Este vorba despre GreenBizForum. Unde o să particip pentru că sunt chiar curios cum o bagă corporațiile pe asta cu ecologizarea, dar nu numai la nivel de memo intern, ci chiar făcând ceva. Bun, nu așeaptă nimeni (sper) ca acești monștri fără suflet, numiți în lipsă de altceva, corporații, să facă ceva exclusiv de dragul salvării planetei. Sigur că vor și ei să beneficieze de pe urma programelor astea green pe care le lansează. Ceea ce mi se pare fair enough. Adică atâta vreme cât și mediul rămâne cu ceva și noi implicit, e ok, băgați cărbuni că bine faceți.
Sigur că e de discutat aici. Cei mai ecologiști dintre voi, care, desigur, sunteți fără de pată, veți ridica piatra să dați în mine, ca apostol al satanelor corporatiste. E dreptul vostru, e religia voastră. Numai că eu, mai păcatos din fire (ce dracu să fac, știu că nu toată lumea are loc în rai), mă uit la rezultatele concrete. Și în momentul în care văd că o corporație de asta huooooo huoooooo se mișcă în 3 luni mai bine decât un ONG de ăsta catehist în 2 ani, atunci da-ți-mi voie să mă intereseze cu adevărat de mediu, și nu de cititul nu știu cărei biblii verzulii.