
Top 10 cărți trimestrul 2 2026
Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în

E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm
Este vorba despre GreenBizForum. Unde o să particip pentru că
Adică mâine, joi, de la ora 10.00, la Vintage Pub
Serios acuma. Adică io mă duc la lansarea unui site
Ţineţi minte că am lansat, din prea plinul sufletului meu

Despre Crina Coco Popescu, v-am spus chiar ieri. Când mă
xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng
Ce vedeți mai jos este un comentariu publicat de Emil
M-a contactat ieri cineva. Zicea că e procuror. Și că
Foarte mișto ideea Green Tea cu mișcarea Off-Office. Adică un
Crina Coco Popescu este o fată, că nu știu cum
Vă spuneam că am plăcerea (care e de partea mea)
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.