03.12.2016

Unde găsești oameni simpli și fericiți? În Thailanda

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Cu ceva vreme în urmă, vă făceam oferta, celor care nu aveţi blog, să scrieţi acilea pe chinezu.eu un text, cu care să participaţi la concursul organizat de Brăduţ şi care v-ar putea trimite în Thailanda. Până acum am primit două texte. Cel scris de Andra şi cel pe care îl vedeţi mai jos, semnat cu pseudonimul gelefantel (la cererea autorului). Mai aveţi timp să trimiteţi texte până mâine, 16 mai, ora 23.59.

——————————-

Unde găsești oameni simpli și fericiți? În Thailanda

Însuși Buddha spunea că ”Într-un sat sau în pădure, în câmpie sau la munte, oriunde sălășluiește omul realizat spiritual, acel loc este paradisiac.”

După vizita în Thailanda am înțeles că acest aforism nu încearcă să descrie un loc ci mai degrabă un om. Reprezintă chiar imaginea locuitorilor Thailandei pe care am avut ocazia să îi intâlnesc preț de aproape două săptămâni într-o vară (de-a noastră pentru că la ei era sezonul ploios). Planul a fost acela de a ”prinde” gustul Thailandei și de a vedea câte puțin din toate. Așadar, la distanță de 12 ore de zbor (din Belgrad), cu o escală de aproximativ o oră, mă aștepta o aventură. Citisem multe despre Thailanda și totuși nu știam la ce să mă aștept.

Pentru că aflasem că în Thailanda vremea în sezonul ploios e greu de anticipat, adică mai exact nu știi dacă ai parte de inundații, de potop sau de o mocănească nu rezervasem decât o noapte de cazare în Chiang Mai. Restul, pe parcurs, după ce mă văd ajunsă la fața locului.

Zâmbetul – semn de punctuație

Chiang Mai este cel mai important oraș din Nordul Thailandei și se află la poalele munților Doi Suthep. Fie că sunteți în căutare de temple budhiste, plimbări cu elefanții, aventuri de rafting, orhidee sau sunteți curioși să vedeți așezările triburilor Long Necks, toate se află în această zonă.

Și după prima seară in Chiang Mai pe care o petreci hoinărind pe străzi, încercând mâncăruri tradiționale (mai pet – așa trebuie să pronunți dacă vrei să ceri ceva nepicant), juri că nu mai pui gura în viața ta pe coriandru, vezi unde este cel mai avantajos schimb valutar din zona ta (că deh, e prima seară și nu știi deocamdată că totul e ieftin aici), faci cunoștință cu ploaia, te întorci liniștit la guesthouse. Stând la recepție alături de turiștii chinezi care își analizează mulțumiți pozele de pe ultimul model de mirrorless alb te gândești că ai mai rămâne o noapte și faci rezervare pentru a doua zi.

Chiar dacă alarma sună de zor, te trezești dimineața mai mult din cauza foamei, năucit fiind de schimbarea de fus orar. Cobori la micul dejun. Sala de mese roiește de turiști care tocmai îl servesc, arunci un ochi prin farfuriile lor să vezi ce au încercat și te decizi rapid ce vrei. Închei micul dejun cu niște fructe proaspete și pleci să mai lenevești puțin în cameră.

Nu te-ai întins bine în pat că auzi bătăi în ușa camerei:

Cioc! Cioc!

Deschizi, și o thailandeză simpatică îți spune ceva și apoi încheie cu un zâmbet larg. Nu înțelegi ce zice, deși vorbește bine engleza dar datorită zâmbetului îți imaginezi că a zis ceva de bine. Primul impuls: zici Ok și dai să închizi ușa, doar ești încă amețit, după care auzi și începi să înțelegi:

We are sorry but the room is no longer available for today. There was a problem with the booking system. We can search something else for you. (zâmbet laaaaaaaaaarg)

Ne pare rău dar camera nu mai este disponibilă și azi. A fost o problemă cu sistemul de rezervări. Putem căuta în altă parte cazare pentru dumneavoastră.

Brusc, îți amintești că nu ai venit să dormi și că dacă s-a întâmplat așa e un motiv pentru asta. Strângi repede bagajul, o întinzi către cel mai avantajos curs valutar desemnat cu o seară înainte și te mobilizezi pentru prima aventură: bucla Mae Hong Son. Te gândești în care orășel ai putea ajunge ca să înnoptezi și faci imediat o rezervare online. Minunat, dai undeva pe la 15 euro pentru un bungalow dintr-un complex din Pai, ai și piscină… wow!

00

”Pai in love”

Bucla Mae Hong Son este un traseu touristic popular, cunoscut și sub numele de ”drumul celor o mie de curbe” datorită faptului că drumul de aproximativ 670km parcurs între orașele Chiang Mai – Pai – Mae Hong Son – Mae Sariang – Chiang Mai este ”fragmentat” de numeroase curbe – cam câte anunță și numele.

La poalele munților, aproape de granița cu Myanmar se află Pai –  o așezare mică dar cochetă, înviorată de râul cu același nume. Renumit pentru turism, Pai-ul vă va întâmpina cu cazări ieftine, magazine de suveniruri și numeroase restaurante. Chiar în sat puteți găsi elephant camps iar foarte aproape de așezare puteți alege să faceți baie într-unul din hot springurile naturale (unde temperatura apei este aproximată ca fiind între 27 și 90 grade Celsius – limita de susam văzut că este folosită pentru a fierbe ouă ) sau să vizitați cascadele din zonă.

Mae Hong Son se află la granița cu Burma și este un loc pitoresc. La această imagine contribuie superbul templu Doi Kong Mu, ale cărui pagode (două la număr) veghează orașul. Dacă vă aflați în apropiere încercați să vedeți apusul din acest loc, imaginea este superbă. Zona este de asemenea renumită pentru așezările triburilor Long Necks.

Sunt 130km distanță între Pai și Chiang Mai, deci te obișnuiești cu traficul pe stânga, cu ploaia, cu peisajele superbe cu temple și statui care răsar din orezării.

01

Vremea nu îi oprește pe localnici să își muncească pământul, la fel cum nici nu reprezintă motiv de supărare.

02

03

Pe ploaie, pe ne-ploaie, ei sunt cu motoretele peste tot, apar din toate părțile, îți zâmbesc și își văd în continuare de drum. Ai senzația după primele ore pe străzi că la ei nu există limită de vârstă pentru condus motoreta, ți-o și imaginezi pe bunica ta care probabil nu s-a urcat nici pe bicicletă până acum gonind pe străzi cu 30 la oră pe un motor? Nici vorbă!

04

Pe lângă toate aceste gânduri, nu ai cum să nu vezi ba o inimă gigantică pe marginea drumului, ba un ”Love Pai Home”, sau ”House of Love” sau ”Coffee in Love”, niște căpșuni uriașe cât un copac și te întrebi ”De unde au oamenii ăștia micuți atâta poftă de viață și de ce o împart cu toți?”

Te cazezi pe întuneric și ieși în oraș să mănânci ceva. Oprești la un colț de stradă la o terasă modestă (crezi tu, la prima vedere). Comanzi, nu știi exact ce (ai încredere pentru că ai fost consiliat de personal și le-ai spus că nu vrei picant), doar te rogi să nu mai aibă coriandru și începi să observi cum e amenajată terasa. Te-ai așezat lângă stradă iar pe la picioarele tale, pe post de gărduț este un acvariu, lung ca un râu pe care se zvăpăie câțiva pești (da, și ei par a fi fericiți!). Te fac să îți amintești de acvariul de acasă, dar nu ai timp pentru că vine mâncarea. Arată excelent și începi să guști… ai senzația că nimeni din ai tăi nu a știut vreodată să gătească orez și te întrebi de ce nu ți-au pus și ție niciodată ananas în el. Carnea de vită este excelentă, încât îți promiți că până la sfârșitul excursiei vei afla și tu rețeta ca să îi dai pe toți ai casei pe spate.

Trece și seara, după o baie în piscină înainte de miezul nopții… constați că ești abia de o zi în Thailanda și se întâmplă ceva cu tine, starea de bună dispoziție te invadează, oboseala a dispărut, ești tu cu tine și te simți bine.. Te-ai molipsit și tu de la zâmbetele lor? Așa repede?!

 

Singura dată când nu e indicat să zâmbești

Peștera Tham Lod este accesibilă de pe drumul celor o mie de curbe și este situată la 700m altitudine, fiind săpată de râul Nam Lang în munte.  Pe lângă sălbăticia locului dar și impresionanta lucrare a naturii aici puteți fi uimiți de modul în care conviețuiesc sutele de păsări și lilieci care locuiesc peștera, unii noaptea alții ziua. Neașteptate sunt și rămășițele sicrielor vechi de 1700 ani ce au fost găsite aici.

Ai observat indicatorul cu peștera Lod si vrei să o vezi așa că urmezi drumul care se face din ce în ce mai mai îngust, te întrebi cum ajung turiștii, unde e toată lumea, de ce nu e nimeni. Ajungi la un fel de resort, mașini parcate, motorete… ah, aici erați! Discuți cu proprietarul resortului care este un farang mutat de câțiva ani aici și care pune la dispoziția turiștilor (printre altele și) trasee cu kayacul pe râu și cu trecere prin peșteră. Accepți cu entuziasm o oră de plimbare pe râu și prin peșteră și aștepți să sosească ghidul. Acesta apare, cum altfel, decât pe motoretă! E tinerel, abia i-a dat bine mustața și zice că îl cheamă Thai (dacă ai înțeles bine). El o să meargă în același kayac cu tine, ești în mâinile lui… proprietarul te asigură că nu o sa pățești nimic, să nu îți faci griji. Primești padelă, instrucțiuni de folosire și de ”conduită”… ai ceva emoții, e prima dată când vâslești pe un râu. Thai te ajută să urci în kayac și zâmbește sincer, te vede încordat și te liniștește spunând că nu aveți cum să vă răsturnați, el face trasee mult mai lungi și mai grele de obicei.

Zici să îl asculți și să te bucuri de aventură, râul e neliniștit datorită ploii (ăsta e un avantaj, spune Thai, pentru că nivelul apei este mai mare). Tu stai în față, în timp ce kayacul își croiește drum printre pietre, crengi, munte… nu ai vâslit mai deloc, doar mai muți padela din când în când să nu se agațe. La primul hop Thai te învață să te lași pe spate și așa faci în timp ce râul aruncă stropi reci și calzi pe tine… nu ești sigur cum sunt pentru că tremuri, adrenalina e la maxim (așa crezi cel puțin acum). Urmează mai multe hopuri, pe toate le acompaniezi cu strigăte de luptă, nu e periculos, e o luptă mai mult cu tine pentru că totul e sălbatic și nou. Un gând amuzant îți trece prin minte: momentele când stropii de apă sar pe tine sunt singurele în care nu ar trebui să zâmbești în țara asta.

Vezi și finalul primei părți a traseului: intrarea în peșteră. Aici, multe plute de bambus își așteaptă turiștii și cârmacii. Aceștia din urmă poartă veste cu numere și rolul lor este să însoțească plutele încărcate cu turiști în peșteră. Îi vezi mergând pe lângă plute, nu pot avansa foarte mult și nici prea repede pentru că în peșteră e întuneric beznă, apa e rece iar sursa de lumină este reprezentată de o lampă.

Thai iți dă o frontală, intrați în peșteră… te roagă să nu vâslești deloc (nu că până atunci te-ai fi omorât vâslind) pentru că peștera trebuie traversată doar urmând un anumit traseu. La un moment dat îți spune să te uiți pe sus… imediat înțelegi și de ce… frontala îți luminează pe pereții superiori ai peșterii colonii întregi de lilieci. Ieși din peșteră într-un final, e nevoie să cobori din kayac pentru că nu mai este suficientă apă… picioarele ți se afundă într-un mâl rece și abia aștepți să pornești la drum din nou.

Râul pare mai dificil acum, e și mai agitat și treci printr-o zonă cu denivelări și stânci, te lași pe spate și ai încredere în Thai. Firesc, îl întrebi cât mai e și ce mai urmează; înțelegi că la final trebuie să cobori un baraj înalt, speri că ai înțeles greșit și te liniștești cu ideea că ghidul tău nu vorbește prea bine engleza.

Urmează o porțiune mai liniștită, te relaxezi, se aud câteva păsărele cântând, ploaia s-a oprit. În depărtare vezi un pod suspendat peste râu iar în imediata apropiere îți dai seama că va urma un baraj. Nu poți aprecia cam cât este de mare, până la urmă înțelesesei bine… chiar ăsta era punctul final al plimbării. Thai îți spune să stai liniștit, trage kayacul pe margine înaintea celei mai abrupte coborâri din traseu și îți lasă responsabilitatea de a te priponi de mal. El trebuie să verifice nivelul apei, să se asigure că este totul în regulă și să aleagă partea pe care vei coborî. Rămas singur în kayac, încerci să apreciezi distanța, nu e chiar  atât de mare îți zici, să vreo fie 3 metri. Jos, duba vă așteaptă să vă ducă la punctul de plecare, te simți în siguranță. Pentru o secundă te gândești că Thai vrea să te lase să cobori singur și îți pregătești repede câteva argumente cu care l-ai putea convinge că nu e o idee bună. Dar nu este așa, din fericire, Thai se urcă înapoi și îți reamintește să te întinzi pe spate, chiar de tot de data asta și să stai liniștit. Tu adaugi în minte că trebuie să ții și gura închisă și eventual să nici nu zâmbești (da, ăsta nu e un moment bun pt zâmbete!). În timp ce kayacul își îndreaptă botul spre abis (cum îl percepi tu acum) închizi ochii și tot ce ai mai drag îți apare în față. Îi deschizi repede, pentru că nu vrei să ratezi o asemenea vedere, stropii de apă care au sărit pe tine ți se par fierbinți și ești jos acum. Nu a fost greu deloc și parcă ai mai vrea o dată.

Echipamentul e urcat în mașină, mai păstrezi vesta de salvare pe tine pentru că îți e puțin frig. Acum că te știi în siguranță și ești sigur că nu se va mai întâmpla nimic neprevăzut limba ți se dezleagă mai mult și îl întrebi pe Thai câți ani are. Spune că are 20 și ceva și face asta de mult, cunoaște fiecare zonă și fiecare loc de pe râu. Îți vede GoPro-ul și te întreabă de unde l-ai cumpărat, din România sau din Thailanda, și cât ai dat pe el. Îi spui că din România și afli imediat că în Thailanda e mai ieftin dar că încă Thai nu și-l permite, însă într-o zi…

Minunea din munți

Orele trec repede, ești pe drumul celor o mie de curbe (tu nu le-ai numărat dar înțelegi perfect de ce i se spune așa), în fiecare seară dormi aproape în alt oraș și nici măcar nu îți mai rezervi online cazare, ai prins curaj acum, te oprești acolo unde îți place.

Dar curbele nu se mai termină, ești în munți și te întrebi cine a proiectat drumul ăsta, iar dacă l-a proiectat, cum l-au construit și cum se descurcă oamenii ăștia pentru că tu abia urci și reușești să ai control în curbe. Te ambiționezi totuși când vezi că aceeași porțiune de drum o face și câte o tanti pe motoretă, cu pungă în cap (contra ploii) sau poate chiar cu un copil (sau un cățel) în brațe! Jos pălăria si toată admirația!

05

Se mai întâmplă ca fix în mijlocul pădurii să vezi pe marginea drumului strânse la un loc 15 motorete. Te uiți în stânga, te uiți în dreapta, nu vezi nimic, dar te-ai obișnuit acum cu ei și știi că pe undeva pe acolo ori e o orezărie, ori e un teren de cultivat…. iar thailandezii sunt la muncă!

06

Ajungi la un punct de belvedere, mai sunt câțiva turiști opriți, biscuiții din bagaj te strigă așa că iei și tu o pauză. Dai să te uiți prim-prejur, peisajul îți taie respirația și te gândești că ăsta e maximul pe care îl poți obține în acea clipă. Un moment mai târziu, îți dai seama că te-ai înșelat, moment în care vezi că vine alergând spre tine o minune mică: adică un puști thailandez, abia dacă îți ajunge până la genunchi dar el te ia in brațe cu toată forța lui.

07

Te apleci și își lipește obrajorul de al tău, apoi năsucul, apoi face poze cu tine.

08

Ochii lui oblici și zâmbetul lui te fac să te întrebi: ”Oare ce trebuie să fac ca să am și eu o minune din asta mică?”. Pleci binedispusă după ce îi zâmbești mamei larg și pleci capul în semn de ”mulțumesc”, ”îmi cer scuze” și te întrebi ce o mai urma… De un lucru ești sigură, locurile astea nu ar mai avea același farmec fără oamenii lor. Deși ești la mulți kilometri distanță față de țară și peisajele precum și vremea sunt sălbatice totuși zâmbetele oamenilor ăstora, locurile puse la punct și îngrijite de către ei, îți dau senzația de liniște și de calm.

Frumusețea nu are vârstă

Ești încă pe drum, nu ai ieșit din munți și știi că în câteva ore trebuie să se întunece. Nu ai mâncat decât azi-dimineață adică în urmă cu 200 și ceva de curbe și îți promiți că în primul restaurant pe care îl întâlnești o să mănânci, singura problemă este că nu ai mai văzut unul de câțiva kilometri buni. Deodată, noroc… vezi un semn și dai peste un resort, intri și, la ”recepție” (de fapt, mai degrabă un living cochet amenajat), sunt doi bătrânei thailandezi care se uită la televizor în timp ce își așteaptă musafirii. Cum scopul este să mănânci, găsești imediat tabla pe care stă scris meniul. Cu cretă. Nu te înțelegi cu ei decât prin semne pentru că nu vorbesc engleză dar comanzi. Doamna se retrage să pregătească mâncarea, timp în care sub privirile calde ale bătrânelului îți tragi sufletul. Urmărești cu atenție pozele de pe pereți, sunt poze cu cei doi din tinerețe, sunt frumoși, el poartă uniformă de soldat, ea are părul aranjat… poza aceasta este cea mai evidențiată. Te mai uiți la telefon, constați că nu ai semnal, pe drum nu prea mai trece nimeni. Vine mâncarea, este frumos servită, constați că ai comandat orez cu omletă; nu ai mâncat așa ceva până acum iar cu siguranță dacă ți-ar fi oferit cineva asta acasă ai fi crezut că glumește. Îți e prea foame așa că orice e binevenit acum, nu mai stai pe gânduri și guști… orezul prăjit cu ou este excelent, îți promiți că o să pregătești și tu acasă… feliile de castravete și roșiile sunt delicioase.

09

În timp ce savurezi mâncarea îți fixezi ochii asupra celor doi, acum stau unul lângă altul, fix ca în poză. Încerci să găsești asemănările, să vezi ce s-a schimbat… aproape nimic, câteva riduri în plus și tenul poate un pic mai palid, în rest reușești să găsești pe chipul doamnei aceeași strălucire ca în tinerețe. Concluzionezi că sunt frumoși și regreți că nu știu engleză, ți-ar plăcea tare mult să le cunoști povestea.

Pe farfurie nu se mai vede nici urmă de mâncare, semn că a fost delicios totul, lași banii, un pic mai mult decât face, chipul doamnei se luminează, mulțumește și zâmbește larg! Zâmbetele nu au vârstă!

Pornești la drum și știi că azi vei fi înapoi în Chiang Mai, cu prima bornă kilometrică așezată pe marginea drumului. Nu contează că mai ai mult până la destinație și probabil vei ajunge pe întuneric dar vei ieși din munți. Minunat! Te așezi pe bornă cu tot cu zâmbetul tău tâmp de fericire și îți faci o poză! Click!

O altfel de tribună

La întoarcerea în Chiang Mai am închiriat o mașină pentru a ajunge la mare, mai exact la Khanom, Nakhon Si Thammarat. După ceva ore bune de condus (între Chiang Mai și Khanom sunt 1400km), plaja de la Khanom si bungalow-ul care se află fix pe plajă se arată a fi primitoare. Peisajul este de vis, vremea și apa la fel.

Ești la mare doar de 2 zile, e o înăbușeală apăsătoare, semn că se apropie o furtună de vară… ieși la plimbare în sat, te pierzi pe străzi, printre plantații de cocotieri. Ieși iarăși la drumul principal, unde se pare că e zarvă mare. Câteva mașini oprite și, ca de obicei, multe motorete. Îți dai seama repede că este o școală, e plin de localnici care asistă la un meci de fotbal între copii. Ce încântare, îți zici și cât noroc să vezi așa ceva! Pe margine, câteva localnice servesc mâncare, îți poți cumpăra un desert sau fructe… te gândești că ele trebuie să fie mămicile. Toți sunt atenți la meci cu mic cu mare, până și motoretele fac parte din tribună.

10

11

Nu te abții și te apuci să faci poze, spre încântarea tuturor, te-au observat de prima data că ai venit acolo și te studiază curioși. Nu prea sunt turiști în zonă de obicei iar acum cu siguranță pot afirma cu toții că au avut cel puțin un spectator străin la meci. Nu mai ții pasul cu meciul, privești totul prin lentila obiectivului. Copiii care ies de la ore sunt îmbrăcați în uniforme și poartă ghiozdane.

12

13

Meciul se termină, la fel și cadrele tale, te amesteci printre localnici și dai să pleci… surprinzi entuziasmul copiilor care pleacă de la școală și te încarci iarăși cu energie și liniște în același timp. Cam cât pentru o viață.

14

PS: Momentan v-am povestit despre oameni, poate într-un articol viitor strecor câte ceva  despre animăluțe, adică delfini roz (există, la Khanom, eu acolo i-am văzut prima și ultima dată), elefanți, maimuțe antrenate să culeagă nucile de cocos și de ce nu, pisici îndrăznețe care sfidează câinii.

Articol înscris în concursul “Thailanda, te iubesc!”, organizat de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Chris Goward, Jacob Kildebogaard şi Caroline Hey vin la GPeC Summit

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *