărbătoare durează o zi, dar emoțiile ei pot dura o viață întreagă“ a declarat Cornel Ilie, liderul Trupei VUNK și fondatorul Oraşului Minunilor.
Acum, dragilor, vă întreb, voi ce doruri aveți?
P.S. Dacă vreți să le împărtășiți, puteți posta pe data de 13 mai pe rețelele de socializare cu hashtagurile #ZiuaDorului și #DorulMeu.