Săptămâna bloggerului chibzuit – Jurnal, ziua 5

Am ajuns în ziua numero 5 a experimentului “Săptămâna bloggerului chibzuit“. Menţionez că până acum a fost uşor. Căci de acum înainte, în aceste două zile care mi-au mai rămas din experiment, o să fie greu. Căci am ajuns la Sibiu, la Cibinfest, iar aici, mă înţelegeţi, tentaţii sunt multiple şi destule şi de foioioi :D Mă voi strădui, însă, să fiu cât de chibzuit o să reuşesc să fiu, ca să zic aşa…

Ce vedeţi mai jos reprezintă doar pregătirea pentru aceste două zile. Adică drumul către Sibiu (combustibil nu am pus pentru că am venit cu o maşină care mergea în delegaţie, deci buget zero pentru asta) şi cât am făcut un pic încălzirea ca să intru în atmosfera festivalului. Trebuie precizat, de asemenea,  că nu am trecut berile care nu m-au costat nimic :D

Sigur că unii dintre voi m-ar putea certa că nu mi-am făcut sandwich acasă şi cafeaua tot acasă, nu să mă opresc pe drum la o benzinărie şi să dau banii pe ele. Aţi avea dreptate, de sigur, căci ce ziceţi voi este cu adevărat chibzuinţă. Doar că, mă înţelegeţi, nu mi-a trecut prin cap să fac asta. Nu sunt obişnuit să fac de astea. În toate drumurile mele prin ţară (şi sunt o grămadă), m-am obişnuit să opresc la o benzinărie, să iau o cafea şi ceva de mâncare şi să pornesc din nou la drum. Este, dacă vreţi, o obişnuiţă pe care îmi va fi extrem de greu să o schimb…

Moment în care vă invit să îmi spuneţi voi cam ce obiceiuri de consum, ca să zic aşa, aveţi când porniţi la drum. Cu focus pe partea cu chibzuinţa, se înţelege :)

tabel 5

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

5 thoughts on “Săptămâna bloggerului chibzuit – Jurnal, ziua 5”

  1. La drum nu prea se face sa-ti iei pachetel, pentru ca tot e nevoie de o oprire pentru asta. Si atunci de ce sa nu combini oprirea de fumat cu o cafea de OMV (pasabila)? Mai ales ca terasele de OMV sint prietenoase (coloristic, mobilier), au si net… Si eu am un card de MOL pe undeva prin buzunare, dar cind e sa opresc undeva, tot un OMV vinez – mai putin primul OMV de pe autostrada spre Constanta, care a avut, toata vara, numai apa clocotita la toaleta (ceea ce facea imposibil splash-ul ala de apa pe fata, ca sa nu adorm la volan pe autostrada aia super-plictisitoare).
    In plus, OMV-ul de la km 50 pe A1 e preferabil MOL-ului de la km 80 si pentru verificarea timing-ului: 18 minute de la intrarea pe autostrada pina acolo inseamna ca te-ai asezat bine la drum :)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

4300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)