
Top 10 cărți trimestrul 2 2026
Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în

E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm
Faza ca din filmele lui Kusturica. Am ajuns la Lugoj.
Eu am o chestie cu locurile in care merg. Le

Asa scriu si eu postarea asta de parca mi-ar fi
Scriu repede, pe fuga. Pentru ca abia ce m-am intors
Am fost azi dimineata la „Amintiri din epoca de aur
Da, duminică. Pe la 10.30 – 11.00. În Piaţa Charles
M-am decis. Mă înscriu la SuperBlog 2009. Cei care mă
Mişto ideea presedintelemeu.ro. Mi-a arătat-o Dan Vîrtopeanu fugitiv la Webstock,
Deci, dacă aveţi puterea, dragi stelişti, să treceţi peste (optimista,
Abia acum reuşesc să scriu despre cum mi-am petrecu seara
Later edit. Bucurenci zice pe twitter cele ce urmeaza: dragosbucurenci
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.