Drumul Cetăților, aplicația pe care orice român ar trebui să o aibă în telefon

Drumul Cetăților este o aplicație mobilă lansată de Bitdefender. Dacă vi se pare că ce am zis în titlu este așa, mai din sectorul ”noi suntem români, la la la la la”, aveți puțintică răbdare să vă spun de ce zic ce zic.

Ce puteți face cu aplicația Drumul Cetăților

Așa, pe parte organizatorică, aplicația este gratuită și o puteți descărca din iTunes și din Google Play.

Drumul Cetăților

Drumul Cetăților

Să zicem că vă plimbați prin țară, cu mașina, cu trenul, cu bicicleta, cu trotineta, pe jos, cu ce vreți voi :D Și, brusc, vă apare o notificare pe telefon (doar să activați opțiunea ”Afișează Notificări”), care vă spune că sunteți aproape de o cetate sau de o fortificație. Deschizi aplicația Drumul Cetăților și poți să dai check-in la obiectivul cu pricina, despre care primești și niște informații succinte. În plus, desigur, câștigi și niște puncte, care se acumulează și, la un moment dat, primești un rang în cadrul aplicației, ierarhia de jos în sus fiind așa: logofăt, străjer, vornic și voievod (eu în acest moment sunt doar vornic; am doar 21 de check-inuri, deci mai am de umblat!).

Străjerul care vizitează și securizează cele mai multe fortărețe din aplicație până la 1 august 2017 este numit Voievod al anului 2017. Răsplata sa va fi o vizită la Davele Dacice, pentru a descoperi locurile noastre cele mai încărcate de istorie.

Pe măsură ce dai check-in, o să primești din partea Bitdefender niște premii, constând în licențe, care să vă protejeze de ”invadatorii” cibernetici. O să vedeți ce și cum pe măsură ce urcați în rang.

Un update al aplicației vine să te ajute pe zona social, căci acum le poți spune tuturor prietenilor tăi, direct din aplicație, când crești în rang. Mai mult, pe lângă check-in-ul premiat din aplicatie, poți da check-in pe Facebook pentru a aduce mai mulți apărători la zidurile fortăreței.

Colaborare Drumul Cetăților – Questo

În weekend, am fost la Brașov, unde am testat, ca să zic așa, o colaborare între două aplicații: Drumul Cetăților și Questo. Foarte faină experiența! Ideea este că puteți merge la plimbare prin Cetatea Brașovului și să descoperiți multe fortificații, fiecare cu secretele sale. Și când zic ”secrete” mă refer la două chestiuni (pățite pe propria piele, desigur): 1. habar nu am avut că poți găsi atâtea locuri faine în Brașov 2. questul ne-a forțat să ne punem mintea la contribuție, căci provocările din aplicație nu sunt gen ”ghici ciupercă ce-i”, iar asta este foarte fain!

Colaborarea dintre Questo și Bitdefender (prin Drumul Cetăților) merge înainte, așa că în curând vom avea questuri despre Davelor Dacice, despre Cetatea Sibiului și povestea o să meargă înainte. O să îmi fac un obicei din a rezolva questurile astea, pentru că, o zic din nou, este în acest moment cel mai fain mod, pe variantă tehnologică, dacă vreți, să vizitați o cetate :)

Ar fi păcat să nu vă descărcați aplicația Drumul Cetăților, ca să o aveți în telefon. O să vedeți că altfel vă plimbați prin țară. Un pic mai informați și cu niște premii care abia așteaptă să vă lovească :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *