Infografic EXCLUSIV: TIFF 2014 în cifre

Ce vedeţi mai jos este un infografic pe care l-am făcut eu. Dap, eu. Ştiu că pentru mulţi dintre voi este un şoc această informaţie, căci cel mai mulţi dintre voi ştiţi că fug precum dracul de tămâia cu aromă de goji de astfel de chestiuni mai tehnice, care presupun o răbdare şi o meticulozitate de bătrân chinez, dacă înţelegeţi ce vreau să zic :D

Dar, pentru că am avut ocazia să petrec câteva zile la TIFF 2014 (daţi o căutare pe blog dacă vreţi să vedeţi ce am văzut, cum ar veni) şi pentru că apreciez teribil munca oamenilor de la acest Festival, am zis că merită să fac acest efort (iar pentru mine a fost un efort, trust me…), ca un fel de „mulţumesc”, atâta cât contează, de la mine pentru ei :)

Oricum, dar fiind faptul că există mari şanse să nu înţelegeţi mare lucru din infograficul care a ieşit vai mama lui :)), vă ofer şi comunicatul oficial, din care o să înţelegeţi de ce TIFF 2014 a fost o reuşită.

infografic tiff 2014

 

PS Parte cu „EXCLUSIV” din titlu se referă la mulţi jurnalişti şi chiar bloggeri, pentru care faptul că avem un TIFF în România nu reprezintă nimic faţă de culoarea chiloţilor asortaţi cu sutienul.

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

2 thoughts on “Infografic EXCLUSIV: TIFF 2014 în cifre”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)