05.12.2016

Valea Verde Retreat – locul unde merită să ajungi măcar o dată

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Notă: Acest material despre Valea Verde Retreat face parte din seria despre #DrumulCetăților, o ispravă faină marca Bitdefender, în care am fost implicat. Drumul Cetăților este o aplicație mobilă (o găsiți aici pentru IOS și aici pentru Android), prin care puteți descoperi ce cetăți puteți vizita în zona în care sunteți și puteți da check-in ca să deveniți străjeri, logofăți, vornici și alte funcții de astea înalte. Așa că ia descărcați-i și vedeți ce obiective aveți pe lângă voi :D Ah, și să dați feedb-back celor de la Bitdefender, pentru că ei vor să îmbunătățească aplicația!

————————–

Una din surprizele foarte plăcute pe care le-am pățit pe Drumul Cetăților a fost să ajung la Valea Verde Retreat, în satul Cund, județul Mureș. Auzisem io de pe la alții că este foarte frumos pe acolo, dar nu am crezut că o să fie atât de frumos, parol :)

Satul Cund se află la vreo 30 de km de Sighișoara. Doar că vreo 7, 8 kilometri îi faci pe un drum prost, dar care te duce printr-o zonă foarte frumoasă. Când intri în sat, nimic nu pare a-ți sugera că aici o să găsești unul din cele mai frumoase resorturi din România. Frumos și interesant, din rațiuni pe care vi le spun mai jos :)

Soții Jonas si Ulrike Schaefer sunt ”vinovați” de această ispravă. Ei s-au îndrăgostit de această zonă și au început să investească. Întâi au făcut resortul unde se găsește și restaurantul, după care au cumpărat și renovat niște case săsești vechi, pe care le-au adus la un confort modern, dar păstrând, cu mult gust, patina clasică și tradițională.

Dacă ajungeți în Valea Verde Retreat, neapărat să vă delectați cu meniul de la restaurant. Pentru că este o adevărată desfătare! Iar selecția de vinuri realizată de Jonas, pentru fiecare fel de mâncare, este de mare angajament. Aveți mai jos o galeri foto de la locul faptei, precum și meniul, ca să vedeți ce ne-a fost dat să trăim :D

Resortul care are restaurantul care punct de atracție este exact ce ai nevoie când ajungi undeva în munți, ca să zic generic. Am simțit acolo că aș putea sta pe o băncuță vreo 3 ceasuri, numai să cujet, fără să mă plictisesc nici un milimetru :)

Casele săsești restaurate de soții Schaefer sunt foarte frumoase. De la stradă nu par să îți spună multe. Dar odată intrat regăsești elementele vechi, tradiționale săsești, dar ”luate la pilă” și modernizate, astfel încât să ai tot confortul de care ai nevoie.

Vă recomand să luați în considerare Valea Verde Retreat. Să v-o puneți în agenda. Și apoi să îmi ziceți mie ne-Chinezu dacă nu o să vă placă :D

Ah, să nu uit: nu am pus prețuri la cazare și la mâncare pentru că diferă foarte mult în funcție de ce vreți să faceți. Cel mai bine este să luați legătura direct cu cei de acolo și să aflați aplicat cam cât costă. Ieftin nu este, desigur. Dar merită fiecare leuț, trust me. Mă rog, dacă nu ești genul care să se mulțumească masiv cu o pensiune de juma de margaretă la drum european, lângă care să sfârâie mici, încâlzind PETul de bere la 2,5 litri…

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Bravo, Revista Biz, pentru Gala Valori de România!

Îți dau internet gratuit 3 luni și acces la HBO GO dacă îmi spui ce binging faci? (P)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *