07.12.2016

Ce poți face în Sovata – #WeekendDeRomânia, episodul pilot

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Uneori așa funcționez eu. Adică dintr-o chestie nașpa – pentru că mă enervează teribil când mi se întâmplă chestii nașpa – fac io cumva și iese ceva de bine. Cum vă raportez că mi s-a întâmplat când, la invitația stimabililor de la Hotel Guru, am ajuns în Sovata, unde am petrecut un weekend alături de doamna mea și de cele două minunate fete, Mara și Patricia (Alecu a avut treabă în București, așa că a trebuit să spună pas), foarte simpaticul Hotel Szeifert.

Vă spun mai jos cam ce am făcut acolo, doar că nu o să am nici poze, nici filmări. Căci aici intervine chestiunea nașpa pe care am pățit-o: am pierdut tot ce am fotografiat și am filmat pe acolo. Din rațiuni tehnice, de transfer, alea, alea, nu are rost să le discutăm aici, căci iar mă enervez.

Și, cum stăteam eu și cugetam că ce păcat că s-a întâmplat asta și că, firește, fără ”dovezile” vizuale că am fost acolo și că am făcut ce am făcut parcă nu e treaba, treabă, mi-am dat seama că aș putea compensa lipsa aceasta printr-o punere în perspectivă mai acatări, ca să zic așa. Adică să fac ceva util pentru cei care îmi fac onoarea să mă citească. Adică să dau drumul unei secțiuni pe blog, pe care să o numesc #WeekendDeRomânia.

Ideea mi-a venit, cum spuneam, din frustrare. Care frustrare m-a cam motivat, ceea ce vă doresc și dumneavoastră atunci când pățiți de astea. Numai că, la cât de fain simt că o să iasă toată povestea asta cu #WeekendDeRomânia, frustrarea cu pricina, nașpa atunci când mi s-a întâmplat, o să intre în panoplia, cum ar veni, cu amintiri de alea, de care acum râd :D

O să detaliez zilele următoare conceptul #WeekendDeRomânia, căci chiar vreau să iasă o treabă faină, din care și voi, cei care îmi faceți onoarea să mă citiți, să faceți parte. Astăzi vă dau doar episodul-pilot, dacă vreți, pe care să îl pot lua la pilă astfel încât episoadele următoare să fie din ce în ce mai bune. Căci vom lucra metodic, după cum vă raportez mai jos, pe capitole, fiecare cu o notă (pe o scară de 1 la 10), iar la final o să vină nota finală a experienței.

Cu mențiunea că, pentru că vorbim despre episodul-pilot, evident că aștept de la voi sugestii legate de modul în care pot îmbunătăți această – hai să îi spunem așa – evaluare a weekendul petrecut în Sovata, astfel încât, cum spunea, următoarele episoade să fie din ce în ce mai bune. Și cu mențiunea că am fost doi adulți și doi copii, iar unele costuri sunt influențate de acest aspect, firește.

——————-

Drumul – 300 lei

Am plecat din București înspre Sovata, cu mașina. Am făcut cam 5 ore și jumătate, cu două opriri scurte pentru traseu. Un drum de aproximativ 350 km (via Brașov). La întoarcere, am făcut un mic ocol prin Odorheiu Secuiesc, dar cam tot pe acolo a fost ca distanță, așa că punem dus-întors București – Sovata rotund 700 km. Asta înseamna la nivel de costuri, aproximativ 300 de lei. Sigur că vorbim despre valori rotunjite, dar înțelegeți ideea. Plus că eu vorbesc despre drumul din București, căci dacă plecați din Cluj-Napoca sau din Iași se schimbă datele problemei, firește. Dar vorbesc despre experiența mea, din care puteți trage concluzii.

——————-

Cazare și facilități – 600 lei

Am stat două nopți la Hotel Szeifert, foarte aproape de Lacul Ursu (vreo 250 m), un hotel cochet, simpatic, cu un aer de cabană de familie, gen. Am luat un apartament la ultimul etaj, pe gen mansardă, care costă pe două nopți cam 500 lei, cu mic dejun inclus, desigur. Aveți mai multe opțiuni pentru camere, găsiți aici ce și cum. Există și săli de conferință, foarte cochete, cam pentru 60 de persoane. Aveți și wi-fi gratuit.

La subsol este un loc de joacă mic, dar bine dotat. Unde poți juca un fotbal de masă, tenis de masă, ai și un colț de colorat, dar și – piesa de rezistență :D – un loc de joacă de ăla gonflabil, unde fetele mele au țopăit la marea artă :))

Aveți posibilitatea de a face și un pic de mișcare in-house, pentru că aveți o bicicletă de interior, un aparat de ăla multi-function (abdomene, gen) și un fel de platformă care te scutură (ne-am distrat cu aia, dar am și simțit că ne-a lucrat un pic mușchiul :D).

Cel mai mult mi-a plăcut la Szeifert sistemul pentru acces la spațiul de wellness: era doar pentru tine. Adică închiriai un jacuzzi cam cât o piscină mică și sauna doar pentru tine (nimeni nu mai putea intra acolo în intervalul închiriat de tine) cu 90 lei pentru o oră și jumătate. Ceea ce îți conferă un confort maxim, mai ales când ești, cum am fost noi, cu familia. Ca să nu mai spun cât de tare trebuie să fie dacă te duci cu gașca, dacă înțelegeți ce vreau să zic și vă vedeți cu o bericică în jacuzi cu tovarășii, hlizindu-vă corespunzător :D

Sursa foto: HotelSzeifert.ro

Nota pentru cazare și facilități: 9

———————————-

Mâncarea și băutura – 300 lei

Am mâncat doar la Hotel Szeinfert. Pentru că, simplu spus, mâncarea a fost foarte bună. Și diversă. Am mâncat pește, carne, sălățici și niște deserturi excelente. Prețurile erau mai mult decât ok raportat la calitatea pe care o primeai. Pe partea de costuri pe mâncare în cele două zile în care am stat acolo, zicem rotund cam 300 de lei (repet, doi adulți și doi copii).

Așa, ca notă de culoare, mi-a plăcut tare mult atunci când am comandat un ciolan cu fasole și mi s-a răspuns că ar dura cam două ore ca să iasă ca lumea și dacă e ok să aștept atât. Din punctul meu de vedere asta înseamnă respect pentru client, nu să îți dea ceva mâncare care a rămas de la Revelion sau ceva :))

Pe partea de băuturi, aici știți că eu sunt campion la bere :)) Deci am cam degustat, ca să zic așa, din sortimentele puse la bătaie de Hotel Szeifert. Cu mențiunea că în costul de 300 de lei pe cele două zile am pus și băuturile, care au însemnat nu doar bere, ci și niște sucuri, apă, de astea.

Nota pentru mâncare și băutură: 8,5

————————–

Personalul

Îmi place foarte mult stilul personalului de la Hotel Szeifert. Adică nu o să vezi de nici o culoare exuberanța aia pe care o întâlnești în multe locuri (și care, între noi fie vorba, este de multe ori abureală…). Ci un profesionalism livrat cu zâmbetul pe buze și în intervaluri de timp corespunzătoare. Mie așa îmi place, stilul ăsta mă coafează, nu amiciții de alea de băiat de cartier, dacă înțelegeți ce vreau să zic :)) Iar stilul ăsta se vede de la managerul hotelului, Szabó Levente, până la domnul care tundea iarba și care a oprit utilajul când am trecut pe lângă el, zâmbind, ca să nu ne deranjeze cumva zgomotul :)

Nota pentru personal: 8,5

————————–

Ce poți face în zonă – de la 0 lei la 1000 lei!

Foarte bună sinteza făcută de cei de la Hotel Guru despre ce poți face în Sovata, eu doar fac o mini-sinteză a sintezei :))

Evident că lumea merge la Sovata în primul rând pentru băi, Lacul Ursu fiind perla coroanei, cum ar veni. Mai există și Lacul Aluniș, amenajat pentru a face baie, în rest celelalte lacuri sunt doar pentru promenadă, ca să zic așa. Te costă 25 de lei biletul pe zi pentru adulți și 20 de lei pentru copii. Aveți grijă că, dacă ieșiți din incinta lacului (poate v-ați uitat ceva la mașină), trebuie să plătiți biletul din nou. Și mai vedeți că există un anumit program în care puteți intra în lac în timpul zilei, pentru că – așa ni s-a spus – lacul trebuie să își refacă din când în când proprietățile curative, deci ar fi bine să vă interesați la fața locul despre acest program.

slide14Am fost, evident, la Salina Praid (foto: HotelGuru.ro). Care este superbă! Neapărat să mergeți acolo dacă ajungeți prin zonă, este la vreo 15 km de Sovata. Pentru că vorbim, de fapt, despre un oraș de sare săpat în munte. Cu restaurant, cu baruri, cu locuri de joacă (inclusiv o zonă pentru tiroliană), ba chiar cu un cinematograf 3D. Pentru 25 de lei de adult și 15 lei de copil, poți sta acolo de dimineața până seara. Este foarte faină experiența, nu cumva să o ratați.

Plimbarea cu mocănița este un alt obiectiv de bifat când ești în Sovata. Costă 30 de lei de adult și 15 lei de copil. Durează vreo 2 ore drumul din gara Sovata până la Câmpu Cetății, dar odată ajunși acolo vă puteți rezerva un pic de timp de plimbare prin zonă.

Pentru cei care au sportul în vene, ca să zic așa, există în zonă Parcul Adrenalin Plus, cu piste de tirolină de 42 de elemente și cu o atracție specială: o linie de tiroliană de aproape 400 m peste lacul Tivoli, mergeți voi, io nu servesc, mulțam fain :)) Costuri: 20 de lei adulți și 15 lei copii pentru o oră și jumătate.

Vă recomand să faceți un traseu prin satele săsești din zonă, unde o să vedeți cam ce a văzut Răzvan în Corund. Este o experiență, mai ales pentru cei mai urbani dintre voi :D De asemenea, se fac tururi cu cai sau cu căruța sau cu microbuzul prin pădure. Sau, mai fain, drumeții prin superbii munți din zonă. Interesați-vă la recepția hotelului despre astfel de tururi sau la punctele de infoturism din stațiune, am înțeles că sunt mai multe firme care fac așa ceva, deci aveți de unde alege.

Hai să vă mai spun ce o să fac eu neapărat când mă întorc în Sovata: o să mă duc la pândă de animale sălbatice. Nu am avut vreme să fac asta când am fost, dar mi s-a povestit că este într-un mare fel această experiență, deci întrebați când ajungeți în zonă de costuri și alea, alea (în funcție de ce optați, costă între 50 și 150 de lei de persoană), căci s-ar putea să vă placă masiv :)

Notă pentru ce poți face în zonă: 9

—————————

Calificativ cumulat pentru experiența mea în Sovata: 8,75.

note weekend sovata
Costuri totale experiență Sovata (în condițiile prezentate mai sus): 1.700 lei.

costuri weekend sovata————————–

Cam asta a fost, stimabililor, experiența mea cu Sovata. Fără pozele mele, după cum ați putut vedea :)) Vă invit, again, să veniți cu recomandări despre cum pot să îmbunătățesc această secțiune #WeekendDeRomânia. Căci, trag nădejde, are oareșce utilitate :D

Vă pupează tata chinezu, să fiți iubiți!

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cine vine la Cupa Regelui la Oină? Că poate facem un meci :D

Frați brânzari, am învins! Avem brânza Delicii Calde La Grătar, de la Hochland!

9 comentarii

  1. luni, 11 mai 2015, 12:43

    Imi place ideea. Dacă vrei, ai putea adăuga un tabel cu minusuri adică ceea ce nu ți-a plăcut sau crezi că s-ar putea îmbunătăți. Eu am fost vara trecută la Sovata și nu mi-a plăcut că nu am găsit nici un ghid în salină (de exemplu erau turiști care nu știau că ”pardoseala” este de fapt un bloc de sare) și nu mi-a plăcut autobuzul care ne-a dus până la intrarea în salină pentru că mirosea absolut îngrozitor.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
    • luni, 11 mai 2015, 13:05

      Da, corect, bună asta cu minusurile. Doar că autobuzul ăla (nașpa, e drept) l-aș pune mai degrabă la minusuri amuzante :)) Sigur, dacă mergi de mai multe ori cu el, nu ți se mai pare așa de amuzant…

      Eu am găsit ghid. La infopointul ăla. Chiar simpatic, nu am avut deloc probleme să ne ajute cu ce aveam nevoie.

      Oricum, mulțam de sugestie. Chiar bună aia cu minusurile. Doar că, de data asta, nu am avut multe minusuri de raportat. Cu excepția faptului că am prins o vreme nașpa, dar pentru asta nu este de vină Sovata :))

      Thumb up 0 Thumb down 0

      Răspunde
  2. Iulian
    luni, 11 mai 2015, 23:32

    Super articolul .
    In ceea ce priveste partea cu pierdutul pozelor , as putea sa-ti recomand un programel : Recuva .
    O patisem si eu dupa o megavacanta de 2 saptamani in Roma , sa pierd toate pozele si video-urile . Noroc de Recuva , ca plangeam si azi :)) . Dar poate e mai complicat , nu vreau sa invart cutitul in rana .

    Am sa trec Sovata ca prioritate de vacanta , Parcul Adrenalin plus , suna super !

    Cu stima .

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  3. Octav
    marți, 12 mai 2015, 10:01

    Am fost si noi un weekend la Hotel Szeifert in luna martie. Foarte incantati!

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  4. marți, 12 mai 2015, 16:58

    Destul de accesibil intreg sejurul, tind sa cred ca poti beneficia de tarife de cazare chiar mai bune de atat daca optezi pentru anumite perioade.

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  5. marți, 21 iulie 2015, 14:07

    […] așa cum procedat în cazul weekendului la Sovata, dau calificative pe diverse capitole și vă spun și cât a costat toată distracția. Altfel […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  6. miercuri, 29 iulie 2015, 09:08

    […] voi concluziile. Și o să o fac pe stilul deja consacrat de #WeekendDeRomânia (primele episoade: despre Sovata și despre Tulcea). Adică vă spun exact ce am văzut, cât am plătit, ce rating am dat pe acolo. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  7. miercuri, 29 iulie 2015, 13:13

    Succes cu acest proiect

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde
  8. miercuri, 19 august 2015, 09:00

    […] din goana mașinii, că s-au schimbat multe pe acolo (spre deosebire de șocul pe care l-am avut când am fost la Sovata). Dar uite că, cică, treaba merge. Ceea ce este bine. Chiar foarte […]

    Thumb up 0 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *