Stimabililor,
Hai că am încheiat experimentul cu “Săptămâna bloggerului chibzuit“. A fost muuuuult mai interesant decât mă aşteptam, ca să o zic pe aia dreaptă. Vă raportez mai jos ce şi cum, poate vă dau idei şi faceţi şi voi de astea :D
Vă spuneam când am lansat experimentul că totul a venit la propunerea unui brand, care a dorit să fie anonim (ca să zic aşa) până astăzi, la finalul experimentului. Acum a venit momentul să vă spun că toate aceste lecţii zilnice despre chibzuinţă le-am învăţat datorită Millennium Bank, aşa că se cuvin nişte mulţumiri şi pentru idee, dar şi pentru că au avut răbdare cu nu tocmai cea mai chibzuită persoană din lume :D
În aceste şapte zile, am cheltuit un total de 1126,75 lei, ceea ce înseamnă o medie de 160, 95 lei pe zi. Dar, dacă scoatem suma de 750 de lei (ştiţi voi, capriciul meu cu tabăra de fotografie de la Roşia Montana), ar fi un total de 376, 75 lei, adică o medie zilnică de 53,82 lei. Cu menţiunea că am trecut doar cheltuielile de – hai să le zicem aşa – buzunar, adică nu am intrat în de astea gen întreţinere sau lucruri mari gen mobilă, televizor sau reparaţii în baie (exemple fictive, ca să înţelegeţi ce vreau să zic).
Ce am învăţat eu din acest experiment:
– a-ţi ţine socotelile este un exerciţiu pe care ar trebui să îl fac şi de acum înainte, este extrem de util pentru a înţelege mai bine cum şi pe ce se duc banii mei.
– a fi chibzuit necesită multă… chibzuinţă :) Chiar trebuie să fii atent la ce ai cheltuit, să faci o analiză şi să corectezi posibilele excese.
– a fi chibzuit înseamnă a fi atent la ce se întâmplă pe piaţă şi de a profita de anumite oferte, de care dacă nu profiţi atunci, la revedere, pa şi la gară :)) V-aş ruga, totuşi, să nu confundaţi goana după promoţii cu alegerea unei oferte care chiar îţi aduce nişte beneficii substanţiale. E o discuţie mai lungă aici, dar sper că aţi înţeles esenţa.
– a fi chibzuit ar trebui să fie un „serviciu” permanent, de la care să nu îţi iei concediu, nici zilele libere
– nu credeam că o să mă afecteze (în sensul bun, desigur) aşa de tare acest experiment… Ba chiar am observat că mi-am făcut o deprindere din a-mi nota ce cheltui. Ba chiar o să caut cea mai bună aplicaţie pentru finanţe personale şi o să o folosesc. Ba chiar m-am ambiţionat :))
Şi ca să nu credeţi că s-a terminat chibuiala la chinezu :D, vă raportez că de azi puteţi face şi voi parte din Liga Chibzuiţilor. Un concept foarte frumos lansat de Millennium Bank (de fapt, exact asta m-a atras la această campanie din prima), dar lăsaţi frumuseţea, că nu e concurs de beauty, este foarte util. Căci veţi învăţa multe lucruri despre ce înseamnă chibzuinţa. Şi, din câte mi-aţi tot spus, cam aveţi nevoie :D
Ce înseamnă Liga Chibzuiţilor?
– este o asociaţie virtuală care îşi propune să îi ajute pe oameni să-şi administreze bugetul mai bine
– vei învăţa să cheltui banii în mod eficient (să alegi conturi care au costuri cât mai reduse, să eviţi comisioanele etc.)
– vei afla cum poti să îţi sporeşti veniturile (urmârind bonusurile sau dobânzile cele mai avantajoase la economii)
– în esenţă, Liga Chibzuiţilor este un consilier financiar numai bun pentru a te ajuta să fii mai chibzuit :)
Interesant este că Millennium Bank şi creează produse bancare sub „umbrela” Ligii Chibzuitilor. Este vorba despre produse care te ajută. Spre exemplu, Contul de salariu. Vă dau mai jos avantajele unui astfel de produs, cu menţiunea că acestea sunt doar avantajele unui singur produs, dar ele vorbesc mult despre filosofia băncii si despre modul în care îşi configurează toate ofertele şi produsele.:
– sa-ti administrezi salariul in mod inteligent pentru ca nu are comisioane. Nu te costa sa ti-l deschizi sau sa-l pastrezi lunar sau sa incasezi bani in el. In plus, iti aduce si un bonus de pana la600 de lei; Si cardul de salariu este gratuit in primul an iar serviciul Internet Banking este gratuit;
– sa-ti rotunjesti veniturile lunare doar pentru ca folosesti in mod curent produsele bancii. De exemplu, cardul de salariu (denumit „Cardul cu Bani Inapoi”) iti da inapoi in fiecare luna 3% din valoarea cheltuielilor din supermarketuri, hipermarketuri si benzinarii. Pur si simplu banii iti intra in cont in luna urmatoare si ii poti folosi cum vrei;
– sa obtii costuri mai mici. Asta pentru ca daca iti incasezi salariul prin Millennium Bank, atunci iti poti lua credite cu dobanzi mai mici. Sau daca platesti cu orice card Millennium Bank (de debit sau credit) in reteaua de comercianti parteneri ai bancii (magazine, restaurante, clinici de sanatate, agentii de turism etc.), ai reduceri de pana la 30% doar pentru ca esti client al bancii;
PS În „episodul” următor, voi face un material special cu cei care mi-au răspuns provocării de a se apuca şi ei de experiment. O să fie interesant, o să vedeţi :D
7 thoughts on “Săptămâna bloggerului chibzuit la final, cu o invitaţie să intraţi în Liga Chibzuiţilor”
Adevaru-i ca ma prinsesem de pe la mijlocul saptaminii de unde venise propunerea, desi ar fi trebuit sa ma feresc de banci exact in perioada cu pricina. Ceea ce nu recomand, fireste, oamenilor seriosi, cu salariu…:)
O aplicatie buna pe care eu o folosesc este Expense Manager. O recomand cu caldura mai ales ca se poate personaliza, adauga o multime de conturi si toate valutele posibile.
Felicitari pentru chibzuiala :).
Eu imi notez cheltuielile (asa cum ai facut tu acum) de vreo 5 ani. Stiu zilnic unde si cum se duc banii. Si gandindu-ma ca doar zilele trecute mi-am deschis un cont la Millennium…ii astept sa ma ia si pe mine intr-o campanie :))
Când a început „Săptămâna…” am fost convins că e o provocare de venită de la Eusebiu „BurCash”. Îmi notez toate cheltuielile şi veniturişe zilnice, începând din luna aprilie, de când am fost la nişte prezentări de-aşe lui. Îmi place şi această provocare venită de la Millenium. Chibzuiala dă rezultate, şi e o soluţie bună, mai ales pentru cei care au veşnica impresie că nu le ajung banii, că nu pot economisi, că nu ştiu cum au şi dispărut.
Si mie mi s-a parut interesant si chiar daca nu mai scriu pe blog, imi notez cheltuielile in continuare. Spor!
Trebuie sa invat sa fac si eu ce faci tu, deocamdata ma bucur ca am reusit sa imi fac un card de economii si chiar iese bine :)
Să strici zilnic 53,82 lei, eu nu prea văd chibzuință, asta arată că ai un venit de peste 1.500 lei. Eu consider chibzuință unde supravețuiesc 3-4 persoane 5-600 lei pe lună, care ați putea? Multă sănătate