Cum nu mă pricep la Eurovision, vă rog să mă luminați voi

Am fost contrariat, ca să nu spun altfel, de modul în care comentau Leonard Miron (parcă) și Geanina Corondan semifinala Eurovision de aseară. Poate că îmbătrânesc eu sau dracu știe, dar nu mi-a plăcut caterinca de birt cu fițe pe care o executau cei doi.

Bun, pe de altă parte nici eu nu sunt material Eurovision numai bun de pus în glastră. Spre exemplu, aseară m-am uitat pentru că s-a uitat Alecu meu și am fost solidar cu el :D Că altfel nu cred că m-aș fi uitat. Dar dacă tot am stat lipit de tembelizor până la miezul nopții, spun cum mi s-a părut.

Deci am stabilit, eu nu mă pricep la de astea. Așa că vă rog să mă luminați dacă cei doi chiar au fost pe lângă sau dacă îmi recomandați să nu mă mai uit la astfel de emisiuni și să trec pe Viața Satelor :D

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

6 thoughts on “Cum nu mă pricep la Eurovision, vă rog să mă luminați voi”

  1. Pai eu zic ca daca vrei sa treci pe viata satului poti. Eu ma uit la Eurovizion de cand eram probabil de varsta lu Alecu si imi place, dar lumea ma injura :) Deci iti pot intelege alegerea de a trece pe Viata satului.
    In schimb da!!!!!!! asa a fost cu Miron si Corondan, si prima semi-finala lafel au comantat-o. Pe langa fitze si glume de birt asa cum zici si tu, parca ar fi descoperit Eurovizionu cu doua ore inainte sa inceapa sa il prezinte, tot conceptul, nu doar editia de anu asta. :))) Si nu de alta da, domnu Miron a preluat stafeta de la zana zanelor Andreea Marin acum destui ani…in fine!

  2. Linistit si fara probleme poti trece pe Viata Satelor sau pe orice alte vieti vrei tu! … „caterinca de birt cu fițe’ ( a propos, super tare expresia!) e reala ! Dar sa nu ii judecam, pentru ca ..atata pot ei!

  3. Mi-a placut mult cum a comentat Geanina. E stilul ei, e comica si nonconformista.

    Caterinca de birt ar fi sa scuipe seminte, sa comenteze cat de buna e una si ce urati sunt bulgarii.

    So it’s cool

  4. Si mie mi s-au parut deplasati uneori. Ba chiar cu un iq destul de scazut pentru anumite faze care erau la mintea cocosului. Din pacate si aseara la finala au fost la fel de paraleli…pacat.

  5. subscriu parerii tale …
    au comentat execrabil, parca ar fi fost niste oameni luati de pe strada, care isi exprimau frustrarile si prostia in direct. poantele erau sub un nivel acceptabil, lipsite de umor … cunostintele lor despre cantareti zero, la finala au prestat si mai lamentabil. comentariile lui leonard miron la adresa diversilor prezentatori, de exemplu, la prezentarea notelor din diferitele tari au fost suburbane … au fost jenanti.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.