
Top 10 cărți trimestrul 2 2026
Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în
Cristian China-Birta
Dacă te interesează subiectul influencer marketing, îți recomand cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?”, scrisă după 15 ani de digital marketing :)

Uite cărțile pe care le-am citit între aprilie și iunie 2026. După cum lesne se poate vedea, aproape toate sunt din domeniul filosofiei. Spre care m-am aplecat cu odârșie în

E fain pentru că este despre #Refolosire. E fain pentru că împreună am putea învăța lucruri noi despre cum să nu mai irosim resurse. E fain pentru că, dacă aplicăm

Extrem de puțină lume știe despre Jocurile Europene, care vor

Nu vă speriați că nu am încurcat treburile așa de

V-ați prins din titlu că fac un pic caterincă de

În primul rând, trebuie să menționez că mâine este Ziua

Acum ceva vreme, mi-am propus să merg la un festival

Încep aceste rânduri cu o mare părere de rău. Căci

Încep abrupt cu două concluzii după deplasarea #MasinaDeFamilie cu Mercedes

Alcedo aniversează anul acesta 25 de ani de activitate pe

Secția de neonatologie a Spitalului Marie Curie are mare nevoie

Vă atașez acest infografic cu activitatea companiei Avon din ultimii

Voi știați că în momentul de față nu există, oficial,

Am 40 de ani. Nu că mă laud sau ceva
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Abonarea este aproape gata!
Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.
Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.
Acest blog folosește cookies pentru a personaliza conținutul pe care ți-l arată și pentru a contoriza numărul de vizitatori care accesează articolele. Poți stabili ce cookie-uri dorești să fie active pentru tine folosind butoanele alăturate.