Ehe, de când îmi doream să ajung la Sfântu Gheorghe în Delta Dunării… Mi se părea, așa din povești, că locul ăla ori e prea umflat cu pompa zvonurilor, cum ar veni, ori chiar este pe atât de fain pe cât zice lume. După ce am ajuns acolo și am stat câteva zile, concluzia mea este una irefutabilă: este unul din cele mai de coracon locuri în care am fost vreodată în România!

Ar trebui să explic puțintel chestiunea asta cu ”de coracon”. Pentru că, după cum vedeți, nu am folosit alte adjective, gen frumos, minunat, senzațional și alte de astea. Ci pe cel care deja m-a consacrat (încă lumea îmi zice că nu așa se scrie corect, spre amuzamentul meu decisiv :D), adică ”de coracon”. Pentru că, in my book, asta reprezintă o mare, mare laudă.

Cum să vă explic ce am simțit în locul ăla…? Mi-e foarte greu. Pentru că ce am simțit m-a luat prin surprindere. Era, dacă vreți, de parcă m-am întors într-un ”acasă” în care nu am fost niciodată. Totul îmi zicea că sunt în acest ”acasă”, oamenii, locurile, vremea, marea, Dunărea, animalele, satul, plaja, TOTUL! Nu am cum să vă explic altfel, așa că haideți să o lăsăm așa :)

Am fost atât de încântat de Sfântu Gheorghe încât deja am stabilit că la anul o să ajung să stau acolo măcar o săptămână. Pentru a experimenta din nou acel ”acasă”… :)

Bun, concluziile fiind spuse, să trecem la partea de #WeekendDeRomânia. În care vă spun, pe stilul consacrat, cam cât costă să ajungi acolo, să stai acolo, să mănânci acolo și să faci una, alta pe acolo. Cu ratingurile personale și de un subiectivism atroce incluse. Pentru că încă de când am lansat această secțiune #WeekendDeRomânia am stabilit că regula de bază este ”eu vă spun cât m-a costat și cum mi s-a părut, iar voi trageți concluziile voastre din ce vă zic eu”.

Începem cu tabelele, cum ar veni. Cu mențiunea că vorbim despre două nopți, două persoane, când vine vorba despre costuri.

Calificativ cumulat pentru experiența mea la Sfântu Gheorghe: 9,0.

Costuri totale experiență Sfântu Gheorghe: 2.310 lei.

Ce poți face în zonă

Costuri – 600 de lei (dar este un cost sugerat, o să înțelegeți mai jos de ce zic asta)

Nota: 9,50

Ei bine, la capitolul acesta, Sfântu Gheorghe este un paradox. Dar doar unul aparent. Pentru că nu prea ai ce face. Și, totuși, poți să faci atât de multe… :) Nu prea ai ce face în sensul că nu ai ce vizita, adică nu sunt monumente sau ceva, deși satul în sine (după cum puteți vedea mai jos) are un farmec grozav. Dar, în același timp, dacă te duci în Sfântu Gheorghe să ”faci ceva” pe logica ta de om modern agitat ca sifonul, greșești. Căci acolo trebuie să intri în logica locului. Adică nu, nu în logica, ci în sufletul locului. Și, dacă intri în acest suflet, vei vedea că poți să petreci ore întregi uitându-te în larg și să ți se pară că ai făcut cam 344 de treburi în același timp :) Mi-e greu să vă explic altfel…

Ce poți să faci? Este decizia voastră, cum ziceam. Eu vă spun, totuși, pe sistem de informare turistică, gen, cam ce am făcut și ce se poate face (în sensul că pe unele nu le-am bifat, dar erau la ofertă).

Plimbarea pe plajă

Doamne, ce superb este locul acela unde Dunărea se varsă în Marea Neagră… Nu mă întrebați de ce, odată ajuns acolo, mi s-a tăiat parcă respirația și am simțit un nu știu ce de m-a răvășit. Am rămas câteva secunde împietrit, după care ceva m-a chemat și am intrat în apă, chiar în locul unde Dunărea se lupta cu marea și unde valurile celor două forțe ale naturii se izbeau. Îmbrăcat. Cu rucsacul în spate. Fără să îmi pese de nimic. Trebuia să fiu acolo. Să simt. Să mulțumesc. Cuiva. Nu știu cui. Incredibilă senzație…

Eu tot o bag pe aia că nu sunt o ființă spirituală, ci mai lumească, așa (deși Mugur mi-a spus altceva cândva…). Dar explicați-mi voi în altă cheie de ce am simțit ce am simțit. Căci eu mă las păgubaș…

Iar birtulețul de la intrarea de pe plajă are un farmec aparte. Pentru că te oprești pe băncile alea de lemn (de alea de supermarket, nimic special; de fapt întreg birtulețul nu are nimic special), ca o fel de haltă obligatorie (așa am simțit eu, de fiecare dată) înainte de a te întoarce în ”civilizație” (vorba vine, căci și satul are o aură de alte timpuri, vedeți mai jos), după izbitura teribilă pe care o primești în suflet, de fiecare dată când te duci pe plaja aceea. Sunt și câini acolo, cel pe care îl vedeți în fotografie a venit de fiecare dată sub masa noastră când am poposit acolo :)

Plimbarea prin sat

În prima zi de Sfântu Gheorghe, ne-am plimbat vreo 3 ore prin sat. Și mă uitam cu gura căscată la străzi, la case, la oameni, la copaci, la câini și nu puteam înțelege de ce îmi place așa de mult. Doamna sufletului meu m-a înțeles și mi-a dat cheia de interpretare: ”parcă suntem la bunici”. Și, brusc, înțelegi că Sfântu Gheorghe este printre puținele locuri din România care sunt celebre (adică turistice), promovate și în care, totuși, te poți simți ”la bunici”. Iar asta, in my book, este de-a dreptul fabulos. Un alt motiv pentru care la anul o să revin.

Să mergeți să vedeți poșta. O clădire micuță, poți trece pe lângă ea fără să o vezi, unde lumea stă la coadă ca să trimită cărți poștale :) Să mergeți să beți o bere la crâșma de peste drum de poștă, unde puțini turiști ajung (nu m-am prins de ce, mie atmosfera mi se pare fabuloasă!) și unde poți să ai niște povești cu localnicii demne de un roman. Să mergeți să vedeți farmacia, pitită pe o stradă, într-o curte plină de flori. Și să vorbiți cu oamenii. Cu oricare. Vor fi bucuroși să vă răspundă. Să vă întrebe. Să povestiți.

Să mergeți să vedeți muzeul din localitate. Cel mai probabil că o să vă întâlniți acolo cu doamna Emilia. Care îți petrece 8-9 ore pe zi acolo. Ca voluntar. Dânsa este, de meserie, profesor la Liceul Alimentar din Tulcea. Dar vine în fiecare vară la Sfântu Gheorghe, satul de baștină al mamei sale. Și toate concediile și le petrece fâcând asta: așteptând turiști la muzeu. 8-9 ore pe zi. Ca voluntar.

Nu există taxă de intrare la muzeu. Ci doar o cutie pentru donații. Banii merg către o asociație din localitate, care a avut inițiativa amenajării muzeului cu obiecte donate de localnici (dintr-o fotografie ne zâmbește mătușa doamnei Emilia…). Donați cât vreți. Noi am donat 20 de lei.

Doamna Emilia are grijă și de Bibliotecă. Deschisă doar de câteva luni. În care intri chiar din muzeu. Cu cărți primite din toate părțile. Cărți vechi, cele mai multe, cu mirosul ăla de carte trecută prin multe. M-a întristat cumva… Și vreau să fac ceva în privința asta. Și o să fac!

Plimbări cu barca

Există o largă plajă de oferte, cum ar veni. Plimbări scurte, plimbări lungi, cu barcă rapidă, cu barcă ”înceată”, aveți de unde alege. Noi nu am bifat o plimbare de genul ăsta, pentru că am vrut să simțim mai bine locul pe uscat, cum ar veni :) Dar, ca să facem o medie de costuri per persoană (ca să vă faceți o idee, zic), undeva pe la 150 de lei de căciulă ați putea ieși cu ceva onorabil, cum ar veni :)

Pescuit

Aici, la fel. Adică puteți apela la serviciile Green Village sau să vă tocmiți cu pescarii de prin sat. Prețurile sunt diferite în funcție de ce vreți și pe ce perioadă. Așa că am putea pune și la acest capitol cam 150 de lei de căciulă.

Drumul

Costuri – 630 lei

Există două variante. Vi le zic mai jos, cu costurile în bani și în timp aferente.

Varianta 1. Ajungeți în Tulcea, de unde plecați spre Sfântu Gheorghe cu Navrom. Aveți și aici două variante: cu nava clasică vă costă adică 96 de lei dus-intors de persoană, iar cu catamaranul vă costă 120 de lei dus-întors de persoană. Faceți cam 4 ore și jumătate de la Tulcea până la Sfântu Gheorghe.

Varianta 2. Ajungeți în Murighiol, de unde plecați spre Sfântu Gheorghe cu niște bărci rapide, care parcurg distanța Murighiol – Sfântu Gheorghe în mai puțin de o oră. Dar vă costă cam 150 de lei de căciulă dus-întors în extra-sezon și cam 200 de lei în plin sezon.

Noi am ales varianta 2, pentru că ni se potrivea cu programul de deplasare (deși la anul o să încercăm varianta 1, ca să vedem cum este), așa că la nivel de costuri totale de transport cam 600 de lei (400 lei barca, 200 lei mașina, București – Murighiol și retur).

Apropo de mașină, aveți varianta să o lăsați la Murighiol, chiar lângă debarcaderul de unde plecați, într-o parcare păzită, dar care vă costă 13 lei pe zi, deci noi am plătit în total 36 de lei.

Cazare și facilități

Costuri – 680 lei
Nota – 9,00

Noi am stat în Green Village. Care a fost o mega-surpriză. Pentru că nu mă așteptam să găsesc un resort atât de fain chiar în Deltă! Și atât de întins, adică este un mic orășel în sine. Noi am stat în Vila 8, cochetă, primitoare, o plăcere, ce să mai :D De la terasă poți vedea un mic iaz, adică ai feelingul ăla de Deltă, chiar dacă ești la oareșce distanța de malul Dunării (nu chiar departe, vreo 200 m :D). Bref, are tot ce îți trebuie ca să te simți excelent.

Ce mi-a plăcut foarte mult a fost o chestie mai țărănească, dacă vreți: faptul că ne-am tot intersectat cu niște vaci în timp ce ne plimbam prin resort :)) Chiar mă gândeam ce sens are semnul de pe porțile de lemn care făceau legătura între sectoarele din resort. Inițial am crezut că îndemnul să închidem porțile cu un cap de vacă pe el este așa de sanchi. Până ne-am prins că, de fapt, chiar aia era ideea, să închidem porțile ca să nu ne trezim cu vacile pe la geamuri :)) Nu că m-ar deranja, firește, ba chiar am înțeles că turiștilor cărora li s-a întâmplat asta au rămas cu niște amintiri și mai faine decât le-ar fi avut oricum fără această întâlnire :))

Noi am ajuns în Green Village pe final de Anonimul, așa că am putut vedea resortul în plină animație, ca să zic așa. Ceea ce a contribuit masiv la stare de bine pe care ne-a dat-o prezența acolo. Cumva, toată faza cu festivalul de film ținut acolo îți transmite impresia aia de ”astea așa se fac”. Adică, altfel spus, Anonimul este din ”filmul” Green Village. Și invers :)) Mai ales că partea de camping a resortului se potrivește la marele fix cu un eveniment de anvergura acestui eveniment pentru cinefili.

Singurul reproș (ca să fie și așa ceva, mă înțelegeți :D) pe care aș putea să îl aduc resortului este că antifonarea camerelor este aproape de zero. Adică auzi lejer ce vorbesc vecinii tăi de cameră :D Dar, pe de altă parte, ești în Deltă, iar conveniențele astea parcă nu se pupă cu ce aștepți tu de acolo. Dar trebuia să o zic, căci, vorba aia, fac un review. Sau ceva :)) De altfel, acesta este singurul considerent pentru care nu am dat nota 10 resortului, ci doar un 9 sănătos :)

Prețul pentru o noapte de cazare cu mic dejun inclus: 80 Euro. Adică 160 E pentru două nopți. Adică, în lei, 680 lei.

Puteți să vă uitați pe pozele de mai jos ca să înțelegeți cât de frumos este în Green Village.

Mâncarea și băutura

Costuri – 400 lei
Nota – 9,00

Prețurile la mâncare nu sunt atât de mari pe cât te-ai aștepta dacă te gândești că ești departe, în Deltă, într-un resort premium. Aveți mai jos dovasa cu meniurile fotografiate. Mâncarea exact cum te așteptai într-un asemenea loc, cu niște steluțe în plus la mâncărurile vegetariene (vinetele umplute au fost excelente, spre exemplu!) și fructele de la micul dejun (în care am intrat masiv :D). Adică, bref, ai de unde alege și orice alegi nu te va dezamăgi.

Băutura e la nivel de terasă de Centru Vechi din București, ca să zic așa. Și zic asta pentru că, evident, prefer oricând să dau 9 lei pe o bere în Sfântu Gheorghe decât tot atât în Centru Vechi, dacă înțelegeți ce vreau să zic :))

Per total, pe mâncare și pe băutură am dat în cele două zile și un pic cât am stat acolo în jur de 400 de lei.

Personalul

Nota – 9,00

Cumva o să vi se pară ciudat că îl pun pe patronul (sau care o fi denumirea sa de pe cartea de vizită :D) Green Village, Dragoș Anastasiu, în capitolul personal. Sau că încep cu el acest capitol. Dar nu am cum să nu salut prezența lui peste tot, faptul că întreba în stânga și în dreapta cum ni se pare, că intervenea când ceva i se părea că nu merge cum ar vrea el sau că, la plecare, a venit la barcă și ne-a urat drum bun și că, firește :D, ne mai așteaptă. Și să nu credeți că vorbesc despre mine (vezi doamne, mare blogger, dă-i pace…), căci stimabilul domn habar nu avea cine sunt. Spun că așa se comporta cu toată lumea. Iar mie asta mi-a plăcut. Maxim!

În rest, nu am nici un reproș să fac personalului. Cei cu care am glumit (mă știți doar :D), mi-au răspuns pe caterincă, dar fără să sară nici un milimetru calul. Cei cărora le-am solicitat informații au fost prompți. Doamnele care făceau curățenie foarte amabile. Bref, exact cum trebuia.

––––––––

Dragilor, cam ăsta a fost raportul meu din deplasarea la Sfântu Gheorghe. Vă las cu niște poze așa mai de coracon pe care le-am făcut în acestă deplasare. Și mă uit la ele cu gândul că la anul o să fiu din nou acolo… :)