În weekend am fost (cam rapid, cam pe fugă…) la Casa Timiș. Și, cum sunt sigur că o să mai ajung în zonă (nu știu când, însă…), am tras niște învățăminte. Pe care ți se zic și ție, că doar nu dau dintr-al meu, știi cum zic.

Învățătura 1. Să îți faci rezervare înainte de a merge. Dacă vrei să și mănânci, zic. Noi am avut noroc și am prins o masă liberă. Dar asta doar pentru că am ajuns imediat ce s-a deschis restaurantul. Ceea ce ne duce la învățătura 2.

Învățătura 2. Să te duci cât mai din timp în zonă, ideal înainte de 11, când se deschide restaurantul. În sensul că poți să faci ture prin podgorie (e amenajat cu drumuri betonate, deci poți să te dai și cu bicla; au câteva acolo, de altfel) înainte de a te duce la masă (aia cu rezervarea făcută, da?). Ceea ce ne duce la învățătura 3.

Învățătura 3. Noi am ajuns acolo aproape de ora 12.00. Și era lume, dar nu buluc. Dar, când am plecat imediat după 14.00, era lumea călare pe grămadă acolo. Mă rog, vorba vine, la cât de mare este domeniul ăla și la cât te poți plimba, nimic nu este grămadă acolo. Dar în zona restaurantelor (sunt două: unul cu specific românesc și unul cu specifc mediteraneean) și la locu de joacă a fost cam plin.

Altfel, cred că am mâncat cele mai bune cotlete de berbecuț din viața mea. Cred, zic. Pentru că, știi cum este, când am prins superba vreme de toamnă pe care am prins-o, când eram acolo cu doamna mea și cu aia mică (pe care n-am mai putut-o opri din alergat pe acolo) și când mai eram și în zona aia cu un peisaj superb, cred că și am dat puncte în plus mâncării :D Oricum excelentă, clar! Și midiile în sos alb ale fetiței, și fois gras comandata de doamna. Deci nota 10 pe mâncare.

Ca bani, pe alea trei feluri de mai sus, pe un Glenfiddich de 18 ani, o Paulaner nefiltrată, niște apă și ceva suc am dat 400 de lei. Scump, clar. Adică, mă rog, depinde cum te raportezi. Să iei masa acolo, într-o zonă atât de faină și cu o mâncare atât de bună, nu mai pare așa de scump. Poți să mănânci și covrig cu iaurt în fața blocului, dar cumva nu-i același lucru, știi cum zic :D

Am văzut două stații de încărcare a mașinilor electrice. Și m-am înciudat un pic. Pentru că, că tot sunt în perioadă de testare a serviciului de car sharing Spark Romania (apropo, să știi că n-ar fi rău deloc să îți descarci aplicația, să o ai ca variantă de circulat prin București #dacăe: iOS – https://apple.co/30QM81r și Android – ), mi-a fost ciudă că nu m-am gândit că aș putea veni cu o mașină de aia, să o testez și la drum lung. Dacă tot aș fi putut să o încarc cât mâncam. În fine, așa înveți.

Foarte fain să te plimbi prin podgoria aia. Ai kilometri întregi de alei betonate unde te poți plimba. Inclusiv cu bicla. Am văzut acolo câteva bicle, cred că sunt de închiriat, nu am întrebat, mie îmi place să mă duc cu bicla mea. Și nu trebe să plătești sau ceva ca să te poți plimba pe acolo. E la liber.

Ce nu mi-a plăcut, nu ține de cei de la Casa Timiș. Mă rog, nu ține în mod direct, zic. Adică faptul că, în timp ce ne pregăteam să plecăm, am văzut că vin niște boși cu niște pițipoance botoxate, care ar fi vrut să parcheze mașina fix între bar și prima masă, dacă ar fi putut. Știți stilul, nu insist. Și parcă îți cam trece cheful când îi vezi și când îi auzi cu fițe de alea gen ”ospătar, treci încoace! mi-a intrat o albină în cafea, scoate-o și adu-mi alta, așa ceva nu e posibil!”. Gen, ești în mijlocul podgoriei și tu o arzi cu de astea.

În fine, una peste alta clar un loc unde merită să ajungi măcar o dată. Măcar să vezi cum este. Și, dacă o să îți placă cel puțin cam jumate din cât mi-a plăcut mie, sigur o să revii. Cum o să fac și io. Soon…