Eu sunt de loc din Maramureș, dar stau, puși cap la cap, de vreo 20 de ani de când stau în București. Ai putea crede că am avut destul timp să fac ture prin acest oraș, astfel încât să pot zice ”măh, le cam am cu Capitala”. Nope. Nu e cazul. Nici pe departe.

Aș putea încerca să găsesc explicații de ce nu am fost în multe locuri vizitabile, ca să le zic așa, din București și din împrejurimi. Dar orice explicație aș găsi ar fi precum o palmă de urs panda (dacă urșii panda ar avea palme, desigur) pe umărul unui pinguin plictisit de încălzirea globală. Așa că nu mă căznesc să găsesc explicații.

Partea plină a paharului (știți că îmi place asta, căci doar de acolo ai de unde bea :D) este că, ajuns în acest moment al existenței mele, mi-am dat seama că trebuie să iau un pic la pilă atitudinea mea față de București. Și că ar trebui să fac mai multe de astea (gen descoperit Muzeul Parfumurilor), mai ales că există oameni precum Alex Gâlmeanu, la care aș putea trage cu ochiul. Sau proiecte precum Travellers of Bucharest, care ne arată Bucureștiul prin ochiul altora (ceea ce, de multe ori, este o lecție excelentă!). Deci există surse de motivare, ca să zic așa.

Cel mai probabil că ar trebui să scriu despre București pe sistem de #WeekendDeRomânia, pentru că am văzut că vă place corespunzător această idee. Doar că ar trebui să fac mai multe episoade. Căci, dacă iei la numărat ce și cum, apoi chiar că Bucureștiul este imens din acest punct de vedere, adică este foarte greu să alegi să recomanzi ce este de făcut și de văzut și de experimentat doar într-un weekend. Mă gândesc la asta. Cel mai probabil că o să o fac.

Pentru că am hotărât să mă apuc de ”conspectat” Bucureștiul. Ca să văd ce nu am mai văzut. Și, de ce nu, ca să văd ce am mai văzut, dar de data aceasta cu alți ochi :)

Așa, ca exemplu, căci știți că îmi place să vorbesc aplicat, hai să vă raportez ce s-a întâmplat în scurtul, dar intensul, tur pe care l-am executat zilele trecute, în cadrul campaniei ”Open Your City” by Heineken (ia intrați pe aplicație și vedeți dacă aveți și voi idei de locuri faine), cu Alex Gâlmeanu ca ghid.

Ne-am adunat lângă Mausoleul din Parcul Carol. În timp ce mă îndreptat către locul de întâlnire (pe o căldură demnă de o cauză mai bună, ca să zic așa) mi-am dat seama că am trecut de zeci de ori pe lângă parc, dar niciodată nu m-am dus să văd Mausoleul… Mno, cum ziceam, nu găsesc o explicație care să mă satisfacă măcar 23,65%, așa că dă-i pace…

De acolo, Alex ne-a dus undeva lângă parc, unde am văzut o copie a cetății Poenari a lui Țepeș. În buricul Bucureștiului, cum ar veni. Acum sunt ceva birouri ale armatei acolo, deci nu poți intra (doar de Ziua Armatei și de Ziua Eroilor, cum zice Loredana). Dar interesant să o vezi și de la gard, oricum.

În diagonală, cumva, de partea cealaltă a parcului Carol, există strada Xenofon. Care este singura stradă în trepte din București. Și care, pe vremuri, urca în cel mai înalt punct natural al Bucureștiului (adică să stai pe pământ și să te uiți în zare, nu să te urci pe acoperiș :D).

Când ne-am oprit în parcarea de la Hotel Intercontinental, mi-am zis că mergem sus de tot să facem niște poze faine cu Bucureștiul (mă rog, cine se pricepe :D). Ceea ce am făcut. Doar că surpriza ediției a fost că am făcut acele poze de pe balconul apartamentului prezidențial unde s-au filmat scenele din camera de hotel din ”Nea Marin Miliardar”, în 1978 :D Apartamentul este într-un mare fel, desigur.

O altă surpriză a fost la Van Gogh. Nu că am băut Heineken, aia era inclus :)) Ci că, sub local, cum cobori niște scări, există fostul tezaur al Băncii Elvețiene, acum o încăpere cu un anumit farmec și cu o piesă de rezistență (la propriu!) beton: ușa originală de la tezaur :D

Seara am încheiat-o la panoul Heineken de pe Strada Franceză (apropo, cea mai veche strada atestată documentar din București).

Au mai participat la tur: Loredana, Claudiu, Nihasa (listă în curs de actualizare, cred :D).