Sunt mare, mare fan de istoria, de istoria Imperiului Roman, cu precădere. Așa că de fiecare dată când văd ceva ce aduce cât de cât a istorie, mi se activează acea secvență din ADNul meu de ființă curioasă și mă înfrupt :) Așa și cu romanele care abordează o astfel de zonă sau care se inspiră din ea. Numai că și romanele sunt unele așa și altele pe dincolo…
Spre exemplu, ”Regele” de Donald Barthelme face o combinație (nu prea reușită, după gustul meu) între perioada regelui Arthur și cel de-al doilea război mondial. Scrisă într-un stil care se vrea umoristic, cartea se citește ușor, e drept, dar tot cu o ”ușureală” de astă rămâi. E genul de scriitură care se bazează mai mult pe un artificiu de formă, în cazul de față combinarea celor două epoci (adevărul e că faptul că Lancelot vorbește despre naziști te intrigă), decât pe nu știu ce mari adevăruri puse între pagini. Nu zic că e o carte rea, ba dimpotrivă. Numai că mie nu mi se prea potrivește. E pentru alții, cum ar veni :)