Patriarhia Română nu face parte din Oraşul Minunilor

Biserica Ortodoxa Romana devine o ruina pe dinauntrul ei. Credinta este inlocuita cu aroganta, mantuirea cu indiferenta, harul cu functia. De o vreme incoace, oamenii ar trebui sa ierte preotii, nu invers. Lumina din noi este mai aprinsa decat a lor. Amin. Cu A mare…

Aşa scrie pe Oraşul Minunilor. Zicere cu care sunt perfect de acord. Deşi nu aş fi vrut să fiu. De fapt, mai corect, aş fi vrut să nu am ocazia să fiu de acord cu aşa ceva. Dar, din păcate, numai gândul la BOR şi deja mă funică inervarea enervării.

Ar fi trebuit să fie altfel. Ar fi trebuit ca eu (un ateu, desigur, dar un ateu nepracticant, vorba lui Landero) să privesc fără urmă de simţâmânt religios la ce face biserica şi să zic „bravo”. Fără să mă apuc să fac cruci, să aprind lumânări and shit. Doar atât să spun, ca cetăţean simplu şi care (cel mai probabil) o să ajungă în iadul imaginar al religiei materiale, „bravo”.

Ce îmi vine să spun, în schimb? Ehe, lasă, o să vă spun la bere. Cândva. Căci ar însemna să cobor nişte sfinţi din cele ceruri cu scopul şi durata vizitei lor cu totul altfel decât este scris în cele sfinte sau cum li se zice.

PatriarhiaRomana

PS Chestiunea aceasta este încă un argument pe care mi-l livrez mie însumi că am avut dreptate când am făcut secţiunea specială.

2 comentarii la “Patriarhia Română nu face parte din Oraşul Minunilor

  1. Lidia Răspunde

    M-am nascut intr-o familie ortodoxa, dar mi-e rusine cu aceasta religie care a ramas undeva, agatata in timp si blocata in canoane total in afara vremurilor pe care le traim. Alte religii dau dovada de toleranta si ofera libertate persoanei sa Aleaga Singura calea pe care o urmeaza. Ortdoxismul este impus cu forta in scoli si in societate, aparatul de propaganda si de facut bani, numit BOR, uitand ce inseamna mila, dragostea, compasiunea pentru semeni, dreptul la libertate religioasa. Ei sunt cei mai mari evazionisti ai tarii, dar nimeni nu are curaj sa le ia la puricat afacerile dubioase, pentru ca sunt extrem de folositori in campaniile electorale si nu numai. Eu sunt o persoana credincioasa: cred cu tarie in dragoste, altruism si puterea binelui. Mi-e greata cand vad nesimtirea etalata in monstruoasa Catedrala a neamului, cu ai carei milioane de euro se puteau face multe lucruri cu adevarat bune.

  2. ricamihai13 Răspunde

    Biserica și-a luat foarte în serios rolul ei milenar de manipulator principal al troglodiților îndepărtându-se foarte mult de ceea ce înseamnă creștinism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *