Dap, cel mai enervat, cel mai super-enervant, cel mai ultra-enervant este Filmul Usturoi. Pentru mine. Pentru că nu o să fiu de faţă la premiera sa oficială, de pe 5 iunie, ora 21.30, la Casa TIFF. Iar asta mă enervează. Teribil. Căci îmi doresc atât de tare ca lui Groparu să îi reuşească isprava asta, cam 95, 75% din cât îmi doresc să reuşesc eu cu un proiect personal. Şi tare mi-aş fi dorit să fiu şi eu joi seară acolo, cu el şi cu toţi ceilalţi care au susţinut şi susţin în continuare această nebunie gropariană.
Aşa că sunt trist, zic. Dar şi foarte, foarte bucuros pentru că, în sfârşit, filmul se poate vedea :) Chiar dacă nu cu mine în public, dreaqu de simpatici care sunteţi cei care o să îl vedeţi :D
Apropo, în una din scene apar şi eu. Undeva în fundal, pe o bancă, abia mă văd. Dar se pune, apar şi eu! :))